INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  AALBORG - STEAUA

Alex Chipciu prefaţează cel mai important meci al finalului de an pentru Steaua: "Mergem în Danamerca să ne calificăm!"

Chipciu, 25 de ani, are 25 de meciuri jucate în tricoul Stelei în cupele europene
Chipciu, 25 de ani, are 25 de meciuri jucate în tricoul Stelei în cupele europene

Articol de - Publicat miercuri, 26 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 26 noiembrie 2014 10:41

"Şeptarul" stelist nu ia în calcul mîine seară un scenariu cum a fost cel de la Sofia, cu Ludogoreţ, sau cel de la Napoli, de acum 4 ani.

Alexandru Chipciu se pregăteşte pentru a treia primăvară europeană cu Steaua, după "16-imile" din 2011-2012 şi "optimile" din 2012-2013. Va fi titular mîine seară, iar ieri a acordat un interviu pentru DolceSport în care a vorbit despre meciul cu campioana Danemarcei.

- Cu ce obiectiv mergeţi la Aalborg?
- Cu unul singur, să ne calificăm. Chiar e foarte important să mergem mai departe. Ar însemna să încheiem anul cu bine şi în campionat, dar şi în Europa. Ar fi un plus de motivaţie pe parcursul iernii.

"În tur am avut şi noroc"

- Îl priviţi ca pe un meci decisiv?
- Ar fi decisiv doar dacă l-am cîştiga, fiindcă ne-am asigura matematic accesul în primăvară. Totuşi, noi putem să ne calificăm şi dacă, să zicem, am pierde joi seară, însă nu ne dorim ca în ultima etapă să stăm la mîna altora, e bine să depinzi doar de tine.

- În tur a fost 6-0, deci...
- Stai, stai, că atunci a fost cam drastică victoria. Danezii au avut nişte ocazii mari de tot, mai ales în prima repriză. Am avut noroc, după care, în repriza a doua, am făcut un joc perfect. Poate doar diferenţa a fost prea mare, dar ne-a intrat totul atunci.

- Cît vor conta absenţele lui Szukala şi Prepeliţă?
- Sînt buni, asta e clar, dar eu ştiu că şi cei care vor intra în locul lor vor fi la fel de valoroşi. Steaua are un lot suficient cît să nu se cunoască dacă lipseşte un jucător sau chiar mai mulţi.

- Ce ştii despre Aalborg?
- Chiar vorbeam între noi că Dinamo Kiev a stricat grupa cu acel eşec din Danemarca, dar asta e. Ca să răspund la întrebare, n-ar fi fair-play din partea mea să spun că nu e bună, dar la fel de bine pot să spun fără să greşesc că nici nu se compară cu Copenhaga, chiar dacă Aalborg e campioana en-titre. Am întînit-o acum 2 ani pe Copenhaga, echipă foarte bună, cu rezultate prin Champions League, ne-a pus mari probleme.

"Keşeru e atuul nostru moral"

- Au mai fost meciuri decisive pe care le-aţi pierdut în ultimii ani, ţi-e teamă să nu se întîmple şi acum la fel?
- Nici nu mă gîndesc la aşa ceva. E adevărat, ni s-a întîmplat să pierdem dramatic. Cu Ludogoreţ, în august, Stelei i s-a mai întîmplat acum vreo 4 ani, la Napoli, numai că e logic să ţi se mai întîmple şi d-astea. Şi celorlalte echipe din România, dacă ar fi mers şi ele în fiecare sezon în Europa, li s-ar fi întîmplat astfel de lucruri. Cînd joci an de an în Europa, n-ai cum să ai numai victorii. Aaa, cei care stau acasă e evident că n-au cum să piardă meciuri, dar noi, care jucăm, da, am pierdut şi probabil că vom mai pierde, inclusiv în minutul 90. Păi, Bayern Munchen e echipă uriaşă, nu? Şi a pierdut în ultimele două minute finala Ligii Campionilor. Ăsta e fotbalul, nici Barcelona, cea mai mare echipă din lume, care a jucat uluitor în ultimul deceniu, n-a cîştigat nonstop şi a început să piardă.

- Vor lipsi Szukala, Prepeliţă şi Rusescu, dar va fi în teren Keşeru. E o veste bună, nu?
- Chiar sper să fie călăul lor, după ce le-a dat goluri şi în tur, dar şi în amicalul cu Danemarca. De fapt, îmi doresc ca el să fie călăul tuturor echipelor cu care jucăm. Chiar cred că avem un avantaj moral în faţa lui Aalborg cu Keşeru în echipă.

"Între noi şi Dinamo Kiev e diferenţă doar la bani, uitaţi-vă ce sume investesc an de an. Cu toate astea, pe teren nu cred că s-a văzut, chiar dacă ne-au bătut cu 3-1. Am ratat ocazii şi la 1-0 şi la 3-1, deci cred că la Bucureşti, în ultima etapă, îi putem bate" ( Alex Chipciu)

"Vestiarul unit la Steaua nu ţine de o calificare sau de cîştigarea unui tricou. A fost mereu unit, am simţit asta din prima clipă în care am venit, chiar dacă am trecut prin situaţia de a pierde titlul pe final, iar în vara asta am ratat grupele Champions League şi, implicit, o primă uriaşă" (Alex Chipciu)

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  26 Noiembrie 2014, 23:55

Forza AAlborg !..))

cristid.
cristid.  •  26 Noiembrie 2014, 14:11
Postat de cristid. pe 26 Noiembrie 2014, 14:10

Sa stii ca si Rusescu, Keseru si Sanmartean dau declaratii foarte inteligente si fara limbaj d-ala de lemn specific fotbalistilor. Sunt jucatori cerebrali. Bine, pana la urma, Chipciu e liderul vestiarului si isi permita sa mai puna la punct haterii.

permite*

cristid.
cristid.  •  26 Noiembrie 2014, 14:10
Postat de madskills pe 26 Noiembrie 2014, 09:33

la nivel declarativ e cel mai logic si cerebral jucator de la Steaua.

Sa stii ca si Rusescu, Keseru si Sanmartean dau declaratii foarte inteligente si fara limbaj d-ala de lemn specific fotbalistilor. Sunt jucatori cerebrali. Bine, pana la urma, Chipciu e liderul vestiarului si isi permita sa mai puna la punct haterii.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează