STRANIERI   •   

ITALIA

VIDEO / Adrian Mutu şi Cristi Chivu le-au transmis mesaje suporterilor de la Cesena, respectiv Inter

 
03 Ianuarie 2012 16:39
 
Adrian Mutu n-a avut timp de petrecere în Republica Dominicană şi s-a întors deja la antrenamentele echipei sale. Briliantul le-a promis fanilor că va salva echipa de la retrogradare şi că el va încerca să înscrie la fiecare meci, începînd chiar cu prima etapă a acestui an. În acest moment, Cesena e pe penultimul loc în Seria A.

În schimb, Cristi Chivu, care a petrecut Revelionul alături de soţia sa, Adelina, în Bucureşti, s-a pus bine cu fanii lui Inter în 2012 şi le-a transmis un mesaj prin intermediul siteului oficial. "Este un semn că s-a simţit bine la Inter şi vrea să rămînă la Milano şi în noul an", scrie presa din Italia. Vom vedea ce se va întîmpla cu fostul lider al naţionalei în 2012.
 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Ospatarite si Animatoare
Night club, angajeaza animatoare si ospatarite cu sau fara experienta, procent din consumatie 50%, cazarea asigurata, doar dans, pentru mai multe informatii sunati la Tel: 0722763286, 0767281778
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 EUR
SPATIU DE INCHIRIAT
SPATIU DE INCHIRIAT-100MP ZONA P-TA ALBA IULIA.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.300,00 EUR
ocazie pomi brazi de craciun
pomi brazi de craciun dimensiuni 2metri =500 buc pret 25lei/ buc 7-9 metri =50buc pret 550 lei/ buc
Bihor/Oradea - pret 25,00 RON
confectii metalice: gard, balustrde, ornamente,. ..
specialisti in prelucratul metalului, confectinam orice model de balustrzi, garduri, mobilier, ornamente, sau alte confectii metalice sere, garaje, balcoane.... relatii suplimentare 0740303358
Iasi/Iasi - pret 111,00 RON
Vand apartament 3 camere in complexul rezidential Quadra Place
Vand apartament 3 camere in complexul rezidential Quadra Place. DOTARI:doua balcoane, doua bai, bucatarie utilata complet (hota, plita gaz, cuptor, frigider Indesit, masina de spalat) mobilat lux, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 175.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V