EURO 2012   •   

FRANŢA

Oficialii federaţiei din Paris i-au sugerat selecţionerului să-şi reducă salariul » Scumpul de Blanc

 
de Constantin Popescu   •   27 Noiembrie 2011
 

Blanc primește anual cît tot bugetul alocat de FRF pentru salariile brute ale staffului “tricolorilor". FOTO Reuters

Se consideră că fostul internaţional cîştigă prea mult, 1,2 milioane de euro anual. Cei din stafful său se află în aceeaşi situaţie


Noel Le Graet a devenit preşedintele federaţiei franceze (FFF) în iunie trecut, cînd a fost ales în locul interimarului Fernand Duchaussoy. Abia după 5 luni, răstimp în care "naţionala" a cîştigat grupa din care a făcut parte şi România şi s-a calificat la Euro 2012, el a descoperit dintr-o dată că selecţionerul Laurent Blanc cîştigă prea mult.

"Salariul de 100.000 de euro lunar mi se pare exagerat pentru vremurile pe care le trăim. Predecesorul lui Blanc, Domenech, primea doar jumătate din această sumă", a apreciat şeful forului de la Paris, care i-a sugerat deja fostului internaţional că n-ar fi rău dacă ar accepta să-şi micşoreze remuneraţia.

"«Naţionala», stat în stat"
"Nu ne mai permitem să aruncăm cu bani", a explicat Le Graet. L-a atacat astfel pe Blanc şi pentru uşurinţa cu care a primit prima de 400.000 de euro datorită calificării la CE, şi pentru salariile socotite mari obţinute celor din propriul staff la instalarea din iulie 2010. În total, ajutoarele sale sînt plătite anual cu 718.000 de euro. În plus, ofiţerul de presă Philippe Tournon contează pe 84.000 de euro.
Nu doar salariile deranjează, ci şi modul de lucru al lui Blanc.

"Face numai ce vrea, nu cere păreri, nu acceptă sfaturi. De exemplu, nu înţeleg de ce echipa nu stă înaintea meciului în cantonamentul nostru de la Clairefontaine, care-i gratis, ci la hotel, în oraş, unde totul costă", a zis Le Graet. Situaţia l-a făcut să susţină că "«naţionala» a ajuns stat în stat, ceea ce nu e normal".

Ajutoarele lui Laurent

Nume - Funcţie - Salariu anual
Alain Boghossin Secund 350.000
Marino Faccioli Director 170.000
Henri Emile Coordonator 108.000
Fabien Barthez Antrenor portari 90.000
* Sumele sînt în euro. Boghossian a mai primit 150.000 de euro pentru calificarea la CE 2012.

Ia cît tot stafful "tricolorilor"
Cele 1,2 milioane de euro cu care-i plătit Blanc pe sezon reprezintă întreg bugetul alocat anual de federaţia română pentru salariile brute ale celor ce conduc "naţionala" României. Net, Victor Piţurcă e plătit cu 450.000 de euro, iar secunzii săi primesc în jur de 60.000. Totodată, selecţionerul nostru are o primă de calificare la CM 2014 de 500.000 de euro. Predecesorul său, Răzvan Lucescu era remunerat cu 250.000 de euro anual. Lider în lume e antrenorul reprezentativei Angliei, Fabio Capello: 8 milioane de euro.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Nou Diplome de infirmier valabile in Europa
Cursuri de infirmier pentru barbati si femei cu varste intre 17-57 ani. Conditii: minim 10 clase si adeverinta de la medicul de familie. Cursurile se desfasoara in Iasi, Husi si Pitesti ...
Vaslui/Husi - pret 550,00 RON
Castiga BANI alaturi de MINE si SALVE CLUB
Firma Salve Club recruteaza agenti si ii instruieste pentru Reforma Sanatatii. Oferim o oportunitate, trebuie sa aveti vointa de a castiga BANI !!! 0742834298 Adrian Sirbu
Braila/Braila - pret 1.000.000,00 RON
videochat constanta
studio videochat constanta, angajeaza fete cunostinte limba engleza, aspect fizic placut, varsta minim 18 ani, contract de munca, discretie bonus 500 euro.comision 60-70% angajam modele videochat ...
Constanta/Constanta - pret 1.500,00 EUR
VAND NISIP 0767688375 BALAST, PIETRIS, PAMANT VEGETAL, CAR MOLOZ
VAND NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm, PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( 32 - 64 ) mm , PIATRA CONCASATA , ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Cauciucuri de iarna
Vand cauciucuri de iarna pentru autoturism marca Peugeot 206, dimensiuniL 175/70/r14. Pret (negociabil): 450 RON, toate 4.
Bucuresti/Bucuresti - pret 450,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V