INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LIGUE 2

Keşeru este anunţat ca titular. Reuşeşte din nou dubla?

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2010 00:00

Jucătorul de 23 de ani, se pregăteşte de o nouă partidă ca titular, de la ora 21.00, cu Reims. Claudiu a bifat 13 partide în acest campionat (1 meci de cupă şi 12 în Ligue 2), a reuşit 5 goluri (1 gol în cupă şi 4 în campionat) şi a dat 2 pase decisive.

Keşeru a fost inclus pe lista jucătorilor care vor apărea astăzi pe foaia meciului dintre Reims şi Angers şi este foarte posibil ca acesta să înceapă întîlnirea ca titular.

Nici una dintre echipe nu se află în cea mai bună formă a sezonului. Reims a pierdut de 3 ori în ultimele 5 meciuri, în timp ce Angers a cîştigat doar de 2 ori. În ambele meciuri, Keşeru a reuşit dubla, goluri care reprezintă singurele sale reuşite în acest sezon de Ligue 2.

Chiar dacă joacă împotriva unei echipe de pe un loc retrogradabil, Angers este cotată cu şansa a doua la victorie (3.60), succesul gazdelor are cota 2.20 şi un egal îţi înmulţeşte suma pariată de 3 ori (cota 3.00).

După 13 etape, Reims ocupă locul al 18-lea (11 puncte), primul retrogradabil, în timp ce Angers este la mijlocul clasamentului, cu 17 puncte (locul 11).

Lotul lui Angers pentru diseară, de pe stadionul Auguste Delaune

Loris ARNAUD, Olivier AURIAC, Gaëtan CHARBONNIER, Malik COUTURIER, Charles DIERS, Karim DJELLABI, Férébory DORE,  Yves DEROFF, Nicolas FLORENTIN, Nicolas GILLET, Jérémy HENIN, Jérôme HIAUMET, Claudiu KESERÜ, David LERAY, Grégory MALICKI şi Michaël STEPHAN.

Indisponibili:

Emmanuel BOURGAUD, David DE FREITAS, Matar FALL, Vincent MANCEAU, Sébastien RENOUARD şi Stevie RIGA.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Comentarii (1)
decebal2dac
decebal2dac  •  05 Noiembrie 2010, 15:36

hai mah editam si noi un articol ca lumea? locul al 18-lea(locul 11) la ce se refera, vreun cap patrat? interesant articolul da hai mai cu cap

Vezi toate comentariile (1)
Comentează