LIGA CAMPIONILOR   •   

REAL MADRID - LYON 4-0

S-a întors roata » ”Galacticii” sînt ca şi calificaţi după ce au umilit-o pe Lyon

 
de Constantin Popescu   •   19 Octombrie 2011
 

Spaniolii au realizat al doilea succes consecutiv în faţa unor ”olimpici” de nebătut pînă în ediţia trecută a Ligii


5 ani i-a chinuit Lyon pe cei de la Real. În total 7 meciuri, toate în Ligă, în care "olimpicii" n-au pierdut niciodată în faţa "galacticilor", cu 3 victorii şi 4 remize. În doar 7 luni, situaţia s-a schimbat radical. În martie trecut, Real a cîştigat cu 3-0 în returul "optimilor" (1-1 în Franţa), pentru ca aseară, tot pe "Bernabeu", diferenţa să urce la 4-0, echivalentă deja cu o cvasicalificare din grupe.

Doi oameni au contribuit substanţial la eliminarea "complexului Lyon". Primul, Mourinho: aflat aseară la meciul 100 în Europa, antrenorul portughez a ştiut cum să-i deblocheze pe madrileni. Celălalt e Benzema. Adus în 2009 chiar de la Lyon, atacantul francez a marcat în ambele partide din 2010-2011, dar şi aseară. El a deschis scorul şi a pasat decisiv de 2-0, lui Khedira, la primul gol oficial în "blanco".

Din acel moment, deznodămîntul devenise clar. Lloris, ce a deviat în propria poartă şutul din unghi trimis de Ozil, şi Sergio Ramos n-au făcut ulterior decît să materializeze dominaţia netă a unui Real cu punctaj maxim.
 
Comentarii (1)
rhodes  (59 comentarii)
Ajuta un doctor sa salveze vieti! Ajuta-l pe Catalin!
://drcatalinsandu.wordpress.com/
://www.ziarulring.com/stiri/34169/campanie-ring-ajutati-un-tanar-medic-sa-salveze-viet
://www.facebook.com/#!/pages/C%C4%83t%C4%83lin-Sandu/170212169732864
19 Octombrie 2011, 12:21   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Vila in Popesti-Leordeni Vila in Popesti-Leordeni
69.900 EU
Popesti-Leordeni , SU: 98 mp
Suprafata utila: 98 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vind rulota fast food
vind rulota fast food din aluminiu complet utilata 2 fripteuse duble inox, gratar inox, plita clatite, presa dubla sandvici, expresor cap 4 l, 2 hitere, combina frigo, tava pt gulas cap 25l cu 3 ...
Timis/Timisoara - pret 10.500,00 EUR
Vand afacere chioscuri presa
Detinem contract de franciza pentru 5 chioscuri de presa si conexe (tigari, sucuri, papetarie) pe 10 ani, in sectoarele 2 si 3. Afacerea este in derulare. Super pret.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand ponei
ponei sethland, armasar, mediu culoare ciocolatiu, varsta 3, 5 ani, este invatat cu copiii, foarte bland.
Alba/Blaj - pret 700,00 EUR
Mecanic auto
Service autorizat RAR angajeaza 1 post mecanic auto, cu studii de specialitate, minim 3 ani experienta, serios si cu simt de raspundere. Zona Republica, Sos. Dudesti-Pantelimon.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
proprietar mic.ro
spatiu in stare exceptionala, fost mic.ro 85 mp cu vad format, Giulesti Drumul Sabareni, stradal, merita vazut, pretabil farmacie bacanie
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V