INTERNATIONAL  »  FINALA EUROPA LEAGUE 2012  »  ATLETICO MADRID - ATHLETIC BILBAO 3-0

Presa spaniolă e la picioarele lui Falcao » Marca: ”Românii ne-au primit cu braţele deschise”

Articol de , - Publicat vineri, 11 mai 2012 00:00 / Actualizat joi, 10 mai 2012 20:07

Marca, ziarul de sport cel mai important din Spania, are numai cuvinte de laudă la adresa bucureştenilor: "Capitala României i-a primit cu braţele deschise pe suporterii lui Atletico şi ai lui Bilbao".

Pentru cotidianul As, finala a fost o "concordie fără incidente. În afara cîtorva mici probleme, rezolvate prompt, ziua de miercuri a curs liniştit. Adevărată sărbătoare pentru suporterii madrileni şi pentru cei basci".

"În timp ce alţii dorm, noi cucerim Europa"

Pentru fiesta organizată aseară în Plaza Neptuno, Atletico a pregătit pentru suporteri un tricou special care să marcheze triumful de pe Naţional Arena. De culoare neagră, acesta are un design aparte, cu mesajul "În timp ce alţii dorm, noi cucerim Europa" (foto în galerie). Pe spatele său au fost trecute numele celor 11 titulari ce au cucerit trofeul în 2010 şi în 2012.

Citaţi de AS
Iniţiativa Gazetei de a scoate o parte din ziar în spaniolă a fost remarcată ieri de cotidianul AS, care a citat titlul copertei GSP din ziua meciului: "Gloria voastră, prietenia noastră". Ibericii au fost impresionaţi de amploarea dată de presa românească finalei spaniole de Europa League.

Reacţii din presa spaniolă:

"Radamel, Radamel, Radamel... te iubim! Atletico e campioană, în faţa unui Athletic impotent" (Marca, jurnal spaniol)

"Noi sîntem Atleti. Finalele sînt pentru eroi, iar eroul de azi e Falcao, omul de 40 de milioane, al cărui nume se scrie cu f, la fel ca Forlan, eroul de la Hamburg" (AS, cotidian spaniol)

"FalKO. Atletico a cîştigat Falcao League. A fost al doilea succes, la fel ca şi pentru golgeterul columbian" (El Mundo Deportivo, cotidian spaniol)

"Atletico a cîştigat la sărbătoarea fotbalului spaniol, cu două goluri Falcao şi unu al lui Diego" (ABC, jurnal spaniol)

ALTE REACŢII

"Bielsa, o să te plictiseşti de pierdut finale dacă nu înveţi să reacţionezi la timp. Nu se poate juca la fel, maestro!" (Diego Maradona, antrenor Al Wasl)

"Sîntem distruşi, dar mîine, cînd ne vom trezi, vom fi mîndri de parcursul nostru. Trebuie să ne ridicăm!" (Ander Herrera, mijlocaş Bilbao)

"După acest parcurs lung şi greu eşti furios cînd pierzi. Ei au jucat însă foarte bine, iar Falcao a fost determinant" (Fernando Llorente, atacant Bilbao)

"Falcao a uitat ce a făcut sezonul trecut la FC Porto şi de aceea a ajuns atît de sus. Nu există limite pentru el" (Diego Simeone, antrenor Atletico)

"Am ridicat cupa împreună cu Gabi pentru că o merita el, a meritat-o Atletico, o merită fanii şi noi toţi. Am făcut un meci mare" (Antonio Lopez, fundaş Atletico)

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează