)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat miercuri, 15 iunie 2022 16:20 / Actualizat miercuri, 15 iunie 2022 16:57
Un fotbalist român se declară neinteresat de echipa națională. Dar cine se poate supăra pe Gabi Tamaș? Mai ales acum, după 0-3 cu Muntenegru
Cetățeanul român Tamaș Gabriel Sebastian, 38 de ani, născut la Brașov, de profesie fotbalist, a spus în fața camerelor TV că nu este interesat de echipa națională. Adăugând că jocul acesteia, pentru care a prestat și el de 67 de ori (o dată și jumătate mai mult decât un anume Nicolae Dobrin, 48 de selecții) îl plictisește.
Je suis Gabi!
Declarația a făcut înconjurul televiziunilor, a furnizat materie primă pentru bloguri și a alimentat discuții savant relaxate pe podcasturi. Acum, după acest rușinos 0-3 cu Muntenegru, este de așteptat ca mai mulți compatrioți să se regăsească în luarea de poziție a distrugătorului de termopane. Je suis Gabi!, vor striga solidar francofonii, parafrazând faimosul "Je suis Charlie!" de mai an. Iar anglofonii vor scanda Tamaș for president!
Dreptul de a nu îți păsa
Jocul dezlânat al naționalei conduse de Edi Iordănescu are, într-adevăr, darul să te depărteze de națională. Vremelnic sau ireversibil. În fond, este dreptul fiecărui cetățean al republicii cu capitala la București să urmărească sau nu meciurile naționalei, să îi pese sau nu de rezultatele acesteia. Să se supere, să își declare lehamitea, să scornească bancuri, să ceară demisii care nu vor veni niciodată ori să scandeze lucruri pe care ghidușii le numesc "folclorul fotbalului".
Să nu fim patetici!
Dacă ești sondor pe o platformă din Marea Neagră, învățător la țară, inginer la Institutul de Fizică Atomică, fermier sau instrumentist la Filarmonica George Enescu, ai statutul social care îți permite să ignori sau să fii scârbit de această echipă atât de pompos numită a tuturor românilor. Dar hai să nu fim patetici, mai ales că el, fotbalistul, asta a și urmărit printre altele, ca noi să ne inflamăm. Sunt oameni pe care nu îi interesează fotbalul, așa cum sunt oameni care nu ascultă Rahmaninov.
Naționala nu e ANAF
A nu se înțelege că cetățeanul Tamaș Gabriel Sebastian interzis sine die pe șoselele din Israel are interzis la astfel de poziții față de echipa națională a României. El nu are o datorie legală față de instituția reprezentativei, ca față de ANAF, ci eventual una morală, ca veteran al unei armate acum în degringoladă. Iar așa cum am stabilit, morala ne cam încurcă. Atunci când ai mai multe selecții decât Dobrin sau Balaci (totuși, ce blasfemie!), nu îți poți permite să fii sarcastic, ironic. Sau poate că da. Studiat mai atent, profilul personajului Tamaș explică decăderea progresivă a fotbalului românesc, boala degenerativă a reprezentativei.
Mirosul fricii
Tupeul vecin cu obrăznicia, nepăsarea, neseriozitatea, delăsarea, cocălăreala cultivată inclusiv de conducătorii cluburilor, lipsa de respect față de aproape orice fel de interlocutor, toate la un loc sunt ingredientele atitudinii blegoase din teren. Cu cât sunt dânșii mai tari în clonț pe margine, cu atât îi vezi mai mielușei pe teren. Vorbe fără conținut, pase fără noimă (am avut 60% posesie cu Muntenegru). Iar adversarii simt asta. Miros imediat frica.
Călătorie prin caracterul jucătorului român
Cei care l-au văzut și auzit pe Risto Radunovici la declarațiile de după meci au încă un punct de sprijin în această scurtă călătorie prin caracterul jucătorului român. Muntenegreanul de la FCSB a vorbit simplu și concis, într-o limbă română mai curată decât a multora dintre colegii lui români din Liga 1. Nu a fost nici ironic, nici indecent de bucuros. Zgândărit de reporter apropo de armele muntenegrenilor, Radunovici a zis ceva de bărbăție, dar nu a insistat pe idee. A plecat din fața microfonului neuitând să mulțumească el pentru interviu. Las concluziile pentru un simpozion despre morală, patriotism și sacrificiu. Unul dintre conferențiari va fi Tamaș Gabriel Sebastian.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
