Articol de Daniel Nanu - Publicat vineri, 07 mai 2010 00:00
Mircea Lucescu continuă să facă istorie în Ucraina: al 9-lea titlu în 6 ani de contract.
Şahtior Doneţk e deja campioană. Artificiile brăzdează cerul. 55.000 de oameni de pe "Donbass Arena" sînt în delir. Euforia e maximă. Un singur om e cu picioarele pe pămînt. Cu privirea aceea inconfundabilă, albastră şi rece, intră în sala luxoasă unde se ţin conferinţele de presă. Două duzini de ziarişti, care de la Doneţk, care de la Kiev, aplaudă în picioare. "Mulţumesc publicului. Sper că la Kiev, după ce se va face noul stadion, vom avea parte de aceeaşi atmosferă. E necesar pentru fotbalul din Ucraina...". Omul vorbeşte în română. E antrenorul campioanei Ucrainei. E Mircea Lucescu.
"Am aici un stadion cum nu există în Europa, un patron care iubeşte la nebunie fotbalul, o bază de cantonament extraordinară... Şi toată lumea mă întreabă de Steaua"
- V-aţi bucurat prea puţin pentru acest triumf, nu?
- Măi, e deja al patrulea titlu aici, nu?
- Tocmai...
- Bine, aşa vedeţi voi, dar cine intră în sufletul meu? Mă bucur aşa cum m-am bucurat la fiecare succes. Pentru mine, succesele nu au fost altceva decît punctul de plecare spre alte performanţe. Cu fiecare succes am început un alt drum. Eu nu sînt un expansiv. La cîte am trăit în viaţa mea...
- Cîte pagini a avut dosarul cu Dinamo Kiev?
- Ha, haa.... hai, mă! Cîte pagini? Mai multe volume, poate... Dosarele cu Dinamo Kiev au început cînd eram la Beşiktaş Istanbul, i-am eliminat în Cupa UEFA... De atunci îi tot urmăresc. Cred că s-au strîns vreo patru volume... Bine, acum am folosit în special datele de la meciul din Cupa Ucrainei, i-am bătut cu 2-0 astă-toamnă, dar şi de la eşecul de la ei, din tur, am pierdut cu 3-0.
- Cînd vă întoarceţi în România?
- Săptămîna viitoare, după meciul cu Tavria...
- Nu, de tot...
- Hai, măi, terminaţi cu astea! Ai pus aceeaşi întrebare şi la conferinţa de presă de după meci. Ţi-am răspuns: într-o altă viaţă!
- Nici la Steaua?
- Ha, haaa! Ce aveţi, măi, copii? Am aici un stadion cum nu există în Europa, un patron care iubeşte la nebunie fotbalul, o bază de cantonament extraordinară... Şi toată lumea mă întreabă de Steaua?
- Aşa aţi spus...
- Terminaţi cu prostiile! Am spus că aş antrena oriunde! Cu orice preşedinte, cu orice patron! Pentru că asta înseamnă să fii profesionist, să fii puternic! Să te poţi adapta, să te impui, să conduci per-ma-nent! Fotbalul e pasiune! Pasiunea o impui oricînd, oriunde!
- Regretaţi ceva din cariera dumneavoastră?
- Oooo, ar fi atîtea... Dar am stat şi m-am gîndit de atîtea ori în ultimul timp... Şi cînd a murit Sandu Neagu...
- L-aţi ajutat?
- Lasă-mă... E adevărat... Dar vreau să spun altceva... Uite, mi-ai amintit de Sandu... (i se umezesc ochii)... Ce frumoşi am fost, măi... De asta să nu-mi ceri să vorbesc despre trecut! Măi, cînd mă uit în trecut, îmi dau seama că am fost un norocos! Ce gol a dat Sandu la Guadalajara! Fabulos!!! Cu cehii! Ce dribling, apoi l-a fixat pe Vencel, portarul lor, şi a plasat mingea lîngă bară! Doamne, Sandule...
(Se opreşte, e emoţionat vizibil)
...Vreau să văd mereu trecutul nostru cu ochii şi cu mintea de atunci. Ei, şi de asta îţi spun, mereu am crezut că am avut ghinion... Cîte meciuri am pierdut în ultimele minute... Dar nu, stau acum şi-mi zic că am fost un norocos!
- Cît mai antrenaţi?
- Ha, haaa! Vreţi să mă vedeţi la pensie...? Mai am un an de contract cu Şahtior... Apoi, cine ştie? Niciodată nu m-am gîndit. În iulie voi împlini...
- 65 de ani.
- Da. E, uite, voi mai antrena pînă în clipa în care îmi va fi greu să mai scriu cîteva pagini despre fotbal. În acel moment voi realiza că mi-a dispărut pasiunea.
Şahtior a cîştigat cu Dinamo Kiev, scor 1-0, şi şi-a asigurat titlul cu o etapă înainte de final
