Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 aprilie 2010 00:00
O prestaţie stelară a Balonului de Aur duce Barcelona în semifinala cu Interul lui Mourinho şi Chivu
La Hollywood se obişnuieşte, cel puţin în ultima vreme, ca peliculele cu mare succes la public şi la critică să fie continuate de o serie a doua, uneori chiar şi de o a treia. Exemplele sînt destule şi nu merită insistat prea mult pe ele.
Sînt însă destule şi aceste "part twoo" care sînt mult mai proaste decît primele, nu mai obţin aprecierile scontate şi termină prin a duce în derizoriu chiar pelicula iniţială. Şi aici avem exemple, dar nu merită să consumăm spaţiul pentru aşa ceva.
Arsenal - Barcelona, turul, a fost un film genial. O capodoperă demnă de un Oscar al fotbalului, în care şi stîngăciile unora dintre protagonişti au părut opere de artă. Mulţi s-au temut ca partea a doua să nu fie una mai slabă, care să arunce o umbră şi peste prima. Mai ales că lipseau anumiţi actori cu roluri principale la Londra. Şi de o parte şi de alta, cam cîte un nume important din fiecare linie.
A fost nevoie de Bendtner
Începutul părea să le dea dreptate scepticilor. Barcelona nu insista, la adăpostul calificării oferite de 0-0. Iar Arsenal, deşi Wenger promisese ca va ataca din start, stătea mult în spate, ţinîndu-şi toţi jucătorii cu faţa la minge, fară să mai rişte pressingul de la Londra, care a permis adversarului să strălucească.
Era nevoie de ceva care să mişte lucrurile. Şi acel ceva a venit după golul lui Bendtner, plecat dintr-un fault nesancţionat la mijlocul terenului. Ca după un pumn în faţă, catalanii s-au trezit. Mai întîi cu o uşoară ameţeală, apoi cu reacţia. Reacţie în lanţ, ca plecarea unei rachete de la Cape Canaveral. Rachetă purtînd numele de cod Leo Messi.
Enervarea, clasa, geniul
La 0-1, pe "Camp Nou" lumea începuse să-şi aducă aminte că apărarea echipei lor era formată din Marquez şi Milito. În special mexicanul era sursa numărul unu de teamă, căci accidentarea din semifinala de anul trecut cu Chelsea l-a făcut pe cel supranumit atunci "Kaiser de Michoacan" să piardă multe din punct de vedere fizic. Dacă pasele îi merg rezonabil, faza de apărare scîrţîie serios, ceea ce s-a văzut la golul lui Arsenal. Nu-i vorbă că şi Arsenal avea absenţele sale, Fabregas cea mai importantă, plus o apărare caraghioasă de-a dreptul.
A fost o paranteză doar. Să revenim la eroul principal. Leo Messi. Ceea ce reuşeşte acest băiat de 22 de ani (va face 23 chiar în timpul Mondialului) e clar o dovadă că extratereştii există, ba chiar se află printre noi, în văzul tuturor. Enervarea lui Messi a adus golul unu, cel egalizator, clasa sa l-a adus pe al doilea, iar geniul pe al treilea.
Regizorul Pep şi piesa de sîmbătă
La 3-1 la pauză, cu calificarea în buzunar, cu El Clasico peste 4 zile şi cu Mourinho la orizont, regizorul Pep Guardiola a simţit nevoia ca acţiunea să se pondereze puţin, să mai avem şi ceva dialog, eventual o scenă-două mai siropoase. Una ar fi accidentarea lui Abidal, spre exemplu. A doua, revenirea lui Iniesta, cu dedicaţie pentru Madrid.
Arsenal e o echipă care poate străluci. Stilul lui Wenger, pase, triunghiuri, maximum două atingeri merg foarte bine în fotbalul englez sau atunci cînd se apară şi contraatacă. Greu împotriva unei echipe cu aceleaşi caracteristici, mai ales cu stresul numit Messi undeva în spate, în stînga, în dreapta, ce mai, pe tot terenul.
Care Messi, ca orice actor principal, trebuia să aibă ultima replică. Şi a avut-o. Gol printre picioarele lui Almunia, pentru un 4-1, poate cam dur.
Am avut un superfilm în două părţi, o coproducţie Barcelona-Arsenal ce nu poate fi, din păcate, continuată. Pentru cel mai bun actor al Planetei urmează o altă piesă, un clasic, El Clasico, pe cea mai solicitantă scenă pentru el, cu cel mai exigent public, în faţa celui care încearcă să-i fure rolul principal, Cristiano Ronaldo.
"Santiago Bernabeu", sîmbătă seară, va fi centrul Pămîntului.
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
