INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  HAJDUK - CSMS IAȘI, ÎN TUR 2-2, AZI, 21:30, DIGI1, GSP.RO

Florentin Matei îi încurajează pe ieșeni înaintea returului cu Hajduk: "Fără teamă, că doar nu o aveți în față pe Real!"

În tur, Andrei Cristea și ceilalţi ieșeni au avut 2-0, au mai ratat alte mari ocazii, apoi au fost egalaţi în prelungiri, după o gafă imensă a lui Grahovac  // FOTO Cristi Preda
În tur, Andrei Cristea și ceilalţi ieșeni au avut 2-0, au mai ratat alte mari ocazii, apoi au fost egalaţi în prelungiri, după o gafă imensă a lui Grahovac // FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 21 iulie 2016 00:00

Florentin Matei, 23 de ani, are 6 luni de când este în Croația, perioadă în care a întâlnit-o de două ori pe Hajduk. A învins de fiecare dată și îi învață pe ieșeni cum să joace pentru a trece mai departe.

După 2-2 în tur, CSMS trebuie să facă un meci perfect la Split pentru a trece de Hajduk. Jucător la Rijeka de astă-iarnă, mijlocașul Florentin Matei (23 de ani) o cunoaște bine pe Hajduk și le dă sfaturi moldovenilor.

- Florentin, cine crezi că e favorită la calificare după remiza din tur?
- Cred că Hajduk. E destul de greu de întors un 2-2 pe teren propriu, însă ieșenii sunt obligați să creadă în șansa lor. Nu e imposibil, în fotbal s-au văzut multe!

- Ai învins-o de două ori pe Hajduk în meciurile directe, cum ți s-a părut?
- Hajduk e un club de mare tradiție al Croației, dar nu e foarte greu de învins. Atacă foarte bine, însă uneori haotic. Se lasă descoperită, iar CSMS poate profita.

- Deci ar trebui ca Iașiul să facă un meci de așteptare?
- Nu neapărat! Părerea mea e că ar trebui să iasă la joc. Nu are ce pierde și nici nu o are în față pe Real Madrid! Hajduk e o echipă de bătut, nu e chiar o sperietoare. CSMS trebuie să fie curajoasă, să se agite să dea gol. Dacă va sta la cutie mereu, nu are prea multe șanse.

- Despre fani ce ne poți spune?
- Nu mai au nevoie de nicio prezentare. Îi știe toată lumea. Sunt foarte pătimași. Fac o atmosferă senzațională la partidele tari. Totuși, nu cred că joi vor fi mai mult de 15-17 mii de oameni. Adică jumătate de stadion.

- Cât de important e meciul pentru croați? Se vorbește mult la televizor sau prin presă?
- La noi, în Rijeka, presa de aici nu vorbește decât despre noi și puțin despre Dinamo Zagreb. Pentru jurnaliștii din Zagreb contează doar Dinamo, iar la Split se vorbește doar despre Hajduk. Eu îți zic sincer că n-am auzit absolut deloc numele Hajduk în zilele astea.

- În prima etapă a învins-o cu 2-0 pe Cibalia...
- Un rezultat bun, mai ales că e obținut în deplasare. Nu vreau să le iau din merite, dar Cibalia este o nou-promovată. Hajduk n-a jucat strălucit, cam ca la Iași!

- Riști un pronostic? Cine se va califica?
- Sunt român și mi-aș dori să se califice românii mei. Însă nu prea cred. Dacă reușea să țină acel 2-0 în tur, altfel stăteau lucrurile. Sau măcar 2-1. Dar așa, la 2-2, este extrem de dificil. CSMS trebuie să riște și Hajduk poate profita.

"Hajduk nu mai e echipa de acum câțiva ani, când chiar avea fotbaliști de mare valoare. Acum sunt câțiva tineri de perspectivă, însă e la mare distanță de noi și de Dinamo Zagreb"
Florentin Matei, mijlocaş Rijeka

Ce a declarat Nicolo Napoli:

  • "Grahovac va fi titular și la retur! Nu contează că a greșit în prima partidă. Numai cine nu muncește nu greșește"
  • "Ne așteaptă un duel foarte dur la Split. La ei va reintra și Susici, un fotbalist cu calități extraordinare, însă vom face tot ce putem să ne calificăm"
  • "Am jucători foarte experimentați, nu mă tem că se vor speria de atmosfera ostilă din tribune"
  • "I-am urmărit pe cei de la Hajduk și în meciul lor de campionat de duminică, nu sunt o chiar de neînvins. Evoluează într-un modul care ne convine"

"Chiar dacă ei sunt calificați și la 0-0, publicul n-o să le permită să nu atace. Presiunea va fi pe adversarii noștri, nu neapărat pe noi"
Milan Mitici, mijlocaș CSMS Iași

"Noi jucăm mai bine în deplasare, de aceea rămân optimist, încă putem să mergem mai departe"
Milan Mitici, mijlocaș CSMS Iași

"Am ajutat și eu cât am putut cu strângerea de informații despre Hajduk, am vorbit cu mai multe persoane care cunosc în detaliu tot ce înseamnă clubul din Split"
Milan Mitici, mijlocaș CSMS Iași

Echipa probabilă a Iașiului diseară

Grahovac - I. Voicu, Ov. Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu - Al. Ciucur, Mitici, V. Gheorghe, Bole - A. Cristea, Piccioni

5,45e cota pentru o victorie a Iașiului la Split

4,80e cota pentru ca Iașiul să marcheze minimum două goluri la Split

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (4)
1118746211512694
Gelu Pricopoae  •  21 Iulie 2016, 16:40
Postat de ervfr pe 21 Iulie 2016, 16:13

Am cautat mult pana sa gasesc un articol despre o echipa romaneasca care se bate pentru a cuceri Europa. Asta arata, de fapt, cat va pasa de alte formatii, in speta de fotbalul romanesc, in afara de 2-3 echipe care se stiu. Mi-ar place enorm de mult ca Iasi-ul sa se califice si sunt sanse chiar daca scorul a fost de 2-2. Sa-i aplaudam ca-s de-ai nostrii si sa-i incurajam, asa cum ar trebui incurajate toate celelalte particpante la randul lor. Asa facem fotbalul romanesc mai bun. Hai Poli Iasi!

corect ,prietene !

ervfr
ervfr  •  21 Iulie 2016, 16:13

Am cautat mult pana sa gasesc un articol despre o echipa romaneasca care se bate pentru a cuceri Europa. Asta arata, de fapt, cat va pasa de alte formatii, in speta de fotbalul romanesc, in afara de 2-3 echipe care se stiu. Mi-ar place enorm de mult ca Iasi-ul sa se califice si sunt sanse chiar daca scorul a fost de 2-2. Sa-i aplaudam ca-s de-ai nostrii si sa-i incurajam, asa cum ar trebui incurajate toate celelalte particpante la randul lor. Asa facem fotbalul romanesc mai bun. Hai Poli Iasi!

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Iulie 2016, 15:18

Nedelea intrebarile puse sunt clisee ...cine se califica ?...cat de buna i Split ?...ce este pe la TV ...asta a fost o intrebare noua ...dar de unde vrei sa stie F.Matei sarbo-croata ?...dupa 6 luni ?...se uita si el la imagini ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează