INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AUXERRE

Daniel Niculae: "Nu vin în Liga I. Am oferte din Franţa"

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 aprilie 2010 00:00

Atacantul lui Auxerre Daniel Niculae spune că oficialii clubului francez nu i-au propus prelungirea contractului scadent în vară şi îşi exprimă intenţia de a părăsi gruparea pentru care evoluează din 2006.

"Aproape sigur o să plec de la Auxerre. Mai am trei luni de contract şi nu mi s-a propus prelungirea lui. Au fost ceva discuţii astă-vară, dar n-am ajuns la niciun acord. Aşa că, foarte probabil, voi merge în altă parte. Am deja oferte din prima ligă franceză, dar nu vreau să dau numele echipelor care mă doresc.

Nu cred că este momentul să mă întorc în ţară. A fost o discuţie cu Rapid, vara trecută, când aveam probleme la Auxerre, dar lucrurile au rămas doar la nivel de vorbe",
a spus Niculae în EvZ.

Atacantul lui Auxerre Daniel Niculae spune că oficialii clubului francez nu i-au propus prelungirea contractului scadent în vară şi îşi exprimă intenţia de a părăsi gruparea pentru care evoluează din 2006.

"Aproape sigur o să plec de la Auxerre. Mai am trei luni de contract şi nu mi s-a propus prelungirea lui. Au fost ceva discuţii astă-vară, dar n-am ajuns la niciun acord. Aşa că, foarte probabil, voi merge în altă parte. Am deja oferte din prima ligă franceză, dar nu vreau să dau numele echipelor care mă doresc.

Nu cred că este momentul să mă întorc în ţară. A fost o discuţie cu Rapid, vara trecută, când aveam probleme la Auxerre, dar lucrurile au rămas doar la nivel de vorbe", a spus Niculae în EvZ.

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (11)
 •  02 Aprilie 2010, 18:12

itmh....ˇm-a-i deschide o carte de gramatica a limbii romane

maxone42
maxone42  •  02 Aprilie 2010, 17:43

Usere itmh , "cel putzin la fel de mare ca si Mutu" nu este , dar se scrie si sa mai scris MAI MULT decit despre Daniel Niculae si despre jucatori MULT sub el... asa ca ce spui tu nu are acoperire. Asta este o stire despre un jucator si TREBUIE scrisa intr-un ziar de sport. Altele sunt lucrurile pe care nu ar trebui sa le vedem intr-un ziar de sport.

 •  02 Aprilie 2010, 17:03

Kameruner zur Probe in BukarestDer Defensiv-Allrounder Hermann Yanka Nana (22, Bild) absolviert derzeit ein Probetraining bei der zweiten Mannschaft von Dinamo Bukarest. Der Vertrag des Kameruners bei Tiko United läuft am 30.06. aus. bagati repede stirea

Vezi toate comentariile (11)
Comentează