Greu la deal...

Victoria cu Real Sociedad de duminica trecută umpluse de entuziasm o masă de suporteri ce încă schimbau pansamente la rana provocată de plecarea lui Messi. 

Tot un rival din Țara Bascilor i-a adus cu picioarele pe pământ și i-a făcut, probabil, să-și regândească optimismul prematur și să vizualizeze senzații cu care se vor întâlni des pe parcursul acestui sezon. Bilbao a arătat sâmbătă cum să joci, dar și cum să nu joci împotriva acestei variante a Barcelonei.

Până acum, Barcelona putea rezolva un meci de genul ăsta grație lui Messi. Am spus „putea”, căci au fost destule partidele în care nici măcar argentinianul nu izbutea să regleze problemele, mai ales în ultimii ani. Dar exista, era acolo și spre el se îndreptau speranțele și privirile colegilor. 

Odată plecat, Barcelona trebuie să devină o echipă în care ideea de grup să domine, ordonată din punct de vedere tactic, solidară, dispusă la efort. A arătat puține din aceste aspecte sâmbătă seară, e și greu de fapt ca trecerea să se facă lin, iar remiza obținută e un premiu uriaș pentru ceea ce s-a jucat.

A mai arătat ceva Barcelona. Că-și caută un lider care să tragă după el colectivul în momentele grele. Așa e construit clubul ăsta de la Cruyff încoace, cu nevoia recurentă de a fi cineva care să dea tonul. Pe gazon sau pe bancă. Partea cu banca oferă în continuare dubii, iar partea cu gazonul e la momentul de casting. 

Toată lumea s-a așteptat ca Griezmann să facă pasul în față, doar că Antoine pare mai preocupat acum să facă faza defensivă ca la carte. Meciul cu Bilbao l-a scos în schimb în evidență pe De Jong, ce și-a asumat acest rol, dar și pe Memphis Depay, în dreptul căruia se observă o dorință uriașă de a arăta că poate fi jucător de echipă mare. 

Între olandezi și Barcelona a existat mereu o idilă, dar e de discutat în ce măsură pot ei să deplaseze pe dealurile și munții fotbalului european de azi un atelaj ce și-a pierdut comandanții ultimilor ani.

Şansa lui Dennis de a deveni „Man”

A revenit fotbalul în Italia, prilej de a constata că, deși aparent a pierdut prin plecarea lui Conte și ușoara destabilizare a campioanei Inter, Serie A a câștigat foarte mult prin revenirea unor antrenori precum Mourinho, Sarri, Allegri, chiar Spalletti, prin progresul ierarhic al lui Simone Inzaghi, plus rămânerea pe poziții a lui Gasperini și Pioli. 

Sezonul de Serie A promite să fie unul spectaculos, dar nu la el vreau să mă refer, ci la Serie B. Și la aventura celor doi români ai Parmei, în spatele cărora se depozitase mult optimism pe la noi. Și care optimism n-ar trebui, zic, să se transforme în pesimism.

Dennis Man a început cu gol, iar eu cred că acest parcurs de anduranță care e Serie B îi poate folosi și lui, ca și lui Mihăilă de altfel. Ei nu-s azvârliți în uitare, nu-s marginalizați, căci Serie B se vede acum și la noi. 

Vi-l amintiți pe Gică Hagi la Mondialul american? Ei bine, din Serie B venea și a vorbit de multe ori despre această experiență care l-a ajutat să devină bărbat și să uite de eventualul răsfăț cu care era obișnuit. Exact în aceeași situație e și Dennis. Care poate deveni „man”. Adică bărbat. Dacă știe și înțelege să se folosească de context.