INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  CONFLICT ÎN URMA CĂDERII EMISIEI LA MECIUL GERMANIA - TURCIA

UEFA e bună de plată

Articol de - Publicat vineri, 27 iunie 2008 00:00

Televiziunile cer despăgubiri forului continental, care e producătorul turneului.

UEFA a trimis scuze, ieri, TVR-ului şi celorlalte posturi care au transmis semifinala Ger­ma­nia - Turcia (3-2) pentru între­ru­perile emisiei, trei la număr, inter­venite după pauză. Prompte, scu­zele s-ar putea să nu fie însă de ajuns.

Mai multe posturi, în frunte cu ZDF (Germania) şi BBC (Anglia), au solicitat deja despăgubiri şi inten­ţionează să dea UEFA în judecată dacă nu le obţin. De ce UEFA? Pentru că, în premieră la un turneu final, instituţia condusă de Michel Platini e producător, prin inter­mediul companiei UEFA Media Techno­logy SA.

Imaginile de la Basel au fost preluate în Centrul Internaţional de Transmisie, situat la Viena. Numai că, asupra acestuia s-a abătut o furtună puternică, împiedicînd retrans­miterea lor. “Am avut trei mi­­crocăderi de curent. Chestiune de mili­secunde, aparent, o nimica toată. Totuşi, au fost de ajuns pentru a ne obliga să resta­r­tăm tot sistemul”, a explicat direc­torul Media Technology, Alexan­dre Fourtoy.

Cum a reacţionat TVR

Dacă la primele două întreruperi ale emisiei ne-am ales cu “scuze”, în timpul celei de-a treia, intervenită între orele 23:28 şi 23:31, TVR 1 a preluat semnalul High Definition (HD) destinat canalului experimental TVR HD, recepţionat de pe un alt satelit. Am avut astfel imagine, dar a lipsit comentariul în direct la golul doi al turcilor.

1,4 milioane de telespectatori

Prima semifinală de la Euro 2008, Germania - Turcia 3-2, televizată de TVR 1, a înregistrat un rating de 12,1% în mediul all-urban, cifră echivalentă cu un număr de aproximativ 1,4 milioane de telespectatori. Cota de piaţă a evenimentului a fost 31,7%, adică un televizor din trei fiind deschis pe meci.

Au existat şi două excepţii

Doar două televiziuni, cea elveţiană (SF) şi Al Jazeera, n-au avut de su­ferit. ZDF-ul, a cărui transmisie era urmă­rită în acele momente de 32,74 milio­ane de oameni, a reacţionat după 6 minute. Nemţii au preluat sem­nalul de la SF, iar comentariul a fost asigurat prin telefon.

Citește și:
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Superliga
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Impactul cu România a șocat-o pe handbalista spaniolă: „Îmi pare rău că am avut astfel de gânduri”
Handbal
Impactul cu România a șocat-o pe handbalista spaniolă: „Îmi pare rău că am avut astfel de gânduri”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (7)
 •  27 Iunie 2008, 09:57

mi-a placut enorm sa vad un meci fara comentariu,din pacate nu au tacut pana la sfarsit

 •  27 Iunie 2008, 04:17

mi-e scarba sa deschid vreun articol al lui tolontan geniala, georgescu sau ioanitoaia... asa ca te rog pe tine sa le transmiti ca mi-e sila numai gandindu-ma ce ar fi aparut in asa zisul ziar la care vomita in cazul in care TVR ar fi avut probleme de transmisie. le-a crescut inima in momentul in care au vazut ca dispare imaginea gandindu-se ca vor mazgali despe incompetenta unei televiziuni romanesti. niste javre! ma bucur ca piturca si jucatorii nu le da u voie la conferintele de presa.

 •  27 Iunie 2008, 03:56

Hai,bai,mai lasati plansul,ca parca sunteti babe!Eu locuiesc in SUA si fix la fel s-a intamplat,dar n-a plans nimeni,am vazut golurile la reluari si basta!Asa va plangeti,de parca ar fi jucat Romania!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează