INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA - ST. PATRICK'S 3-0

Trei buşteni

Articol de - Publicat vineri, 21 august 2009 00:00

Ambiţie şi atît la irlandezi. Restul la noi. Inclusiv calificarea

E ca şi cum ţi-ai pune palmele peste urechi. Auzi cum trece aerul prin plămîni şi cum vîjîie sîngele prin artere. Aşa e fotbalul fără spectatori. Se aud numai zgomotele dinăuntru ale meciului. Strigătele de luptă preistorice ale irlandezilor, într-o gaelică guturală, vag articulată. Ce bune ar fi fost cîntecele din tribune!

Steaua a trebuit să joace fotbal la perete. Cu St. Patrick's nu se putea face altceva. Băieţii lui Kenna au stat destul de înfipţi pe gazonul veşted din Ghencea. Şi alergau după minge de parcă era ultimul buştean de pe pămînt. Încăpăţînarea la ei consta în a numi fotbal acel du-te-vino cu strigături fioroase.

Poate din cauza asta s-a împiedicat Kapetanos în careu (4), iar Surdu a trimis perfect paralel cu poarta, din colţul careului (18). Ce bine ar fi prins încurajările din tribune! De la Steaua, numai vocea în formare a lui Tătăruşanu înfrunta asaltul vocal al oaspeţilor. "Vezi că vineee, Tudoseee! Ieşi afară, ieşi!".

Vicleanul Nicoliţă
Nici nu se putea un antrenament mai potrivit pentru mînjii Stelei. Faţă în faţă cu un trib de rugbişti, s-au maturizat într-o repriză cît alţii într-un campionat. E drept că Tudose, Ionescu, Ochiroşii au avut nevoie de jumătate de oră ca să depăşească bariera sonoră ridicată de irlandezi. Onicaş s-a pierdut cu firea la mijloc, Gavin şi Fitzpatrick s-au apropiat de cîteva ori periculos, dar tacticile de intimimidare s-au izbit de steliştii cu experienţă.

S-au distrat în final
"Ia-o, ia-o după tine, Nico!". Tătăruşanu a avut noroc. Chiar înainte de a-şi pierde vocea, Nicoliţă l-a executat cu un şut viclean, din cinci metri pe Rogers (56). Apoi Stancu a amuţit definitiv corul tăietorilor de lemne, după o sumară lecţie de dribling în careul irlandezilor. Gol. Gol? Doar pocnetul sec al balonului repus de la centru. Şi Bergodi gesticulînd ca un mim.

Trepidaţiile războinice au revenit pe final, un "tun" al irlandezilor a zguduit panourile publicitare, razant pe lîngă poarta lui Tătăruşanu (77). Dar evidenţa a fost pecetluită de Stancu (80), din careu. 3-0, la fotbal. La zgomot, s-au impus irlandezii, cu un scor de maidan. Ce bune ar fi fost cîntecele din tribune!

Debut pentru Tininho
Brazilianul Miguel Tininho a bifat aseară primele sale minute în tricoul Stelei. El a fost introdus pe teren de Begodi în minutul 85 al partidei cu St. Patrick's, în locul lui Golanski. Petre Marin a trecut pe partea dreaptă a defensivei, astfel că Tininho a jucat pe postul său de bază, fundaş stînga. Fotbalistul sosit în Ghencea liber de contract mai apucase să evolueze în roş-albastru weekend-ul trecut, însă pentru Steaua II. (Eduard Zelgin)

Bergodi a făcut iureş la pauză
Cristiano Bergodi a plecat supărat la vestiare, unde le-a făcut scandal elevilor săi. Pe toată durată primei reprize tehnicianul a fost foarte nervos şi s-a răstit la jucători, iar în pauză i-a băgat în şedinţă. Italianul le-a reproşat roş-albaştrilor atitudinea cu care au intrat pe teren. Bergodi şi-a mai certat elevii şi la pauza returului cu Motherwell, atunci cînd scoţienii conduceau cu 1-0. (Dan Udrea)

A schimbat sistemul
Nemulţumit de felul în care steliştii au jucat în prima repriză, Cristiano Bergodi a schimbat sistemul de joc la doar 7 minute după pauză. Tehnicianul a forţat în atac, l-a scos pe Ochiroşii şi l-a trimis pe teren pe Bogdan Stancu. Noul sistem 4-3-3 a dat imediat roade, la doar cîteva minute Bănel Nicoliţă înscriind primul gol al Stelei. (Dan Udrea)

"Nu e ruşine că am pierdut"
Antrenorul irlandezilor, Jeff Kenna, a recunoscut că roş-albaştrii sînt deja calificaţi în grupele Europa League. "Nu mă pot plînge, am pierdut în faţa unei echipe clar mai bune şi nu este ruşinos să fii învins cu 3-0 cu Steaua. Dacă era 2-0, meciul retur ar fi fost viu, dar aşa, ne-am luat <la revedere> de la grupe. Pentru prima oară am evoluat fără spectatori. E dezolant şi aproape că nu îţi vine să joci", a comentat tehnicianul. (Dan Udrea)

Circ cu Gigi

Patronul Stelei, Gigi Becali, a făcut şi aseară circ în loja sa, şocîndu-l pe observatorul partidei. La pauza meciului, finanţatorul din Ghencea le-a aruncat de la fereastra lojei pere jurnaliştilor, iar apoi le-a trimis şi un cuţit. În timp ce observatorul întîlnirii urmărea şocat gesturile lui Becali, directorul de marketing al Stelei, Bobby Durbac, se amuza pe seama spectacolului dat de Gigi.

Golanski a greşit ghetele
Fundaşul Pawel Golanski a fost nevoit să îşi schimbe încălţările chiar înainte ca arbitrul Alexei Nikolaev să fluiere startul meciului. Polonezul nu a fost mulţumit de aderenţa ghetelor pe care le alesese iniţial şi a apelat la preparatorul fizic Ionel Colonel pentru a-i fi aduse altele potrivite pentru starea gazonului din Ghencea. (Dan Udrea)

Penalty la Surdu!
În prelungirile primei reprize, în timp ce alerga perpendicular spre poarta irlandezilor, Romeo Surdu a primit un cot în figură de la un apărător. Incidentul s-a petrecut în careu, însă mingea se afla atunci în altă parte a terenului şi "centralul" rus Alexei Nikolaev nu a văzut momentul contactului. El a oprit meciul pentru ca Surdu să primească îngrijiri medicale abia după cîteva zeci de secunde. Totuşi, nici asistentul de pe acea parte, Ilia Barychnikov, nu a semnalizat nimic, deşi la acea fază s-ar fi impus acordarea unei lovituri de pedeapsă pentru stelişti.

Irlandezii şi-au luat tricouri cu Hagi
Înainte de startul partidei, fanii lui Saint Patrick's care au făcut deplasarea la Bucureşti şi-au făcut cumpărături în magazinul Stelei. Pe lîngă alte suveniruri, irlandezii şi-au achiziţionat şi un tricou cu Gheorghe Hagi, pe care sînt înscripţionate numărul 10, numele lui Hagi, iar pe piept este autograful "Regelui". (Eduard Zelgin)

Urmăriţi de Stelea şi Iovan
Bogdan Stelea şi Ştefan Iovan, secunzii selecţionerului Răzvan Lucescu, au fost aseară în Ghencea pentru a monitoriza mai mulţi jucători pentru partida cu Franţa, din preliminariile CM 2010. Pentru meciul de la Paris, programat pe 5 septembrie, steliştii urmăriţi au fost Surdu, Szekely, Nicoliţă, Bogdan Stancu şi Răzvan Ochiroşii. (Eduard Zelgin)

Dayro, dezinteresat de Steaua

Dayro Moreno s-a antrenat şi ieri după-amiază cu echipa a doua a Stelei, acolo unde a fost trimis pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. Chiar dacă şedinţa de pregătire s-a terminat cu o oră înainte de startul partidei cu Saint Patrick's, columbianul a preferat să plece acasă după încheierea antrenamentului! În schimb, ceilalţi colegi au rămas să urmărească întîlnirea din Ghencea. (Eduard Zelgin)

"E fotbal, nu război"
Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, se declară şocat de incidentele de la meciul lui Dinamo. "De trei ani şi jumătate de cînd sînt în România văd că se întîmplă tot mai des astfel de lucruri. Oare aceşti suporteri nu realizează că fac un mare rău clubului? OK, meciul era pierdut, dar acum clubul riscă excluderea din cupele europene. Atunci degeaba vor cîştiga titlul. Suporterii trebuie să înţeleagă că e vorba de fotbal, nu de război". (Dan Udrea)

"Este un rezultat bun şi mă bucur că am debutat cu o victorie. Am fost felicitat de Bergodi. Fotbalul nu are farmec fără fani, este foarte urît"
Tininho, fundaş Steaua

"Prima repriză a fost foarte grea şi am tremurat în unele momente, iar după pauză irlandezii s-au apărat cu toată echipa. Noi am jucat cu mai multă determinare şi ne-am impus. Am obţinut un rezultat care ne califică în grupe"
Pawel Golanski, fundaş Steaua

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (167)
steaua.the.best
steaua.the.best  •  27 Martie 2011, 01:15

FORTA STEAUA!

steaua.the.best
steaua.the.best  •  27 Martie 2011, 01:15

FORTA STEAUA!

steaua.the.best
steaua.the.best  •  27 Martie 2011, 01:15

FORTA STEAUA!

Vezi toate comentariile (167)
Comentează