INTERVIU / Claudiu Răducanu: "Nu voi uita niciodată acele şase luni la Espanyol! O nebunie!"

Claudiu Răducanu a împlinit în decembrie 33 de ani, iar periplul său prin campionatele lumii continuă. După România, Spania, Germania, Italia, Cipru, Azerbaijan şi China, atacantul oltean a revenit în Peninsula Iberică, unde evoluează la CF Gava, în Segunda B (liga a treia spaniolă). O echipă mică, în provincia Catalunya, la 24 de km de Barcelona, este locul unde Răducanu şi-a găsit liniştea şi unde speră să se salveze de la retrogradarea în liga a patra.

Într-un interviu acordat cotidianului spaniol As, fostul vîrf al Stelei vorbeşte cu nostalgie despre perioada petrecută la Espanyol, ale cărei meciuri încă le urmăreşte cu plăcere, şi spune că a rămas un fan înfocat al grupării catalane, unde s-a simţit cel mai bine în cariera sa în străinătate.

- Cum îţi merge la Gava?
- Lumea mă tratează fenomenal. E o echipă foarte tînără, iar ăsta poate fi un handicap, dar luptăm pînă la final.

- Înainte ai fost la Poble Sec, în decembrie. Cum a fost?
- Acolo m-a văzut antrenorul de la Gava, Jaume Bonet, şi i-a plăcut de mine. Le mulţumesc celor de acolo pentru că mi-au dat ocazia să mă antrenez cu ei o lună şi să revin în Spania.

- După ce ai plecat de la Espanyol, în 2004, ai jucat la multe echipe.
- Cred şi eu! Întîi am fost cedat la Arminia Bielefeld, în Germania. Apoi am jucat în China, România, Italia, Azerbaijan. După aia m-am întors aici. Să fiu sincer, nicăieri nu mi-a plăcut mai mult să locuiesc decît în Barcelona. Datorită climei, a lumii deschise... De-asta vreau şi să rămîn, chiar dacă nu ştiu încă la ce echipă, pentru că înţelegerea mea cu Gava se termină în iunie.

- Vorbeai de Arminia. Acolo ai fost împrumutat, dar mai aveai totuşi doi ani de contract cu Espanyol. Ce a urmat?
- Nu ştiu, sincer. Cred că nu am avut nici prea mult noroc cu fostul meu impresar care mă transfera mereu ca să cîştige el bani. Dar e adevărat că preşedintele Arminiei, după ce s-a finalizat împrumutul, i-a propus un  transfer definitiv lui Dani (n.r. Dani Sanchez Libre, preşedintele lui Espanyol), oferea 2,5 milioane de euro, dar Espanyol nu a acceptat. Mi-a părut bine, pentru că voiam să reuşesc aici, dar am văzut că nu se  contează pe mine şi nu am înţeles de ce.

- S-a spus că antrenorul Miguel Angel Lotina nu te-a dorit.
- Am auzit şi eu zvonul ăsta, dar mie nu mi-a zis nimic. Aşa că nu îi învinuiesc. Ceea ce nu am înţeles este cum de nu au mai contat pe mine deşi marcasem goluri decisive în salvarea de la retrogradare. Eu eram fericit la Espanyol.

- Dacă l-ai fi urmat pe Luis Fernandez crezi că ar fi fost alta povestea ta?
- Asta nu se poate şti. Dar e adevărat că Luis este o persoană de o calitate indiscutabilă şi nu mă refer numai ca antrenor. Impresionant.

- Viaţa în China a fost dură?
- Nu cred. Mi-a fost mai bine ca în Italia de exemplu (n.r. a jucat la Sorrento), unde m-am simţit cel mai rău din întreaga mea carieră, jucam mult prea în spate, prea defensiv. Nivelul campionatului chinez nu e aşa scăzut cum se spune, iar viaţa acolo e acceptabilă pentru un european. Lumea, mai ales, e foarte respectuoasă. În Guanghzou mi-a plăcut mult, mai ales că eram doar la două ore de Beijing.

- Ai rămas un fan al lui Espanyol?
- Claaar! Cînd am putut am fost la meciuri pe noul stadion, Păcat că au pierdut cu Racing. Am urmărit şi la televizor meciuri, mi-a plăcut mult în ultima vreme cel cu Barcelona, de anul trecut, cînd De la Pena a înscris două goluri. E un jucător diferit de ceilaţi, foarte special şi decisiv pentru Espanyol. Accidentarea lui gravă e  o pierdere mare.

- Ţi se pare nedreaptă situaţia lui Tamudo?
- Foarte! E un mare jucător. Uite, în cele şase luni pe care le-am petrecut la Espanyol, vestiarul a fost foarte unit, eram o familie care lupta pentru acelaşi obiectiv. Nu aş spune asta dacă nu ar fi fost adevărat, nu aş  avea nimic de cîştigat. Şi Tamudo, în ciuda a ceea ce se spunea, niciodată nu a vorbit sau nu ne-a tratat de sus pe nici unul. Asta e o minciună. Cred că acum ceea ce se întîmplă este că are probleme cu antrenorul.  Înainte erau prieteni, acum nu ştiu ce s-a întîmplat cu ei.

- Cum era Pochettino (n.r. antrenorul lui Espanyol) ca jucător? Deja se vedea un lider, un fel de antrenor?
- Era lider, dar nu dădea ordine. Era o persoană bună şi un jucător serios. Şi un foarte bun fundaş.

- Totuşi, fără Tamudo, Espanyol cîştigă acasă, dar suferă mult în deplasare.
- Da, nu înţeleg asta. Înainte jucau bine şi afară. Acea zi a meciului cu Barcelona a fost minunată de exemplu. Dar acum diferenţa este foarte mare. Cred că, la fel ca şi la Gava, problema e că au foarte mulţi jucători tineri. E foarte important să cîştige cu Villareal, pentru a continua să fie puternici acasă.

- Vei veni să vezi meciul?
- Nu, dar mi-ar plăcea! Am meci cu Gava la aceeaşi oră, la Sabadell.

- Ai jucat totuşi pe Madrigal în campionatul 2003-2004. Spune-ne ceva despre acel 0-1 în minutul 89.
- A fost minunat. Am intrat în partea a doua, am ratat o ocazie şi apoi am înscris la a doua, după o pasă a lui Maxi. Desigur, altul pe care l-au lăsat să plece şi care acum e vedetă la Liverpool. Am înnebunit, îmi  amintesc cum colegii au venit  de bancă să mă îmbrăţişeze, începînd cu Torricelli. Am marcat un gol extrem de important la debut.

- Apoi a fost incidentul cu gradena...
- Cum aş putea să uit? S-a terminat meciul, iar cînd mergeam spre vestiar Pochettino mi-a zis să merg să salut suporterii, pentru că strigau să le dau tricoul. Am făcut asta, tribuna s-a rupt, nu ştiam cum să  reacţionez. Cînd am aruncat tricoul, s-a rupt gradena, bine că nu a păţit nimeni nimic grav.

- Ai vorbit cu cei care au fost răniţi atunci?
- Doi dintre ei au venit la Montjuic şi le-am dat autografe pe ghipsuri. Le-am cerut iertare dar mi-au zis că nu a fost vina mea.

- Şi apoi ai marcat acasă cu Atletico...
- Două goluri! Altă nebunie! Înaintea meciului, în vestiar, l-am luat deoparte pe Luis (n.r. Luis Fernandez, antrenorul lui Espanyol)şi i-am zis că voi marca o "dublă". Îl puteţi întreba! Nu voi uita niciodată acele şase luni la Espanyol...