INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ROMÂNIA - AUSTRIA 1-1

Marian Iancu: "Codrea a greşit toate pasele, iar Marica a fost somnambul"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 septembrie 2009 00:00

Preşedintele CA al lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a făcut o analiză succintă a evoluţiei "tricolorilor" în partida cu Austria, printre cei mai criticaţi jucători fiind mijlocaşul Paul Codrea şi atacantul Ciprian Marica:

"Nu se poate face treabă cu un Codrea, care a revenit pe teren după atîta vreme şi a greşit toate pasele. Nu se poate face treabă cu Marica, un jucător care parcă era somnambul. Nu se poate să ratezi în aşa hal singur cu portarul. Dacă Marica este vîrf de generaţie, atunci nu avem speranţe. Tot pe Gigel Bucur, Chivu sau Coman, jucători de 30 de ani, vom miza.

Trebuie să construim de la zero pentru Mondialul de peste 5 ani, pentru că nu putem ajunge nici măcar la EURO 2012. Răzvan nu are nici o vină, pentru că nu el a crescut aceste generaţii, ci FRF", a spus Marian Iancu la televiziunea sportro.

Citește și:
Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”
Superliga

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Șantierul de la stadionul Dinamo a fost abandonat! » Ce se întâmplă pe locul unde ar fi trebuit să „răsară” o arenă de peste 100 de milioane de euro

Programul meciurilor de azi de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Totul despre prima săptămână, 11-18 iunie
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Programul meciurilor de azi de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Totul despre prima săptămână, 11-18 iunie
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Profit.ro
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (18)
tuuutiii
tuuutiii  •  10 Septembrie 2009, 21:40

d-le Iancu pt. matale nu exista decat doua culori: negru si ... negru? Te vad si cum te imbraci... negru si negru... Asa si gandesti...! D-aia rosu-galben-albastru sau alb-violet pt Iancu nu conteaza! MI-E MILA DE TINE!!!!!!

 •  10 Septembrie 2009, 03:02

Fotbalul romanesc sufera de o boala grava... Pana nu vom scapa de Mititelu,Borcea,Turcu,Becali,Iancu nu ne vom vindeca... Cititi mai sus numele cancerelor din fotbalul autohton,dar asta prezentati Dvs. intr-un ziar care afirma"ne pasa de sport...poate prea mult" CHIAR VA PASA OARE? Va rog sa nu-mi ignorati aceasta intrebare! Va multumesc!

ropotan
ropotan  •  10 Septembrie 2009, 01:09

hai ca oricum stergeti posturi la greu ..noapte buna jesepe!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează