INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  EUROPA LEAGUE

VIDEO Asalt iberic! » Cine vine pe 9 mai la Bucureşti în finala Europa League?

De Marcos, Fernando Llorente și Inigo Perez au triumfat în
De Marcos, Fernando Llorente și Inigo Perez au triumfat în "Teatrul Viselor" și visează la finala de la București

Articol de - Publicat sambata, 10 martie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 09 martie 2012 20:27

După ce, în vară, Spania a cucerit titlul continental la Euro U19, echipele din La Liga se pregătesc să ne invadeze capitala pentru finala EL.

Cu două luni înaintea finalei găzduite de Naţional Arena, încep să se contureze candidatele la cîştigarea Europa League. Trofeul tinde să fie în această ediţie, cel puţin după rezultatele din turul "optimilor", o afacere spaniolă. Echipele ce stau în umbra lui Real Madrid şi a Barcelonei, trei la număr, deţin şanse mari de calificare în "sferturi", în timp ce rivalii englezi tremură după prima manşă, iar olandezii şi nemţii, cu 5 reprezentante, nu par să aibă argumente pentru finală.

Noua minune bască
Revelaţia competiţiei este Bilbao, care a dat lovitura pe "Old Trafford". Trupa lui Bielsa a rănit-o pe Manchester Utd şi poate profita că "diavolii" sînt mai concentraţi pe teribilul război pentru titlu în Premier League cu Man. City. Calificaţi în finala Cupei cu Barca, bascii trag la locul 4, de Ligă, şi vor să devină o nouă FC Sevilla. Armada iberică e întregită de Atletico, care, după ce a spulberat-o pe Lazio, nu ar trebui să aibă emoţii cu Beşiktaş. Discuţie valabilă şi în cazul Valenciei (a treia forţă în La Liga), chiar dacă PSV a mai dat semne de viaţă pe finalul jocului.

Surprize? Olandezii pot merge în "sferturi" cu Alkmaar şi Twente, dar le va fi greu mai departe. Nici portughezii, care anul trecut monopolizau finala (Porto - Braga), nu au forţă, deşi Sporting a bătut-o pe City. La fel cum Olympiakos şi, probabil, Hannover se vor pierde pînă la Bucureşti.

Se plîng degeaba!
"Diavolii" lui Ferguson n-au acuzat doar ofsaidul de la golul doi, dar şi că Bilbao nu a dat afară mingea după ce Evra a rămas desculţ. "Arbitrul a spus că nu poţi juca fără gheată, dar regula e că trebuie să mergi pe margine cînd meciul e oprit. Athletic a fost mai bună şi De Gea a reuşit cinci parade extraordinare, deci rezultatul nu-i chiar rău", a recunoscut Alex Ferguson.

"Merită fluierul anului"
Schalke s-a revoltat după penaltyul scandalos (VIDEO) care i-a adus înfrîngerea la Enschede, 0-1 cu Twente. "Arbitrul englez merită fluierul anului. Decizia lui a fost ridicolă. N-a fost fault şi n-a fost în careu. Matip, care va lipsi în retur, mi-a zis că nu l-a atins", acuză antrenorul Stevens. De Jong l-a contrat: "M-a lovit cu genunchiul şi merita «roşu». Nu ştiu dacă a fost sau nu în afara careului".

Primul călcîi din carieră!
Xandao a dat golul serii în Europa League. Reuşita care a răpus-o pe Man. City la Lisabona a fost prima cu călcîiul (VIDEO) din cariera brazilianului şi a doua în total! Într-un an şi jumătate, cît a jucat la Sao Paulo, stoperul de 24 de ani a înscris o singură dată, pe 3 septembrie 2010. S-a întîmplat la prima fază în care antrenorul i-a ridicat lui Xandao interdicţia să urce în careul advers!

60 de zile au rămas pînă la finala Europa League de pe Naţional Arena". Trofeul va ajunge pe 11 aprilie în Bucureşti

60 de milioane de telespectatori este audienţa estimată a finalei Europa League. Cifră care se poate tripla dacă Manchester United vine în România

"După meciurile de joi, în mod cert vom avea o finală mai bine cotată decît cea de la Dublin" (Mircea Sandu, preşedinte FRF)

Duel latino-saxon
Conform caselor de pariuri, cel mai probabil, trofeul Europa League va merge în Spania sau în Anglia în acest an. Trei dintre primele 5 favorite vin din La Liga, iar celelalte două, din Premier League. Deşi a pierdut prima manşă, 0-1 pe terenul lui Sporting, Manchester City rămîne marea favorită a competiţiei. Iar concitadina United încheie Top 5 cu o cotă de 11.00 pentru a cîştiga finala de la Bucureşti. Echipa lui Ferguson, ce a cedat în tur pe teren propriu cu Athletic Bilbao, are cota 2.25 să învingă în retur şi cota 3.75 pentru a se califica în "sferturi". (Dan Bâra)

26.00 e cota la William Hill pentru ca echipele din Manchester să ajungă în finală

Cîştigătoare Cotă
Manchester City: 4.00
Atletico Madrid: 6.00
Valencia: 6.00
Athletic Bilbao: 7.00
Manchester United: 11.00
.......................................
Schalke: 19.00
Twente: 23.00*
*cote de la Bet365

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
iamdanielb
iamdanielb  •  10 Martie 2012, 15:06
Postat de biancorossi pe 10 Martie 2012, 01:53

m city-valencia am pronosticat de mult finala asta.

ai pronosticat inca de cand nici nu era inventat fotbalul, o micule nostradamus!

clayd
clayd  •  10 Martie 2012, 11:06

VALENCIA,SAU ATLETICO MADRID!SUNT DOUA ECHIPE EXCELENTE,EXCELENTE!

mariuscarsing
mariuscarsing  •  10 Martie 2012, 02:48

sincer mie mi-ar placea sa jc bilbao finala desi va fi greu nu va fi imposibil

Vezi toate comentariile (5)
Comentează