INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  "MINUNEA BLONDĂ" NU CREDE ÎN MINUNI

Ilie Balaci: "Nu sînt prea optimist că putem scoate un rezultat istoric deseară"

Articol de - Publicat sambata, 09 octombrie 2010 00:00

Ilie Balaci are amintiri plăcute legate de "naţionala" Franţei. Fostul internaţional  (foto, stînga) a devenit cel mai tînăr tricolor din istoria naţionalei după ce a debutat la 17 ani, 6 luni şi 10 zile, într-un amical disputat la Paris pe 23 martie 1974, încheiat cu scorul de 1-0 pentru francezi.

Ilie Balaci, 54 de ani, povesteşte: "Îmi amintesc foarte bine acel meci. Nu era însă primul meu meci alături de Necula Răducanu, de Cornel Dinu, de Dumitrache sau de Iordănescu. Mai jucasem la echipa naţională cu Fenerbahce şi cu Alta Izmir, meciuri care n-au contat însă în palmaresul reprezentativei. Nu mai îmi făceam probleme, eram deja coleg cu ei. Ţin minte că ne-a dat gol Bereta, în minutul 59, mingea m-a lovit în vîrful ghetei şi a intrat în poartă".

Fostul mijlocaş al Craiovei Maxima spune că tinereţea nu l-a timorat: "Cred că mama m-a născut mai bătrîn, n-am avut complexe faţă de nimeni şi nici n-o să am în viaţa mea. Am dat mîna cu preşedinţi de ţară, cu oameni bogaţi".

Balaci este sceptic în privinţa meciului din seara aceasta de la Paris: "Nu sînt prea optimist . Rezultatele anterioare şi jocul echipei noastre mă fac să cred că nu vom obţine vreun rezultat istoric. Meciul de azi   e decis, norocul nostru e că Bosnia a făcut egal cu Albania".

Fosta "Minune blondă" s-a referit şi la "cazul Marica": "Se întîmplă şi la case mai mari ca jucători importanţi să nu fie titularizaţi tot timpul, ce ne facem atîtea probleme cu Marica? Nici Dobrin nu juca mereu".

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse

Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate

AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (3)
teo_arad
teo_arad  •  09 Octombrie 2010, 20:25

pt cine stie: aceasta poza e facuta la un meci de la pliesti?

ursuu01
ursuu01  •  09 Octombrie 2010, 20:13

daca vorbeste sticla in locul lui tu cum ai vrea sa vorbeasca

rngade
rngade  •  09 Octombrie 2010, 19:59

Bai, si tu tot cu "deseara" esti?!...Sau e vreo goanga gazetareasca a vreunui agramat prompterist?...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează