INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UCRAINA

Ultrașii lui Dinamo Kiev, reacție imediată după anunțul plecării lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, întors din drum de ultrașii lui Dinamo Kiev
Mircea Lucescu, întors din drum de ultrașii lui Dinamo Kiev

Articol de - Publicat luni, 27 iulie 2020 17:00 / Actualizat luni, 27 iulie 2020 17:24

Mircea Lucescu (74 de ani) a transmis un comunicat pentru Gazeta Sporturilor, prin care anunță că renunță la colaborarea cu Dinamo Kiev. 

Presiunea pusă de ultrașii din Kiev a fost motivul care l-a făcut pe Mircea Lucescu să se răzgândească. La câteva minute după ce informația ruperii contractului a fost publicată în exclusivitate pe GSP.ro, fanii din gruparea „Druzi Dynamo” au reacționat: „Am reușit să apărăm onoarea clubului”. 

Mesajul fanilor lui Dinamo Kiev

Din informațiile pe care le avem, este foarte probabil ca Lucescu să nu se mai întoarcă în Ucraina. Nu ne vine să ne bucurăm încă, așa cum nu ne-a venit să credem nici când a fost numit în funcție, atunci când noi am fost primii care au dat vestea. Se pare că reacția ultrașilor și a fanilor a contat. Am reușit să apărăm onoarea clubului, în timp ce conducerea a arătat o completă lipsă de înțelegere a acestei situații
- Comunicatul fanilor lui Dinamo Kiev

VIDEO Lucescu: „Am inventat un mod aparte de a antrena! Asta trebuie să faci pentru performanță și rezultate!"

Citește și alte știri despre Mircea Lucescu: 

EXCLUSIV Comunicatul prin care Mircea Lucescu a anunțat că renunță la colaborarea cu Dinamo Kiev

Răzvan Raț: „M-au vrut și pe mine, dar Șahtior face parte din ADN-ul meu”

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
dansy
dansy  •  27 Iulie 2020, 17:27

Lucescu Mircea -un nerusinat fara onoare!Pai dupa ce antrenezi 12 ani la Sahyior Donetk si ti-au facut aia si statuie tu te duci sa antrenezi cea mai mare rivala a lor adica la Dinamo Kiev?????La 75 de ani saracul Lucescu mai vrea niste bani! Bai frate dupa o viata de munca mai trebuie sa te si respecti.Dar omul e bolnav dupa bani.Bine ti-au facut Lucescule niste fani cu onoare de care tu esti lipsit.

danielp0tc0varu
danielp0tc0varu  •  27 Iulie 2020, 18:11
Postat de dansy pe 27 Iulie 2020, 17:27

Lucescu Mircea -un nerusinat fara onoare!Pai dupa ce antrenezi 12 ani la Sahyior Donetk si ti-au facut aia si statuie tu te duci sa antrenezi cea mai mare rivala a lor adica la Dinamo Kiev?????La 75 de ani saracul Lucescu mai vrea niste bani! Bai frate dupa o viata de munca mai trebuie sa te si respecti.Dar omul e bolnav dupa bani.Bine ti-au facut Lucescule niste fani cu onoare de care tu esti lipsit.

Ce om mic si neansemnat esti tu , cum sa-ti permiti sa-l jignesti in halul asta pe un om care este nr. 1 in domeniul lui in tara sa. Urzicatule , nici cu cerebelul nu stai prea bine , cand cei mai mari " dusmani " ai tai te invita in casa lor , inseamna ca te apreciaza foarte mult. Lucescu este o legenda , peste tot pe unde a fost a fost apreciat si trebuie sa fi prost facut gramada sa-l contesti.

tutan_camon
tutan_camon  •  27 Iulie 2020, 17:39
Postat de dansy pe 27 Iulie 2020, 17:27

Lucescu Mircea -un nerusinat fara onoare!Pai dupa ce antrenezi 12 ani la Sahyior Donetk si ti-au facut aia si statuie tu te duci sa antrenezi cea mai mare rivala a lor adica la Dinamo Kiev?????La 75 de ani saracul Lucescu mai vrea niste bani! Bai frate dupa o viata de munca mai trebuie sa te si respecti.Dar omul e bolnav dupa bani.Bine ti-au facut Lucescule niste fani cu onoare de care tu esti lipsit.

Nu e vorba că a antrenat la rivala ci că tot timpul i-a jinit si denigrat pe cei de la Kiev aşa cum a facut si in România si in Turcia.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează