INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SCOŢIA

Stare de şoc » Goian şi Rangers s-au salvat în ultimul minut cu Peterhead: 2-2

Goian a avut mari emoții la contactul cu liga a 4-a scoțiană
Goian a avut mari emoții la contactul cu liga a 4-a scoțiană

Articol de - Publicat duminica, 12 august 2012 00:00 / Actualizat sambata, 11 august 2012 22:16

În prima etapă din liga a 4-a scoţiană, ”tricolorul” a greşit la reuşita de 1-1 a adversarilor. L-a ţinut în joc pe marcator şi apoi a asistat pasiv la înscrierea golului.

Aerul din liga a 4-a scoţiană, unde federaţia i-a retrogradat din cauza datoriilor, nu le prieşte deloc lui Dorin Goian şi colegilor de la Rangers. Deplasarea cu amatorii de la Peterhead (2-2), contînd pentru prima etapă a noului sezon, a fost la un pas să se încheie cu un dezastru.

Multipla campioană a Scoţiei s-a văzut egalată la unu şi apoi condusă pe tabelă, salvîndu-se de la eşec în minutul 90! Nici Goian n-a făcut o figură strălucită în centrul defensivei oaspeţilor, avînd pe conştiinţă prima reuşită a lui Peterhead (64).

La un balon aruncat spre careul lui Rangers, ex-stelistul a uitat să facă pasul la ofsaid, ţinîndu-l astfel în joc pe "vîrful" advers McAllister. Acesta a preluat, l-a driblat pe Carlos Bocanegra şi apoi a reluat în plasă sub privirile unui Goian rămas ca la teatru (64).

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Europa League
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
mtibiv
mtibiv  •  12 August 2012, 09:43
Postat de castravecior pe 12 August 2012, 02:33

Of.. cum puteti totusi sa scrieti ceva atat de eronat? Peterhead a condus cu 1-0, dupa care Rangers au revenit si au avut 2-1, iar in final gazdele au egalat in minutul 90. Ati spus efectiv pe dos :)

Castravecior postezi doar de dragul de a posta. Mai informeaza-te!!! Peterhead [2 - 2] Rangers 27' [0 - 1] B. McKay 64' [1 - 1] R. McAllister 82' [2 - 1] S. McLaughlin 90' [2 - 2] K. Kyle

castravecior
castravecior  •  12 August 2012, 02:33

Of.. cum puteti totusi sa scrieti ceva atat de eronat? Peterhead a condus cu 1-0, dupa care Rangers au revenit si au avut 2-1, iar in final gazdele au egalat in minutul 90. Ati spus efectiv pe dos :)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează