INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO - METALIST HARKOV 0-2

Miliardarul în bermude » Preşedintele lui Metalist a venit la meciul cu Dinamo ca la plajă

Deşi are o avere halucinantă, Iaroslavski (dreapta, în verde) foloseşte un model vechi de mobil +3   FOTO
Deşi are o avere halucinantă, Iaroslavski (dreapta, în verde) foloseşte un model vechi de mobil

Articol de - Publicat sambata, 25 august 2012 00:00 / Actualizat sambata, 25 august 2012 01:16

Deşi chiar luni şi-a pierdut tatăl, oficialul şi-a însoţit echipa la Bucureşti şi i-a surprins pe români cu apariţia sa: şi-a reprezentat clubul în pantaloni trei sferturi, cu pantofi de vară şi un mobil de modă veche.

Zona mixtă a Arenei Naţionale este ticsită de presă. Ziariştii români aşteaptă feţe cunoscute, cei din Ucraina sînt plecaţi: îl ascultă, în sala de conferinţe, pe antrenorul Markevici. În mijlocul holului stă stingher, îmbrăcat lejer, un bărbat sur, la vîrsta a doua, uitîndu-se relaxat în jur. Nu îl bagă nimeni în seamă: nu are sacou, pantaloni de stofă, nici măcar cravată sau cămaşă! Insul cu aer de om venit la plajă este însă un miliardar în dolari. E Oleksandr Iaroslavski, omul care ţine în spinare Metalistul!

Speranţă şi doliu
Prezenţa sa e complet surprinzătoare: luni, cu 3 zile înainte de turul cu Dinamo, îşi pierduse tatăl. Zîmbeşte larg cînd presa ucraineană iese din sala de conferinţe şi se repede asupra lui, dar devine mai sobru cînd spune primele cuvinte: "Vreau să dedic acest succes tatălui meu, care s-a stins la începutul acestei săptămîni. Nu rata nici o partidă a echipei noastre".

De la durere la zîmbete
Cînd vorbeşte despre părintele pierdut, e calm şi ponderat. Apoi, întrebările îl poartă spre meci, aşa că devine mai viu, mai zîmbitor. Îşi potriveşte gulerul tricoului polo. Verde, culoarea care deschide drumul către grupele Europa League: "Partida de azi e o răsplată pentru suferinţa din ultima vreme. Dar momentele grele nu puteau să ne oprească marşul din fotbalul continental!". Verde, nu roşu, culoarea caracterizantă pentru dinamovişti.

"Sîntem de la ţară"
Răutăcioşi, românii se miră: "Cine e ăsta?! E îmbrăcat ca un fermier!". Fără să înţeleagă ce se spune pe margine, Iaroslavski le dezvăluie ucrainenilor şi visul său: "Noi sîntem o echipă de la ţară, de la sat, care visează la Liga Campionilor". Le mulţumeşte conaţionalilor săi şi se retrage cu un mers legănat: tocmai primise un mesaj pe telefonul mobil, Nokia 1100. Model vechi de aproape 10 ani!

Iaroslavski: "Sîntem un scanner global"

Iaroslavski a explicat modul în care reuşeşte Metalist să ţină pasul cu granzii Şahtior şi Dinamo Kiev.

- Domnule Iaroslavski, felicitări pentru victorie!
- Vă mulţumesc, le mulţumesc şi băieţilor, care i-au dedicat victoria tatălui meu. Şi n-a fost cel mai bun meci al sezonului. Nicidecum! Pur şi simplu, ne-am făcut jocul. Atît! Nu am forţat, n-am avut emoţii nici măcar după eliminarea jucătorului de la noi.

- Au jucat doar doi ucraineni, dar mulţi sud-americani. Să fie acesta secretul?
- Nu contează de unde sînt. Valoarea e cea care primează. Noi monitorizăm jucători 24 de ore din 24, sîntem ca un scanner global. Evgheni Krasnikov, directorul sportiv, aleargă întruna prin toate colţurile Braziliei, Argentinei... ce să mai, prin toată lumea! În cîteva zile, se va încheia perioada de mercato. Asta nu înseamnă că noi nu vom mai fi cu ochii-n patru şi după 1 septembrie.

- A demonstrat Dinamo ceva în acest meci?
- A demonstrat că Metalist este mai bună! (rîde zgomotos)

"Am observat că aţi făcut ochii mari cînd l-aţi văzut îmbrăcat aşa. Ei bine, la noi e invers: ne mirăm cînd e îmbrăcat la costum! Trebuie să fie ceva incredibil de oficial ca să poarte cămaşă ori sacou. Acesta este stilul lui, se simte bine în această postură" (Evgheni Reniov, ziarist ucrainean)

Doliu pentru tatăl decedat
Părintele lui Oleksandr, Vladilen Leonidovici Iaroslavski, a decedat luni, la vîrsta de 76 de ani. Bătrînul era specialist în urologie, ultima oară profesînd în 2005, la un spital din localitate. Deşi afectat de moartea tatălui, miliardarul şi-a însoţit echipa la Bucureşti. Iaroslavski s-a născut într-o familie de doctori, mama sa, Galina, fiind de profesie oftalmolog.

La a treia căsătorie
Actuala sa soţie, Marina Sventiţka (FOTO), fostă Miss Harkov, este cu 29 de ani mai mică decît el. Iaroslavski a mai fost căsătorit de două ori şi are patru copii, doi cu prima nevastă şi doi cu a doua.

CV Oleksandr Iaroslavski
- Născut: 5 decembrie 1959, Mariupol, URSS
- Avere: 3,7 miliarde dolari
- Funcţii: preşedinte al Development Construction Holding (DCH), unul din cele mai vechi şi importante grupuri financiare şi industriale (care deţine şi clubul Metalist), copreşedinte al băncii UkrSibbank, membru în Consiliul consultativ de investitori al preşedintelui Ucrainei (2010)
- Din 1978, pe cînd avea 16 ani, tînărul Iaroslavski a devenit membru Cosmomol (Uniunea Tineretului Comunist), organizaţia de tineret a Partidului Comunist al URSS
- Realizări: reconstrucţia stadioanelor din Harkov (Metalist şi Dinamo), renovarea aeroportului din Harkov, construirea primului hotel de 5 stele din oraş ("Kharkiv Palace"), construirea unei Academii de fotbal şi a unei baze de pregătire ultramoderne, 5 podiumuri consecutive cu Metalist.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (51)
cl13
cl13  •  26 August 2012, 00:14

nici nu se compara cu cate a facut becalii:))

vasilescugeo
vasilescugeo  •  25 August 2012, 20:49
Postat de biid pe 25 August 2012, 11:10

Una-i una ,alta-i alta,ca sa vi intr-un cadru oficial(,,si-a reprezentat clubul in pantaloni trisferturi...")este dovada de MITOCANIE !!!!.Poate are descendenti,, mioritici",mai sti?.

poate ca omul era la plaja in turcia a primit un telefon cum ca echipa lui are meci la bucuresti si omul a tras o fuga sa vada meciul. care e problema ta. tu nu ai decat sa mergi si la buda cu papion ca si ala e un cadru oficial

vasilescugeo
vasilescugeo  •  25 August 2012, 20:46
Postat de biid pe 25 August 2012, 11:10

Una-i una ,alta-i alta,ca sa vi intr-un cadru oficial(,,si-a reprezentat clubul in pantaloni trisferturi...")este dovada de MITOCANIE !!!!.Poate are descendenti,, mioritici",mai sti?.

tu bag seama ca mergi si la plaja in costum ca asa face si domnul becali

Vezi toate comentariile (51)
Comentează