FENERBAHCE - STEAUA, AZI, 22:05, PROTV / HAGI TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ ÎN PRIVINȚA STELEI
Gheorghe Hagi: "Cea mai proastă perioadă din istorie!"
05.11.2009

Una dintre cele mai importante figuri din istoria clubului Steaua spune că echipa din Ghencea traversează acum cea mai neagră perioadă


Situaţia prin care trece Steaua în momentul de faţă i-a trezit fostului ei mare jucător, Gică Hagi, interesul pentru a-i avertiza pe cei din Ghencea că lucrurile nu merg într-o direcţie corectă.

"Eu am tăria să o spun. Este cea mai proastă perioadă din istoria Stelei. Mă doare, pentru că ceea ce se petrece acolo nu onorează un club atît de mare", a acuzat Hagi, arătîndu-l apoi cu degetul pe Gigi Becali, cu care a lucrat în Ghencea doar 3 luni în postura antrenor-patron. "Acolo, cînd e bine, conducătorul de club iese în faţă. El e numărul 1, el e cel mai bun, toate meritele sînt ale lui. În schimb, cînd nu e bine, imediat o dăm pe jucători, spunem că e vina lor", a mai spus "Regele".

Hagi a încercat apoi să caute motivul pentru desele scandaluri prin care a trecut şi trece echipa lui de suflet. "Nu vă aduceţi aminte? Cînd am antrenat în Ghencea am spus că personalitatea jucătorilor şi a antrenorului nu trebuie să fie ştirbite. Nu am fost ascultat, nu s-a dat mare importanţă vorbelor mele şi uitaţi unde s-a ajuns", a adăugat Hagi.


7 trofee a cîştigat Hagi ca jucător cu Steaua în 3 ani şi jumătate: 3 titluri, 3 Cupe şi Supercupa Europei


COMPARAŢIE

Steaua în ultimii 6 ani, cu Becali patron
- a cîştigat 3 trofee: două titluri şi o Supercupă
- s-a calificat de 3 ori consecutiv în grupele Champions League
- a ajuns de 3 ori în primăvara Cupei UEFA
- a jucat o semifinală de Cupa UEFA
- n-a existat an în care să nu participe în cupele europene

Steaua în perioada 1996-2002, în ultimii 6 ani fără Becali patron
- a cîştigat 8 trofee: 4 titluri, 3 Cupe şi două Supercupe
- s-a calificat o singură dată în grupele Champions League
- n-a ajuns niciodată în primăvara cupelor europene
-  în două sezoane echipa n-a reuşit să termine în campionat pe un loc de cupă europeană


FLASH

Grzelak, de cascadorii rîsului!

Rafal Grzelak (27 de ani) a fost protagonistul unei scene care l-a scos din sărite la plecarea spre Istanbul pe Mihai Stoichiţă, care decisese ca polonezul, chiar dacă nu se află pe lista UEFA, să facă deplasarea pentru a fi alături de echipă. Ajuns la aeroport, polonezului i-a fost cerut paşaportul, ca şi celorlalţi colegi. "Nu îl am. Ce să fac cu el? Am buletinul, nu e suficient!?", a fost răspunsul lui Grzelak, care a crezut că Turcia e membră UE. El a fost lăsat în aeroport şi s-a întors să se pregătească de unul singur în Ghencea. (Eduard Zelgin)

"Stop transferuri, avem superechipă!"
Gigi Becali anunţă că nu va face nici o achiziţie în iarnă fiindcă este încîntat de actualul lot. "Nu mai dau nici un ban pe transferuri, avem superechipă. Sînt o grămadă de jucători buni şi pe banca de rezerve, iar echipa joacă de cinci ori mai bine de cînd a venit Stoichiţă. Bergodi stagna jocul", crede patronul Stelei. Decizia nu-i surîde însă lui "Lippi", care a spus în repetate rînduri că are nevoie în această iarnă de trei achiziţii.

Ultimele noutăţi:
> Gigi Becali a repetat ieri că Grzelak şi Bibişkov nu vor mai face parte din lotul echipei şi în 2010: "Ce să mai vorbim de ei? La gară cu ei, tată! Grzelak să ia trenul de Polonia, Bibişkov să ia trenul de Bulgaria şi cu asta basta!"
> Dayro Moreno, atacant Steaua: "O să dansez pe teren dacă voi marca la Istanbul. Sîntem pregătiţi să o batem pe Fenerbahce, trebuie să arătăm că sîntem o echipă cu nume în Europa".
> Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua: "De ce credeţi că vine lumea la stadion? Să vadă un vals lent la mijlocul terenului? Nu! Ei vor un dans rapid în careul advers, acolo e fotbalul adevărat. Asta aştept de la jucătorii mei".
> Mircea Lucescu, tehnician Şahtior: "Steaua va avea un meci dificil la Istanbul. Atmosfera produsă de turci pe stadion este extrem de apăsătoare. Totuşi, dacă roş-albaştrii se vor organiza bine, ar putea să o surprindă pe contraatac pe Fener".

Totul despre: gigi becali, mihai stoichita, dayro moreno, gheorghe hagi, steaua, europa league
NOTEAZA ARTICOLUL:
NOTA ARTICOLULUI:
Alba Iulia - Urziceni
1
X
2
Bet-at-home
Astra - FC Timişoara
1
X
2
Bet-at-home
COMENTARII (31)
06.11.2009, 00:13  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#31
05.11.2009, 21:19  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#30

05.11.2009, 19:56  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#29
05.11.2009, 19:54  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#28
05.11.2009, 19:51  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#27
05.11.2009, 12:16  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#26
05.11.2009, 11:33  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#25
05.11.2009, 11:14  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#24
05.11.2009, 11:06  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#23
05.11.2009, 10:38  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#22
05.11.2009, 10:36  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#21
juliusmad
Comentarii: 277
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 10:25  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#20
gica degeaba te superi si te razbuni pe Steaua, nu ai fata de antrenor si incerci razbunari ieftine. daca tot esti asa sincer lasa antrenoratul si ramai doar cu scoala de fotbal. tot fotbalul romanesc e in declin nu numai Steaua
05.11.2009, 09:42  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#19
05.11.2009, 09:37  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#18
milici-continuare 2
05.11.2009, 09:25  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#17
milici-continuare
05.11.2009, 09:15  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#16
timo cainele
05.11.2009, 09:09  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#15
05.11.2009, 09:09  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#14
05.11.2009, 08:51  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#13
05.11.2009, 06:41  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#12
clujeanul_din_atlanta
Comentarii: 235
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 06:19  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#11
@chris_gali
baiete esti redus de tot la gandire.De la cine ai mostenit prostia, de la taicto sau de la ???
05.11.2009, 06:02  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#10
chris_gali
Comentarii: 699
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 03:36  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#9
- s-a calificat de 3 ori consecutiv în grupele Champions League
- a ajuns de 3 ori în primăvara Cupei UEFA
- a jucat o semifinală de Cupa UEFA
- n-a existat an în care să nu participe în cupele europene

nicio echipa din Romania n-a mai reust performantele Stelei !!!!!....asa ca ciocul mik cu instigarile GeSeP`istilor de mahala ce sunteti !!!...numai de instigari si scandaluri va tineti !!!!.....la faliment cu voi !!!!
alpin
Comentarii: 1326
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 03:34  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#8
Si e doar ineputul... sfarsitului!!!
juv3ntin
Comentarii: 211
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 03:02  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#7
Are dreptate Hagi, si ciobanasu e prostovan daca nu realizeaza ca Steaua e mult mai mare ca el.
raresmondialu
Comentarii: 156
Trimite-i mesaj
Profil
05.11.2009, 03:00  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#6
TIRANUL BECALI A DISTRUS STEAUA ,LOCUL LUI E LA RAHOOVA SAU IN JUNGLA NU INTRE OAMENI CIVILIZATI ,CIOBANE ESTI CEL MAI PROST CONDUCATOR DE CLUB CARE A ACTIVAT IN ROMANIA ,TU LAI INTRECUT SI PE CEAUSESCU LA PROSTIE -ESTI BULA AL ROMANIEI !
05.11.2009, 02:59  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#5
05.11.2009, 02:50  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#4
05.11.2009, 02:42  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#3
05.11.2009, 02:33  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#2
05.11.2009, 02:23  |  RAPORTEAZA ABUZ  |  CITEAZA
#1
 1  
   
ARTICOLELE CELE MAI...
Eliminat în prelungiri, Zebina le-a arătat degetul mijlociu fanilor torinezi, pe care a vrut să ...
10:32 Fulham, Benfica, Standard, Valencia, Wolsburg,  Hamburg, Liverpool şi Atletico Madrid s-au ...
Liga Campionilor | REZUMATE

Vezi rezumatele meciurilor din Liga Campionilor şi Europa League!

 

Primăvara europeană a început marţi cu primele meciuri din cadrul optimilor de finală a Ligii Campionilor şi a şaisprezecimilor Europa League. CHAMPIONS LEAGUE Manchester United şi AC Milan au oferit un spectacol de zile mari pe "Giuseppe Meazza", într-o partidă încheiată cu victoria britanicilor, scor 3-2. Vezi rezumatul meciului AC Milan - Manchester 2-3  ...

Myjob Curier
IMOBILIARE.GSP.RO
Good Homes
 
Tags:   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Autori:   A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP