OPINII  »  EDITORIAL

De ce nu joacă Nicolas Popescu?

Articol de - Publicat vineri, 06 ianuarie 2023 10:46 / Actualizat vineri, 06 ianuarie 2023 10:53

O întrebare mai ales pentru Gheorghe Hagi, care l-a numit printre cele 3 „genii” de la Academie. Totuși, ai un geniu și-l ții pe bancă?

Faptele reci și seci. Nicolas Popescu s-a întors la Farul după o experiență de jumătate de sezon la Voluntari, timp în care a evoluat în 4 partide (toate din postura de rezervă), 3 în campionat (Mioveni, CFR, U Cluj) și una în Cupa României (Unirea Slobozia). 

Total minute jucate, potrivit InStat, care contabilizează și prelungirile, 92. De la debut și până în prezent, Nicolas a bifat prezențe în 10 partide în prima ligă.

La întoarcerea la Constanța, fiul fostului mare internațional Gică Popescu a susținut o conferință de presă în care a oferit o versiune personală despre experiența la Voluntari și intențiile de viitor.

„Sunt bucuros că am reuşit să mă întorc acasă la echipa care m-a crescut şi sper să joc aici. Ştiu că este concurenţă mare, mereu a fost aşa la Farul. Cred foarte mult în mine şi sper să mi se ofere şanse să arăt ce pot. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre Voluntari, poate o să vină şi vremea când o să spun mai multe. Eu consider că m-am pregătit foarte bine şi de fiecare dată când mi s-a dat şansa am intrat cu tupeu, am făcut-o bine. Mai departe, nu ştiu de ce nu am primit şanse".

3 genii!

Articulat și coerent, mesajul tânărului fotbalist (20 de ani tocmai împliniți pe 2 ianuarie), conține un mesaj clar și altul care lasă loc interpretărilor, cel despre motivele din cauza cărora a făcut tușa la echipa antrenată de Liviu Ciobotariu. Primul mesaj, cel neechivoc, se referă la statutul pe care și-l asumă Popescu junior la noua-vechea lui formație. 

Acela de a lupta pentru un loc de titular, postură pe care nu a atins-o înainte de experiența Voluntari în ciuda părerii excepționale pe care o are despre el însuși factotumul Farului, Gheorghe Hagi. Apreciere evocată de Gică Popescu la podcastul "Profu’ de Sport" al lui Cătălin Țepelin: "Trei genii am avut la Academie: Tudor Băluță, Ianis și Nico". Ce ar mai fi de comentat?

De ce nu joacă Nicolas Popescu?
Nicolas Popescu (în tricou alb) joacă pe postul pe care s-a consacrat tatăl lui, Gică Popescu: mijlocaș defensiv FOTO: Imago

Problema percepție-realitate

Ciudat. De ce nu s-a impus Nicolas la echipa patronată, manageriată, cultivată și antrenată fix de cel care îl include într-un triptic al geniilor? Ar fi momentul să aflăm cât de curând motivele, pentru că la 20 de ani timpul începe să lucreze împotriva ta, fotbalist al celui de-al treilea deceniu al mileniului 3. 

Că dacă la 20 de ani nu joci pe valoarea ta enunțată de geniu, dar nici în virtutea relației privilegiate dintre tatăl tău și Hagi (bravo, Hagi!), se cheamă că ai o problemă.

Moștenirile

Una pe care o escamotează Gică Popescu, altfel un om cât se poate de realist. Și o face repetând greșeala dintotdeauna a părinților care țin morțiș ca fiii sau fiicele lor să le calce pe urme în carieră. Chirurgii vor ca odraslele să fie tot chirurgi, avocații își lasă moștenire cabinetele copiilor, ce naște din actor tot actor trebuie să devină. 

De arbitri și urmași chiar că e prea evident să vorbim. Și tot așa. Interesant, la meserii mai puțin bănoase și făloase, părinții nu se înghesuie să mizeze pe moștenirea ereditară. Dimpotrivă. Nu vrei să te facă tata prelucrător prin așchiere?

Cu tupeu. Aha!

Îi mai trebuie și altceva în afară de mușchi longilinului Nicolas pentru a deveni un fotbalist mai întâi redutabil, apoi deosebit? Poate viteză, poate rezistență. Nu știm și nu putem să ne dăm seama din puținele minute în care a jucat, „cu tupeu”, cum zice el ca un copil al timpului său la întoarcerea din Sectorul Agricol Ilfov. 

Nu știm și nici nu avem vreo șansă să aflăm câtă vreme nu coborâm cu picioarele pe pământ din stratosfera populată de genii și ființe supranaturale. Nicolas (ce pretențios sună, Nicolae ar fi fost prea proletar?) înseamnă deocamdată proiecția dorinței părintelui la pachet cu reflexul filial de a-și face tatăl mândru.

Problema este că adversarii, indiferent de nivelul lor, nu te tratează ca pe băiatul minune al lu’ tata. Te cântăresc din ochi și pun crampoanele pe tine. Restul e lirică de familie.


Comentarii (51)
adriann_
adriann_  •  09 Ianuarie 2023, 13:42
Postat de alexalex pe 07 Ianuarie 2023, 20:13

Cred că tu nu înțelegi, audienta cine o generează nu noi toți, banii de unde vin nu de la tine, ca să nu mai zic ca în liga1... ti se pare ca ai așa o competivitate ca alde Florinel Coman să merite 25k pe lună, ti se pare că există calitate în raport cu cât este plătit fotbalistul de la fcsb, cfr, craiova

N-ai inteles ideea de baza: cand intr-un sport ai sute de mii de sportivi legitimati iar in celalalt ai in cel mai fericit caz 2-3000, primul sport va fi INEVITABIL mult mai competitiv decat al doilea. Si implicit tot primul sport va fi un produs mai vandabil. Putem discuta mult si bine de ce fotbalul atrage mult mai multi practicanti (si la nivel de batut mingea pe maidan si la nivel de sportivi legitimati) decat voleiul, dar realitatea tot n-o putem schimba.

alexalex
alexalex  •  07 Ianuarie 2023, 20:13
Postat de adriann_ pe 07 Ianuarie 2023, 02:49

Baiete, vorbesti prostii pentru ca nu intelegi un lucru simplu: cu cat sunt mai multi bani si mai multa audienta intr-un sport cu atat sportul respectiv devine mai competitiv. Cati fotbalisti legitimati si cati voleibalisti legitimati sunt in Romania? O gramada de oameni care au calitati atletice remarcabile nici nu-si pun problema sa mearga la volei, pentru simplul motiv ca nu sunt bani in sportul asta. De-aia alde Neymar samd sunt relevanti, pentru ca in fotbal in spatele lui Neymar sunt nspe milioane de sportivi legitimati care sunt mai slabi decat el, desi se straduiesc din greu. In spatele celui mai bun voleibalist roman de prima liga cati alti voleibalisti romani sunt? 1000?

Cred că tu nu înțelegi, audienta cine o generează nu noi toți, banii de unde vin nu de la tine, ca să nu mai zic ca în liga1... ti se pare ca ai așa o competivitate ca alde Florinel Coman să merite 25k pe lună, ti se pare că există calitate în raport cu cât este plătit fotbalistul de la fcsb, cfr, craiova

Papalaga
Papalaga  •  07 Ianuarie 2023, 07:54

Fiindcă, fără tăticutul Gica, are valoare apropiata de ZERO

Vezi toate comentariile (51)
Comentează