INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CFR CLUJ

Arpad Paszkany: "Ieşim din grupe!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 august 2009 00:00

Clujenii sînt convinşi că se vor califica în primăvara europeană, alături de PSV

Patronul Clujului, Arpad Paszkany, le-a trasat un nou obiectiv jucătorilor săi după tragerea la sorţi de la Monte Carlo. "Cel puţin la prima vedere e o grupă accesibilă, în sensul în care am putea merge mai departe în primăvara europeană. Dar, se ştie, nici un meci nu e cîştigat dinainte, tot aşa cum nici un meci nu e dinainte pierdut. Sper să nu comitem păcatele altora şi să ne desconsiderăm adversarii. Pe Olimpico am jucat şi noi foarte bine, dar Roma a greşit cînd ne-a considerat insignifianţi", a spus Paszkany.

Şeful din Gruia ştie şi reţeta calificării. "Vor fi foarte importante meciurile de pe teren propriu, care trebuie cîştigate. Am fi dorit să scăpăm cît mai repede de deplasarea de la Copenhaga, avînd în vedere că acolo iarna vine mai repede. Nu e foarte convenabil pentru jucătorii noştri, majoritatea cu origini sud-americane, să joace la temperaturi scăzute. PSV e clar cea mai puternică din grupă. Mi-ar fi plăcut să fim în grupa L, cu Werder, Austria Viena şi Bilbao, de unde avem amintiri frumoase din Intertoto. Însă, nemulţumitului i se ia darul. Una peste alta sîntem mulţumiţi", a încheiat Paszkany.

"Ne bucurăm că şi anul acesta am reuşit să atingem grupele unei competiţii europene importante, chiar dacă ne-am fi dorit să jucăm tot în Champions League"

"Dinamo se poate califica fără probleme dacă evoluează aşa cum au făcut-o cu noi. Steaua are o grupă accesibilă. Pentru Poli va fi mai greu, dar timişorenii au şanse reale să cîştige chiar ambele partide cu Zagreb şi Anderlecht"
Arpad Paszkany, finanţator CFR Cluj

"PSV e favorită în această grupă, dar în fotbal se pot întîmpla multe. Ne convine postura de outsider. Întotdeauna am realizat surpriza cînd am pornit cu şansa a doua"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

Comentarii (15)
 •  30 August 2009, 12:42
Postat de ka2 pe 29 August 2009, 10:20

Ieisti si ramaneti in campionatul nostru, sau ce? Sparta si PSV va vor scoate din grupe ... cu parere de rau va spun.

doar cfr poate face fata luptei in fotbalul european...steaua ne-a demonstrat in ultimii 2 ani neputinta si non valoarea sa....2 (doua)puncte in 12 meciuri..

 •  29 August 2009, 20:41

ka2...de unde stii tu ce va fi?...sau esti si tu ceva medium....oracol...sau ghicitor ca si taticul vostru ciobanasul?....vedeti-va de oitele voastre copilas......ca mai e mult de munca pana la verdictul care l-ai dat....lol...beeeebeeeeeebeeee

 •  29 August 2009, 18:45

be mempe io zic sa iti vezii de papalica din fatza nasului si sa itzcalesti parerile comunisto-securiste la scoala de partid din care ai iesit daca nu mai ia o bere si-o manea la bomba de la parter ca tzi se potrivesc daca esti prea mic pentru scoala de partid!hai papapapapapape

Vezi toate comentariile (15)
Comentează