Un salut către Paolo Rossi. Prim-planuri speciale în presa italiană după un Roma - Şahtior 2-3. O cursă nebună pe ruta Hunedoara - Bucureşti. Fuga după trenul de Călan. Şi aşteptarea unui stadion ovaţionîndu-l pe 3 martie, la reluarea campionatului din Ucraina. Crîmpeie din viaţa contracronometru a lui Mircea Lucescu.
Reflectoarele de pe "Olimpico" au amuţit. "Roma, Romaaa, Rommaa", fabulosul imn al echipei din Cetatea Eternă, a tăcut. 60.000 de oameni părăsesc scaunele albastre ale stadionului care l-a încoronat pe Franz Beckenbauer drept campion mondial ca antrenor şi pe care Diego Armando Maradona, ce nume!, a plîns a frustrare şi neputinţă. Frustrare, mai ales.
Ovidiu Ioaniţoaia şi-a pierdut ţigările. În înghesuiala de la intrare a rătăcit pachetul de Kent, alea lungi, cu care, pe vremea cînd "domnul Ovidiu" scria la "Flacăra", mergeai la doctor.
Glume cu Paolo Rossi
O sută de ziarişti se ridică în picioare şi aplaudă. AS Roma a pierdut, dar jurnaliştii aplaudă. În sala de conferinţe a intrat un învingător. Pe plasme, vorbeşte Paolo Rossi, analizînd meciul care tocmai s-a încheiat. Rossi e omul care a adus Italiei titlul mondial în 1982. "Ciao, Mister!". "Ciao, Paolo, come stai?". Înaintea conferinţei "di stampa" s-a legat acest dialog.
"Bună seara! Vă rog să spuneţi în ce limbă putem discuta. Eu vorbesc în română, pentru că asta e limba ţării mele şi pentru că în sală se află şi jurnalişti din ţara mea. Avem traducere, e OK, da?". Şahtior Doneţk a bătut cu 3-2, după o primă repriză fabuloasă. Mircea Lucescu explică meciul. "E o seară importantă pentru această echipă venită din estul Europei".
"Aţi avut locuri bune, da?"
La retur, "această echipă venită din estul Europei" avea să cîştige cu 3-0. Un meci după care Cătălin Tolontan scria că "Lucescu era în şubă şi cu un fes pe cap, părea un navigator pe apele lumii". Mai înainte, după "Olimpico", ziarele italiene, adică "Gazzetta", "Corriere" şi "Tuttosport", au scris pe prima pagină, la unison, ceva de genul "«Il Luce» a venit la Roma să arate fotbalului nostru ce antrenor am pierdut".
Conferinţa s-a terminat. "Domnul Ovidiu" plecase deja. "Nea Mircea" s-a apropiat. "Ovidiu unde e? Aţi avut locuri bune în stadion, da?". Cam asta face Mircea Lucescu. Cu cîţiva ani în urmă am sunat la Doneţk pentru o acreditare la un meci de Champions League. Competiţia are anumite reguli. Vocea blondă a Anei Fesenko, ofiţerul de presă de la Şahtior, mi-a spus: «Fii fără grijă, Mister Lucescu ne-a zis, încă din primele zile de la sosirea lui, să oprim la meciurile din cupele europene şi la cele cu Dinamo Kiev cîteva acreditări pentru jurnaliştii români".
Rîndurile lui Ioan Chirilă
Accidentul de vinerea trecută nu e o surpriză. Aşa cum nici intervenţia pentru plasarea unui stent n-a fost. "Mereu am avut colesterolul mărit". Sigur, nea Mircea, colesterolul e de la stres, aşa zic doctorii, şi de la cartofii din tinereţe. "Dimineaţa mîncam cartofi, la prînz ciorbă tot de cartofi, seara cartofi prăjiţi. O duceam greu. Tata era în spital, mama se chinuia cu noi". Asta scrie Lucescu în "Mirajul Gazonului", cartea autobiografică.
Ioan Chirilă redă în "Pe marile bulevarde ale fotbalului", volumul dedicat calificării la Euro '84, un episod concludent: "Un echipaj trăsnit s-a oprit în «Vasile Conta». Din Dacia roşie care părea venită de la Dakar, după Raliul Safari, au coborît simultan Lucescu şi Klein. Pe canapeaua din spate se aflau Gabor, Rednic şi Andone".
Sigur că, vorba lui Cornel Dinu, Lucescu e un şofer excelent. Declaraţie a lui Olivian Goţiu, tînărul care făcea analize la Hunedoara cu 20 de ani sau mai mult înainte să apară sistemele de azi: "Mircea Lucescu fugea după tren. Nu o dată l-am văzut conducînd maşina să prindă acceleratul care oprea la Călan, pare-mi-se, în drum spre Bucureşti. E un om care nu s-a oprit din drumul lui, niciodată".
3 martie, acasă cu Dnepr
Păi, nu s-a oprit! Şi nici nu o va face. În 1992, cînd a avut problemele cu circulaţia cerebrală, galeria Bresciei a afişat un banner: "Mircea, nici o durere nu te poate izola!". Ştiau şi italienii ceva!
În vara lui 2009, după operaţia pe cord, şi azi i se recomandă: "Opreşte-te, Mircea!".
Probabil că în rezerva de la "Municipal" înfloresc nişte zîmbete. Pe 3 martie, la Doneţk, e meciul cu Dnepr. 50.000 de oameni vor fi pe "Donbass Arena" să aplaude un antrenor român care nu s-a oprit niciodată. Deşi trenul vieţii nu mai trece pe la Călan!
