INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FARUL

VIDEO Când se joacă Farul - Sheriff, în tur 1 preliminar Champions League

Farul va juca împotriva lui Sheriff Tiraspol în primul tur din preliminariile Ligii Campionilor, iar stoperii Ionuț Larie și Mihai Popescu au analizat șansele echipei lor de a trece mai departe/ FOTO: Imago Images
Farul va juca împotriva lui Sheriff Tiraspol în primul tur din preliminariile Ligii Campionilor, iar stoperii Ionuț Larie și Mihai Popescu au analizat șansele echipei lor de a trece mai departe/ FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 23 iunie 2023 23:50 / Actualizat vineri, 23 iunie 2023 23:57

Farul va juca împotriva lui Sheriff Tiraspol în primul tur din preliminariile Ligii Campionilor, iar UEFA a anunțat programul meciurilor.

Turul va fi pe 12 iulie, ora 20:30, la Ovidiu, iar returul pe 18 iulie, ora 20:00, la Chișinău, pe arena „Zimbrul”. Televizările vor fi stabilite ulterior și se vor vinde separat.

Și-au aflat viitorii adversari. Cu cine joacă Farul, dacă se califică sau e eliminată de Sheriff Tiraspol
FARUL
Și-au aflat viitorii adversari. Cu cine joacă Farul, dacă se califică sau e eliminată de Sheriff Tiraspol

UEFA a păstrat denumirea campioanei României dinainte de fuziune, „Viitorul”, dar a folosit sigla Farului:

Când se joacă Farul - Sheriff, în tur 1 preliminar Champions League

 Jucătorii Farului au planuri mari: „Mister Hagi ne-a spus de la început”

Stoperii Ionuț Larie și Mihai Popescu au analizat șansele echipei lor de a trece mai departe.

Cei doi colegi din apărarea Farului au încredere după ce au văzut tragerea la sorți. Larie, căpitanul constănțenilor, a declarat că „dubla” împotriva campioanei Moldovei este cea mai importantă din preliminarii.

Dacă trece de Sheriff, Farul va prelua statutul de cap de serie al echipei moldovene și ar avea un adversar mai ușor în turul următor. În plus, dacă echipa lui Hagi ar fi eliminată în faza următoare a competiției, ar cădea în preliminariile Europa League.

VIDEO. Ionuț Larie: „Vrem să luptăm pe toate fronturile”

„Întâlnim un adversar foarte bun, care a demonstrat în Europa în ultimii ani că are un lot bun, cu mulți străini. Avem timp să ne pregătim pentru a le ține piept. Orice adversar cred că era puternic. Sper să ne ridicăm la nivelul lor și să trecem mai departe. Avem șansele noastre. Și anul trecut Sheriff a evoluat foarte bine, și acum doi-trei ani. 

E o echipă mai experimentată ca noi, pentru că noi nu am fost în cupele europene în ultimii ani. Trebuie să pregătim mai ales primul meci foarte bine. Acest tur este cel mai important. Am încredere în băieți, avem o echipă bună. Sper să continuăm pe drumul cel bun. 

Sper să începem cu bine, sunt sigur că spectatorii vor umple stadionul. Mister ne-a spus de la început că anul ăsta vrem să ne luptăm pe toate fronturile, și în campionat și în Cupa României și în cupele europene”, a declarat Ionuț Larie, pentru Farul TV.

VIDEO. Mihai Popescu: „Cu siguranță vom juca la victorie”

„Am urmărit tragerea la sorți. Am picat cu o echipă dificilă, ținâd cont de ultimii ani în cupele europene. O să jucăm acasă primul meci, trebuie să facem o partidă bună. Anul trecut am avut multe meciuri la rând acasă cu victorie. Cu siguranță vom juca la victorie. În campionatul intern, Sheriff domină de mult timp, dar acest lucru nu trebuie să ne sperie. 

Trebuie să ne gândim la ce avem noi de făcut. Ar putea fi un avantaj că jucăm primul meci pe teren propriu. Dacă vom câștiga, vom merge încrezători în deplasare și altfel va fi meciul retur”, a declarat Mihai Popescu, conform sursei menționate.

Citește și:

UEFA a exclus clubul spaniol din cupele europene! Reacție aspră: „Sunteți duri cu cei mici și moi cu cei mari”
DECIZIE
UEFA a exclus clubul spaniol din cupele europene! Reacție aspră: „Sunteți duri cu cei mici și moi cu cei mari”
UEFA a decis: ce se întâmplă cu meciul CSKA 1948 Sofia - FCSB
ȚSKA 1948 - FCSB
UEFA a decis: ce se întâmplă cu meciul CSKA 1948 Sofia - FCSB

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (2)
offside
offside  •  24 Iunie 2023, 09:56
Postat de sughibughi pe 24 Iunie 2023, 06:53

oricum nu vor trece mai departe

Cum le mai stii dumneata pe toate! Hai Farul.

sughibughi
sughibughi  •  24 Iunie 2023, 06:53

oricum nu vor trece mai departe

Vezi toate comentariile (2)
Comentează