STRANIERI   •   

GERMANIA

Marica: "Nu plec de la Stuttgart, vreau să reintru în graţiile antrenorului"

 
11 Mai 2011 15:37
 

Marica (în dreapta) a înscris doar 3 goluri pentru Sttutgart în acest sezon

Aflat în conflict cu antrenorul Bruno Labbadia, atacantul român Ciprian Marica spune că vrea să treacă peste probleme şi să revină la prima echipă a lui VfB Stuttgart.

Intr-un interviu pentru adevarul.ro, internaţionalul român s-a arătat deranjat de numeroasele speculaţii cu privire la viitoarea sa destinaţie şi spune că aştepta mai mult sprijin din ţară.

"Mă pregătesc şi aştept să-mi vină rândul să-mi ajut şi eu echipa. S-a vorbit mult şi aiurea despre mine, dar nu s-a deranjat nimeni să vină la un antrenament, să vorbească şi cu colegii sau cu oficialii clubului.

Sînt sub contract cu VfB şi nu-mi permit să-mi fac alte planuri. Din sezonul viitor cred că totul va fi luat de la zero şi că voi porni cu şanse egale lupta pentru un loc în echipă. Cred cu tărie că vom şterge tot răul din sezonul ăsta şi că voi reveni cu Stuttgart, o echipă care merită mult mai mult decât am obţinut anul ăsta", a spus Ciprian Marica.

Citeşte aici interviul integral cu Marica!

Ciprian Marica a intrat în dizgraţia oficialilor lui VfB după ce a l-a criticat pe tehnicianul Bruno Labbadia într-un interviu în Gazeta Sporturilor, apoi s-a luat la bătaie cu un coechipier (Arthur Boka) la antrenamentul echipei.
 
Comentarii (3)
ligax  (2941 comentarii)
Postat de ockiu pe 11 Mai 2011, 17:59
salariu, sau cine stie ce clauza din contract il impiedica sa plece.
e greu sa primeasca salariu care`l are acum de la o alta echipa ... sau cel putin eu unul cred ca nu`i da nimeni atat de multi bani.
Ma gandeam eu ca trebuie sa fie ceva de natura financiara.
11 Mai 2011, 20:15   •   Comenteaza
ockiu  (7005 comentarii)
Postat de ligax pe 11 Mai 2011, 15:56
Dar stiu ca, baiatul asta, se tine ca scaiul de VfB.....
salariu, sau cine stie ce clauza din contract il impiedica sa plece.
e greu sa primeasca salariu care`l are acum de la o alta echipa ... sau cel putin eu unul cred ca nu`i da nimeni atat de multi bani.
11 Mai 2011, 17:59   •   Comenteaza
ligax  (2941 comentarii)
Dar stiu ca, baiatul asta, se tine ca scaiul de VfB.....
11 Mai 2011, 15:56   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vind o afacere deosebita 50 capre lapte 50 oi carne.
vind 50 capre de lapte alpina franceza, austriaca, alba de banat montate cu tapi alpina franceza si un nucleu de oi rasa de carne 50 buc 2%fatate restul urmeza in scurt timp si au fost montate cu ...
Mures/Sighisoara - pret 0,00 EUR
inchiriere
ofer spre inchiriere Buldoexcavator cu deservent (cu experienta si seriozitate) pentru efectuare de lucrari in functie de cerintele dumneavoastra 'excavare, nivelare, demolare' si Transport cu ...
Arges/Pitesti - pret 100,00 RON
FIERBATOARE VIN SI BAUTURI FIERBINTI
Boiler pentru băutura fierbinte 10 lt, 20 Lt, 30 lt., versiune din oţel inoxidabilcu pereţi simpli, operează automat şi menţine băuturile la o temperatură de servire Temperatura maximă de 94-99 ° C, ...
Mures/Tg.mures - pret 550,00 RON
Donez urgent rinichi
Donez urgent rinichi, grupa 01 poizitiv, telefon 0244555669, In orice loc al tarii, doresc seriozitate.
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
mini incarcator fontal CASE 40XT
Particular vind mini incarcator fontal CASE 40XT 42 kw, imatricular in 28-03-2005, 3800 ore reale! Accesorii: cupa mare, brat telescopic retro + cupa 40 cm. Toate schimburile consumabile la zii, ...
Ilfov/Mogosoaia - pret 11.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V