OPINII  »  EDITORIAL

Un punct cu mesaj

Articol de - Publicat duminica, 17 iulie 2022 23:57 / Actualizat luni, 18 iulie 2022 10:02

U Cluj a jucat coerent, disciplinat și curajos. FCSB a jucat în oglindă, adică dezordonat, precipitat și fără o idee clară. Dar a fost un 1-1 cu conținut

Religios vorbind, meciul a început la cele mai înalte cote. Băieții se închină și privesc spre cer cu o evlavie demnă de schimnicii de la mănăstirile din nordul Moldovei. Nici cei câțiva de confesiune musulmană nu se lasă mai prejos.

Punem VAR-ul la treabă!

La fotbal, atmosfera nu este la fel de ecumenică. U Cluj nu a venit să facă antijoc, părând o variantă umanistă a concitadinei CFR. Remacle, Romario Pires și mai ales Tescan joacă dezinvolt, cu curaj și calitate tehnică. FCSB își desfășoară obișnuitul joc combinativ, dar Octavian Popescu este șters, Coman arată la fel ca în sezonul trecut, adică invizibil, în timp ce Tănase pare cu gândul în altă parte. Ca dovadă că mai puțin contează cantitatea, în minutul 40 posesia arăta 57%-43% pentru Tănase și compania. Și VAR intervenise deja în 3 rânduri.

Motoreta fără pilot

Golul regulamentar al lui Bălan din prelungirile primei reprize fusese anunțat de bâlbele unei apărări șchioape pe stânga, acolo unde a fost titularizat Șerban, și ezitante în centru, unde Dawa și Haruț mai au până se vor coordona. Iar când se vor coordona va apărea Bouhenna în peisaj. Cât despre motoreta fără pilot Vali Crețu, ce ar mai fi de spus?

Gorcea ca Garcea

Un punct cu mesaj

La pauză au căzut capetele lui Șerban, Edjouma și Cordea. Ovidiu Popescu, Șut și Oaidă sunt trimiși pe teren să convertească dominarea teritorială în ocazii de gol, dar Clujul continuă să evolueze disciplinat și cu o suplețe tactică de invidiat. Asta până în momentul în care Gorcea se comportă ca polițistul inept Garcea faultându-l pe Tănase, care ieșea probabil cu mingea în aut de poartă. Se prăbușește "U" după pocinogul lui Gorcea și penaltyul transformat de Tănase? Profită FCSB, care și în trecutul apropiat a știut să se hrănească din vulnerabilitatea adversarului?

O au grea!

Ultimul sfert de oră al partidei găsește Clujul cu 5-6 oameni în jurul careului advers. Atitudine care îi surprinde pe roș-albaștri, care nu par să priceapă de ce Remacle și Pires sunt peste Olaru și Octavian Popescu. La ocazii mari în a doua repriză a fost tot 1-1, după ratările lui Chipciu și Ianis Stoica. U pleacă la Cluj cu un punct cu mesaj, în timp ce FCSB "o are grea" în continuare. Ca să îl plagiem pe marele filozof Dan Petrescu. 


Comentarii (6)
zorrozabal
zorrozabal  •  18 Iulie 2022, 11:22

Prestația arbitrului Marian Barbu-***- a fost de-a dreptul penala!Nu a fluierat niciodata la faulturile facute de fcsb-iști decât când aia ridicau mâinile și recunoșteau de frica sa nu ia roșu- și dimpotriva,a fluierat mereu la toate simularile lui Olaru și Tanase!Și„bineințeles”a dat galbene de fiecare data adversarilor!La fel și unul din tușieri!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  18 Iulie 2022, 09:49

Geambașule ,ai o oglinda tare ciudata dacă ai văzut o echipa mai buna dar care nu o arată deloc statistica decât poate la faulturile duble produse...Este și asta un gen de fotbal apreciat tot mai des de gesepisti...Și până la ora asta tot nu ai modificat greșeală cu Albu...La ce meci ai văzut tu că Albu a dat gol valabil ? Este rușinos !!!!

bridges
bridges  •  18 Iulie 2022, 03:08

Se pare ca VAR-ul are deja un club preferat. Daca ai VAR-ul ai tot.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează