INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ZENIT

Mai ia 2,5 milioane și pleacă? Zenit a stabilit compensația în cazul demiterii lui Mircea Lucescu

Articol de - Publicat joi, 16 martie 2017 00:00

Până să afle sentința în "Ziua judecății", presa rusă a dezvăluit condițiile unei eventuale despărțiri înainte de termen a lui Mircea Lucescu de Zenit.

Agenția TASS, citată de Sovețki Sport, pretinde că antrenorul român va lua încă 2,5 milioane E în cazul rezilierii contractului, scadent în vara lui 2018. Iar secunzii și ceilalți colaboratori din staff-ul său vor primi despăgubiri totale de un milion de euro.

Il Luce a semnat pe două sezoane cu echipa din St. Petersburg, cu opțiune de prelungire pentru al treilea. Perspectivă tot mai îndepărtată acum, la 8 puncte de liderul Spartak. Salariul lui anual net e 4 milioane de euro, "lichidarea" oferită acoperind puțin mai mult de 6 luni din acordul său.

800.000 €este amenda primită de Zenit, pentru că Lucescu a refuzat să apară la flash-interviul de după meciul de la Perm

"Lucescu e un antrenor experimentat și avem mare încredere în el. Sunt ceva probleme, însă ne batem mai departe pentru titlu"
Maxim Mitrofanov, director general Zenit

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
monteverdi
monteverdi  •  16 Martie 2017, 11:59

Scrieți mai clar, lăsați modelul american: e vorba de 800 de euro, lăsați zerourile acelea puse aiurea, alții vor crede că e vorba de 800 de mii !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează