Lumea fotbalului face ochii mari şi se întreabă: cine îi poate opri pe Messi şi ai lui? » Barcelona s-a întors acasă

FC Barcelona n-a cîştigat finala în clipa în care David Villa a scuturat păianjenii din stînga lui Van der Sar. O cîştigase mult mai înainte, încă din staţiile metroului londonez. Fanii veniţi din Catalunya, ţara aceea, ştiţi, care-şi spune că e "not in Spain", aveau la gît fulare pe care scria "Roma, 27. 05. 2009, Barcelona - Manchester 2-0". Cînd suporterii englezi dădeau să cînte, răguşit, catalanii replicau cu "Roma-Roma-Roma!", amintindu-le de finala cucerită acum 2 ani, iar duelul revenea, cam la acelaşi scor, celor din urmă.

Între "Casablanca" şi "Royal Garden"
Parcă am fi fost în "Casablanca", la scena în care grupul lui Victor Laszlo acoperă cu "Marseilleza" corul germanilor cotropitori, în cafeneaua lui Rick. Filmul celebru, cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, care l-a făcut pe Radu Cosaşu să scrie şi să se autodeclare "«casablanchist» pe viaţă".

La sfîrşitul săptămînii îl sunasem pe Mircea Lucescu, să încerc un interviu. A venit în ţară vineri. "N-am timp, fug toată ziua. Marţi plec la Munchen... Poate luni". "Dar luni nu pot eu. O să fiu la Londra, la finală". "Bravo, dar ai găsit hotel? Am auzit că e nebunie". "Da, am avut noroc, am luat la 130 de lire, undeva lîngă Hyde Park". "Da? Poate ajungi şi în Kensington, o să treci pe lîngă «Royal Garden», hotelul în care am stat cu echipa naţională şi în '69, şi în '85.

Am făcut de două ori 1-1, prima dată eram căpitan, a doua oară antrenor... Două dintre cele mai dragi amintiri ale mele. Sper să cîştige Barcelona, să ştiu că m-a eliminat campioana Europei".

1985... Golul lui Cămătaru, cele două bare ale lui Gică Hagi, care avea pe atunci 20 de ani şi a trăsnit de două ori poarta lui Shilton!

"Hagiiii! Popescuuuu!"
Ştiu că Hagi a ajuns la Londra. Încerc un telefon. Răspunde cu vocea lui calmă, cînd e ferit de griji. "Bună. Dacă ai timp, vino să bem o cafea la un restaurant, «Scalini», undeva lîngă Hyde Park". Gică Popescu, Victor Becali şi Mircea Copaci, directorul de marketing al lui Dinamo, sînt şi ei la "Scalini". Dar tot acolo sînt şi cîţiva fani ai Barcelonei care strigă în momentul în care-i văd pe cei doi: "Hagiiii! Popescuuuu!".

Urmează şedinţe foto pentru românii care au jucat la Barcelona. Nu mai e timp nici de cafea, nici de discuţii. Gică Popescu e sigur pe el. "Am fost la hotelul lor să-mi iau biletele de la Carlos Naval, directorul Barcei. În treacăt spus, am cerut mai multe. Mi-a dat un sms: «Nici în visele tale şi ale mele cele mai frumoase nu pot să-ţi dau cît ne ceri, Gica»". Fostul căpitan al Barcelonei continuă: "Mare nebunie la meciul ăsta!".

Fotbalul, mai presus de viaţă şi de moarte
19:00, ora Londrei. " Wembley-ul" huiduie din încheieturi. Probabil că au ieşit catalanii la încălzire. Nuuuu! Sînt jucătorii lui Ferguson, fluieraţi, practic, la ei acasă. E clar, cei 25.000 de fani ai Barcei fac legea pe arena care a costat un miliard de euro! 19:13. Xavi deschide mîndria Catalunyei pe cîmpul de luptă. El e căpitanul în lipsa lui Puyol. "Barca, Barcaa, Barcaaa!", iar stadionul se colorează din nou în "blau-grana". Şi ceva în roşu şi galben, culorile drapelului catalan, ştiţi, ţara aceea care e "not in Spain".

Pe cele două ecrane uriaşe avem chipul lui Abidal. Da, Eric Abidal, operat pe 17 martie de tumoare la ficat, e titular în finala de Champions League! Contra lui Manchester, la Londra! "Se zice că fotbalul e un joc pe viaţă şi pe moarte. De fapt, fotbalul e mai presus şi decît viaţa, şi decît moartea!". Vorbele îi aparţin lui Bill Shankley, legendarul antrenor al lui Liverpool.

Sîntem şi noi pe harta lor
Afară e şuvoi prelung. Mai sînt mii de oameni care urcă pe pasarela care dă în stadion. Pasarela care adineauri era împînzită de oameni cu cartoane în mîini. "I need ticket" şi "Wanted tickets UEFA Ch L Final" au fost sloganurile care le-au bătut vizual pînă şi pe cele ale sponsorilor celei mai bogate competiţii intercluburi. La "Official Store" e bătaie. La propriu. Pe produse, pe un loc cît mai în faţă... Gheretele cu "Official Programme" au tras oblonul. Anul trecut, la Madrid, era linişte.

Programul de meci, atunci 10 euro, acum 10 pounds, era la discreţie. De data asta e "sold-out". Bine, vorba vine "program de meci", produsul e almanah în toată regula. 116 pagini, hîrtie de lux, copertă dublu cretată. Fotografie cu Mircea Lucescu şi declaraţia sa după Barca - Şahtior, 5-1: "Barcelona a ştiut să ne determine să greşim. E o echipă foarte inteligentă".

Hopaaa! O hartă a lumii şi a momentelor speciale din Champions League. Apare Paramaribo, capitala Surinamului, acolo unde s-a născut Clarence Seedorf, singurul fotbalist care a cucerit trofeul cu 3 echipe diferite: Ajax, Real şi Milan, cu ultima de două ori, în 2003 şi 2007. Sîntem şi noi pe hartă. "Bucharest. In 1986, FC Steaua Bucharest became the first team from eastern Europe to win the European Champions Cup...".

Messi, ca la flipper
Manchester a început mai bine. "Aşa au făcut şi la Roma, în 2009", îmi spune, din redacţie, Cristi Geambaşu. Apoi s-a stins, fiindcă Barcelona şi l-a luat pe tiki-taka în braţe, l-a legănat ca pe un copil ascultător şi s-a dus, s-a tot dus peste trupa lui Sir Alex, încît am crezut la un moment dat că joacă singură, aceeaşi senzaţie pe care am avut-o astă-toamnă pe "Nou Camp" la acel umilitor 5-0 cu Real Madrid. Cînd englezii încă-şi mai arătau colţii, Messi a luat o minge undeva în colţul careului, i-a întors pe interior pe Valencia şi Evra, apoi i-a trimis lui Xavi pe linia de "şaişpe", dar n-a fost o pasă, de fapt Messi a lovit mingea doar din încheietura piciorului, ca la flipper, şi mingea s-a dus teleghidată, cuminte, cîţiva metri buni mai încolo.

S-a scris că Park Ji-sung îl va marca pe titirezul argentinian. "La cît aleargă Park, e singurul capabil", au spus coechipierii coreeanului. În primul sfert am crezut că Park se va ţine de el şi la duş. Dar Messi aleargă peste tot, e şi colo, şi colo, încît l-au luat în primire şi Valencia, şi Carrick. Degeaba! Mai lipsea să-l marcheze şi Van der Sar!

Ceremonia lui Abidal
David Villa a făcut 3-1. S-a terminat! Ba nu, mai avem. Intră Puyol, căpitanul. Are drept la cele 5 minute care au mai rămas. Xavi, care a purtat banderola, se înclină. Viktor Kassai fluieră ultima dată. Peluza catalană cîntă. Jucătorii se aruncă unul peste altul. Doar Guardiola ridică braţele a victorie, apoi se duce către Sir Ferguson. Cei doi mari antrenori se îmbrăţişează. Ce destin are Josep Guardiola! La 40 de ani a cucerit deja două Cupe ale Campionilor. Pardon, 3, adunînd-o pe cea cîştigată ca jucător în 1992, tot aici, contra Sampdoriei, cu Dream Team-ul lui Johan Cruyff.

La masa presei vin fişele statistice. Îmi cad ochii pe procentajul lui Messi. 91 de pase date, procentaj de reuşită 91 la sută! Staţi, că mai avem. Iniesta, 107 pase, 92 la sută reuşite! Dincolo, la Manchester, nici un jucător nu sare de 50 de pase jucate. Ba da, Rio Ferdinand, dar 10 au fost spre Van der Sar...

Ceremonia e a lui Abidal. El arată Cupa lumii fotbalului şi lumii întregi ca o dovadă că, da, "fotbalul e mai important şi decît viaţa, şi decît moartea".