INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPANIA

Alin, torpilat de Submarin! Toșca a fost extrem de criticat de presa din Spania după ce a gafat la golul lui Villarreal

foto: diariodesevilla.es +5   FOTO
foto: diariodesevilla.es

Articol de - Publicat miercuri, 05 aprilie 2017 10:55

Toșca a fost din nou vinovat la gol, în Betis - Villarreal 0-1, scăpându-l nepermis din marcaj pe Adrian.

Mutat apoi în lateral stânga, fostul stelist a trecut pe banca de rezerve în minutul 78, iar Estadio Deportivo i-a dat nota 3.

"Beznă selenară"

"Deşi a arătat determinarea obişnuită, n-a scăpat de unele confuzii. A greşit la marcaj la golul «Submarinului Galben». Beznă selenară", îl critică ziarul andaluz.

Imediat după pauză, Toşca a pierdut o minge pe stânga, în terenul oaspeţilor, şi din autul rezultat s-a pornit contraatacul. Centrarea lui Jose Angel pe bara a doua l-a găsit complet pierdut în marginea careului mic pe Alin, undeva la 3 metri de Adrian, ce a marcat nestigherit!

Puţin după aceea, Victor Sanchez a scos fundaşul dreapta, Piccini, şi l-a mutat pe Toşca în stânga. Pentru ca în minutul 78 să-l schimbe cu Donk, tot un stoper.

E al doilea meci în care Alin nu prinde finalul, după derby-ul din 25 februarie, cu Sevilla, marcat de fluierăturile fanilor, care i-au cerut demisia antrenorului, abia confirmat și pentru sezonul viitor. 

Cifrele lui Toșca

  • 7 mingi a pierdut Toșca, recuperând 3 cu Villarreal.
  • A atins balonul de 37 de ori, a dat 23 de pase bune din 26 și n-a făcut niciun fault
  • 2 eșecuri are Alin din două meciuri jucate cu Villarreal în acest sezon, primul cu Steaua, în Europa League, și celălat marți, în La Liga

Citește și:
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Superliga
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (4)
106452019897999
Eduard Girnita  •  05 Aprilie 2017, 13:15

Pai nu era presa din Spania mai acum o luna la picioarele lui? Sau cea din Romania? Hotarati-va odata !!!

blatistu49
blatistu49  •  05 Aprilie 2017, 13:11

e o petarda cred ca sa transferat pe gratis e depasit total

capca1
capca1  •  05 Aprilie 2017, 12:07

Transferul lui Toșca la Betis e mai ciudat decât Triunghiul Bermudelor !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează