EUROPA LEAGUE   |   

DINAMO - HAJDUK SPLIT, JOI, 21:00, LIVETEXT PE GSP.RO

Cornel Dinu ştie cum trebuie să joace Dinamo cu Hajduk: "Comportament de comando!"

 
de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   |   28.07.2010   |    4 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Deşi numărul formaţiilor plecate în Turcia, Spania sau Ungaria pentru pregătirea de iarnă a crescut substanţial faţă de sezoanele trecute, au existat destule exemple de echipe care au preferat sau au fost nevoite să rămînă în ţară Datorită ...

Cornel Dinu spune că Dinamo are nevoie să-şi etaleze spiritul de luptă în confruntarea cu croaţii de la Hajduk şi laudă revenirea echipei în meciul cu Astra.


- Domnule Dinu, e schimbată în bine Dinamo în acest sezon?
- E bine că am cîştigat cu Astra. Este abia începutul şi echipa nu poate fi judecată pentru că încă e în perioada de încercări, se caută cea mai bună formulă de exprimare, aşa se explică diferenţele dintre reprizele întîi şi a doua. În partea a doua parcă a apărut altă formaţie, cu dorinţă mare de a cîştiga şi cu o aşezare mai raţională.

- A adus Ioan Andone din nou ambiţia în vestiar?
- Această ambiţie a existat şi face parte din tradiţia clubului Dinamo, dar s-a mai şi pierdut. Ea a existat şi în sezonul trecut pînă la un moment dat, cînd au fost 17 meciuri fără înfrîngere şi toată presa spunea că Dinamo joacă cel mai frumos fotbal. Orice reparaţie cere timp, cunoaştere, iar Dinamo sper să reprezinte o întoarcere la acel comportament de comando care caracterizează acest club.

- Credeaţi că Adrian Cristea va mai exploda la Dinamo?
- A avut cîteva acţiuni bune, Adi şi-a reconfirmat talentul, dar trebuie să muncească în continuare şi să aibă evoluţii constante la un nivel ridicat. Calităţi are din plin, însă fizic n-au fost educate în timp.

"Sîntem mai tehnici decît croaţii"
- În continuare sînt probleme în defensivă...
- Da, din păcate aşa este, iar Astra şi-a creat cinci situaţii de gol în prima repriză. Totul s-a schimbat în partea a doua, cînd Dinamo a avut şapte ocazii de a marca, iar ploieştenii doar trei. Problema este de coordonare în defensivă, de întîmpinare prin deposedare a adversarului în situaţiile de unu contra unu.

- Urmează Hajduk, cum vedeţi meciul cu croaţii?
- Hajduk e o echipă periculoasă, ca orice formaţie croată. Trebuie să fim cel puţin egali ca voinţă şi concentrare cu croaţii pentru că ei asta etalează, ambiţie şi dăruire. La ora actuală sper că noi sîntem mai inventivi, mai tehnici, în special de la mijloc în faţă. Ne trebuie o apărare exactă, acoperită de formula N'Doye - Djakaridja Kone.


"Dinamo a profitat de retragerea Astrei, de fapt chiar a impus-o, iar din minutul 65 a dominat clar, ocupînd benzile şi forţînd acolo. Băieţii au fost superiori şi din punct de vedere fizic"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

"Dănciulescu trebuie să atingă cota 200"
Ionel Dănciulescu a fost prezentat ieri într-o conferinţă de presă, iar Nicolae Badea a precizat: "Îl preţuiesc ca sportiv şi ca om, trebuie să depăşească un număr greu de atins, de 200 de goluri, în prima divizie". Fotbalistul cu 187 de reuşite în Liga 1 a declarat: "Nu sînt obsedat de doborîrea recordurilor, primordiale sînt interesele echipei. Vreau să-mi închei cariera, peste mulţi ani, la Dinamo". Ando a încheiat: "Sînt încîntat, Danciu va fi antrenorul din teren". Dănciulescu ar putea juca duminică, în meciul cu Sportul. (Ioana Mihalcea)

Ando vrea 4-2-4
Dinamo se pregăteşte pentru un joc ultraofensiv. "Avem mulţi atacanţi valoroşi, va fi greu de ales, aşa că nu este exclus să ajungem să evoluăm chiar 4-2-4! Ce-ar fi ieşit din comun? Avem fotbalişti ca să jucăm aşa". Nicolae Badea are o altă idee: "Avem atacanţi mulţi şi deficit de jucători în apărare. Poate mai reprofilăm, aşa cum a făcut Ando cu succes cu Bărcăuan în urmă cu mai mulţi ani". (Ioana Mihalcea)

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Steaua - Twente se va termina aproape de miezul nopţii în seara zilei de joi, 22:05, ProTV, liveTEXT GSP.ro, m.GSP.ro, Radio GSP. Chiar dacă forul european poate decide modificarea orei de start a meciurilor în ţările unde vremea este foarte rea în această perioadă şi chiar dacă aşa a şi procedat ...
razvanbrc
Comentarii: 453
28 Iulie 2010, 11:43  |  CITEAZA
Daca vrei sa castigi bani lucrand de acasa, trimite un mail la rbigiu@yahoo.com. Ai un sold de inceput de 26$!
cvimer
Comentarii: 226
28 Iulie 2010, 07:53  |  CITEAZA
Citeste Jurnalul de Fotbal pentru opinii si analize despre fotbalul romanesc si international si despre sport in general. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Fotbal in stare pura. Participa la marele proiect despre cocalaria in fotbal. Voteaza Selectionata Mondiala a c0calarilor. Vino pe fotbalvvv
stef2005
Comentarii: 496
28 Iulie 2010, 06:38  |  CITEAZA
poate el a vazut alta echipa?sa-u poate din cuaza medicamentelor?dar dinamo este praf anul asta
badd
Comentarii: 58
28 Iulie 2010, 04:41  |  CITEAZA
Cat de penibili ati fost ca ne-ati sters comentariile de la articolul "Sa radem cu B1 Buffering...". Cum sa stergi toate comentariile si sa nu mai dai voie sa se comenteze articolul? Cum sa-ti bati joc de atatia oameni care va viziteaza site-ul si va aduc bani? V-ati simtit umiliti ca laudau toti B1TV-ul si pe voi va contestau? PENIBIL PENIBIL PENIBIL! JENANT. SUNTETI DE CEA MAI JOASA SPETA!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Europa League
Steaua - Twente se va termina aproape de miezul nopţii în seara zilei de joi, 22:05, ProTV, liveTEXT GSP.ro, m.GSP.ro, Radio GSP. Chiar dacă forul european poate decide modificarea orei de start a meciurilor în ţările unde vremea este foarte rea în această perioadă şi chiar dacă aşa a şi procedat ...
 
Faza 16-imilor Ligii Europa este deschisă astăzi, la ora 13.00, cu disputa Rubin Kazan - Olympiakos Pireu. Este un duel în care condiţiile climaterice avantajează echipa rusă. Deşi partida a fost mutată de la Kazan la Moscova (arena Lujniki), condiţiile meteorologice nu se anunţă mai bune. ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
Jo 15.12.11
20:00
PAOK Salonic
1
1
Rubin Kazan
Jo 15.12.11
20:00
Shamrock Rovers
0
4
Tottenham Hotspur
Un serviciu oferit de
TRANSPORT MARFA, MOBILA CAMIOANE 7, 5T CU LIFT HIDRAULIC SI TRANS
Transport marfa inter si international, camioane Avia 7, 5to 3, 5to s. u., 6, 2mp, 36mc, oblon hidraulic ( lift hidraulic )+transpaleta, transport ADR, servici mutari, manipulare, depozitare, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 EUR
ATENTIE!
in atentia celor ce inchiriaza apartamente/garsoniere in constanta. NU il primiti in gazda pe un individ pe nume EREMIA SORIN-GABRIEL. Pe langa faptul ca produce deteriorari ale bunurilor aflate in ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
Depilfin isi mareste echipa! Cautam cosmeticiana!
daca esti cosmeticiana, ai intre 20-40 ani si vrei sa faci parte din echipa noastra, trimite un cv la info@depilfin.ro iar noi te vom contacta pentru un interviu. Te asteptam cu drag!
Brasov/Brasov - pret 400,00 EUR
cumparam metale pretioase(aur, argint, platina)
cumparam aur, argint, platina cu plata imediata.oferim un pret bun si o evaluare corecta.cautam colaboratori in bucuresti sau in tara. acceptam si colaborare tip amanet vizitati site-ul nostru ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 95,00 RON
Automat Rheavendors Xs instant
Vand automat rheavendors xs foloseste cafea instant, revizionat, kit de apa, compact si usor de intretinut ofer suport pentru asta, ofer garantie.
Dambovita/Targoviste - pret 400,00 EUR
Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, celebra Whitney Houston a consumat băuturi alcoolice, scrie TMZ. Potrivit site-ului, care a publicat primele imegini cu artista scoasă fără suflare, pe targă, din camera de hotel, amestecul de medicamente cu băutură [...]
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V