INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  WOLFSBURG - RAPID 1-0

Peseiro, criticat în vestiar şi la oficială!

Articol de - Publicat sambata, 20 septembrie 2008 00:00

Tactica adoptată de portughez la Wolfsburg i-a enervat şi pe şefi, şi pe jucători

"Am jucat în sistemul 3-1-1-1-1", ironizează Copos. Cel acuzat e Jose Peseiro. Strategia aleasă de antrenor i-a nemulţumit şi pe fotbalişti, nu doar pe şefi! "Tot meciul i-am adus peste noi pe nemţi, aşa era imposibil să plecăm neînvinşi!" a fost una dintre criticile din vestiar. Claudio Pitbull, unul dintre cei mai afectaţi de tactica ultradefensivă, s-a dezvinovăţit faţă de colegi: "Am fost singur în atac tot timpul! Am alergat nonstop, ce altceva să fi făcut?!".

Giuleştenii, jucători şi oficiali, sînt şocaţi şi de faptul că Peseiro a decis să schimbe sistemul tocmai înainte de Wolfsburg. A fost primul meci după un an şi jumătate pe care Rapidul l-a început cu trei fundaşi centrali pe teren! "Am exersat doar trei zile aşezarea asta!", povestesc fotbaliştii.

Un alt subiect de discuţie în club îl constituie obişnuinţa portughezului de a schimba des formula de echipă înaintea unei partide. La fel a procedat şi în zilele care au precedat jocul cu Wolfsburg. "A testat sisteme diferite, cu distribuţii diferite. Aşa rişti să-ţi bulversezi jucătorii!", povestesc surse din club. În afara celor 11 incluşi joi în echipa de start, Nicolae Grigore şi Julio Cesar fuseseră folosiţi şi ei ca titulari la antrenamente, pentru ca apoi să fie lăsaţi pe bancă.

DUMITRU DRAGOMIR, preşedinte LPF
"Peseiro e băiat bun, dar în afară de sprinturi pe marginea terenului, altceva nu prea ne-a arătat!"

FATHI TAHER, acţionar Rapid
"Mă aşteptam să văd agresivitate, dar ne-a lipsit! Fără Pardo şi fără Maftei, am fi luat şapte goluri de la Wolfsburg!"

GRIGORE SICHITIU, director general-adjunct Rapid
"I-am îndeplinit toate condiţiile lui Peseiro, acum el trebuie să grăbească omogenizarea lotului. Şi trebuie s-o facă pînă la meciul retur cu Wolfsburg!"

Citește și:

Răsturnare de situație cu transferul lui Louis Munteanu la FCSB! Gigi Becali a dat vestea: „Probabil azi”
Superliga

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”
Altele

Au anunțat acum: Corvinul a ales între Europa League și dreptul de promovare » Florin Maxim a explicat care a fost motivul
Liga 2

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”

Comentarii (6)
 •  20 Septembrie 2008, 18:14

Peseiro este un iimbecill, mai sta cel mult 3 saptamani la Rapid!

 •  20 Septembrie 2008, 11:03

ha-ha-ha....bine ca Boloni alege echipele unde antreneaza....iarasi o demonstratie de om destept....antrenorii destepti nu vin sa antreneze in cancerul asta de tara si mai ales in fotbalul romanesc....BRAVO BOLONI!!!MULT SUCCES LA STANDARD LIEGE!!!!

 •  20 Septembrie 2008, 10:49

sunt dinamovist...hoo!!nu sariti k nu vreau sa va critic:)imi pare rau de lotul rapidului pt k are un lot foarte bun..la fel k dinamo probabil..si la fel k si steaua dar noua ne lipsesc antrenorii.nu avem antrenor,nici noi nici voi nici stelisti..in plus juktorii astia se cred marii valori...cred k e suficient sa-si puna tricoul pe ei si sa considere meciul castigat..chiar nu le e rusine de atatea fani kre ii sustin?sa ia exemplu de la cfr,de la unirea,si vaslui

Vezi toate comentariile (6)
Comentează