INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FRANŢA

Keşeru şi Daniel Niculae au părăsit Cupa Ligii din primul tur. Vezi toate evoluţiile stranierilor!

Keşeru şi Daniel Niculae au părăsit Cupa Ligii din primul tur
Keşeru şi Daniel Niculae au părăsit Cupa Ligii din primul tur

Articol de GSP - Publicat luni, 25 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 iulie 2011 14:55

Cupa Ligii Franţei a debutat în acest week-end cu meciurile din primul tur, în care au fost angrenate şi echipele lui Claudiu Keşeru şi Daniel Niculae, SCO Angers, respectiv AS Monaco. Ambele au părăsit competiţia după ce au fost învinse de FC Tours (2-1) şi Sedan (4-1).

Claudiu Keşeru a fost titular la Angers şi a părăsit terenul în minutul 73, înlocuit de Dore la scorul de 1-0 pentru echipa lor. Charbonnier a deschis scorul dintr-un penalty ('50), dar declinul oaspeţilor a început după eliminarea lui Tamboura. Cardy a egalat tot dintr-o lovitură de la 11 metri ('88), iar Oniangue a marcat golul calificării în turul 2, în reprizele de prelungiri ('105+1).

Daniel Niculae a intrat pe teren în minutul 61, în partida pierdută de Monaco la Sedan, cu 4-1. Din acest sezon, Nico a devenit coleg de eşalon cu atacantul lui Angers, Claudiu Keşeru, după ce Monaco a retrogradat în Ligue 2.

VEZI EVOLUŢIILE STRANIERILOR ÎN ACEST WEEK-END

Dan PETRESCU (ant)
Gigel BUCUR

(KUBAN - Tom Tomsk 1-3 // În faţa a 15.000 de fani, Kuban a pierdut pe propriul stadion meciul cu Tom Tomsk, în care Bucur a bifat toate minutele, fără să marcheze. După etapa a 17-a, echipa din Krasnodar a căzut pînă pe locul 8, cu 24 de puncte)

George OGĂRARU (SION - Young Boys 1-2 // Ogăraru a fost doar rezervă în partida pierdută de Sion în faţa celor de la Young Boys)

Lucian BURDUJAN (CHERNOMOREŢ - Arsenal Kiev 0-3 // Noul transfer al celor de la Odessa a bifat 15 minute în partida pierdută de Chernomoreţ cu 3-0, Burdujan înlocuindu-l pe Didenko)

Gheorghe FLORESCU
Ionuţ MAZILU
Florin ŞOAVĂ

(Mazilu a început ca rezervă şi în minutul 68 l-a înlocuit pe Kobakhidze, la scorul de 3-0. Florescu şi Şoavă nu au fost incluşi pe foaia de joc a antrenorului Kuchuk)

Mircea LUCESCU (ant)
Răzvan RAŢ

(ŞAHTIOR - Karpaty 2-1 // Echipa antrenată de Mircea Lucescu rămîne pe prima poziţie în Ucraina după ce a învins-o pe Karpaty cu 2-1. Fundaşul român, Răzvan Raţ, nu a jucat pentru gazde)

Silviu IZVORANU (Dnepr - VOLYN 1-2 // Izvoranu a bifat cea de-a treia prezenta in tricoul lui Volyn în acest sezon, în victoria cu Dnepr, 2-1. Românul a intrat pe teren în minutul 90, înlocuindu-l pe Ramon)

Sergiu RADU (AACHEN - Braunschweig 0-2 // Sergiu RADU a rămas pe banca lui Aachen pe toată durata partidei, pierdute de "lanterna roşie" din 2.Bundesliga cu 2-0)

Andrei CRISTEA (TSV Munchen - KARLSRUHER 2-1 // Fără Cristea accidentat, Karlsruher a pierdut prima "deplasare" din acest sezon, cu 2-1 la Munchen)

Emil JULA (DUISBURG - Energie 1-2 // Jula a fost integralist împotriva fostei sale echipe, dar nu a reuşit să-şi ajute prea mult noua echipă, care a fost învinsă la limită, cu 2-1)

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează