INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  CARICATURĂ

Cea mai tare caricatură de la EURO » "Sîntem Grecia - ei sînt doar sponsorii noştri" :D

Caricatura apărută în The Guardian
Caricatura apărută în The Guardian

Articol de GSP - Publicat joi, 14 iunie 2012 00:00 / Actualizat joi, 14 iunie 2012 18:34

Perioada nefericită prin care trece Grecia, dar şi discuţiile interminabile pe care conducerea de la Atena le poartă cu "infernala" doamnă-cancelar Angela Merkel, fac deliciul pamfletarilor din lumea întreagă.

Grecia a ajuns o ţară în care orice domeniu a ajuns să supravieţuiască cu ajutorul fondurilor germane, iar sportul nu face rabat. O caricatură "un pic mai înţepătoare" făcută de jurnaliştii de la The Guardian cu o Grecia aproape vîndută trup şi suflet.

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

Acesta e locul cel mai potrivit pentru a face bani din pariuri. Cele mai importante informaţii, cele mai interesante pariuri, cele mai tari cote! Citeşti, pariezi şi cîştigi cu ponturile noastre!

 

Citește și:
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Superliga
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Superliga
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (6)
zold8
zold8  •  15 Iunie 2012, 00:42
Postat de jediklaus pe 14 Iunie 2012, 18:08

e bună... chiar au dreptate, cei de la The Guardian: Grecia este o ţară plină de leneşi, care nu fac altceva decât să stea cu mâna întinsă!

Ba e falsa, in Grecia se muncesc mai multe ore pe mult mai putini bani decat in multe alte state europene. Doar ca... s-a furat foarte mult, poate mai mult ca in Romania.

jediklaus
jediklaus  •  14 Iunie 2012, 18:08

e bună... chiar au dreptate, cei de la The Guardian: Grecia este o ţară plină de leneşi, care nu fac altceva decât să stea cu mâna întinsă!

vanilla_ice.jr.
vanilla_ice.jr.  •  14 Iunie 2012, 13:44

Funny,trist si adevarat.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close