OPINII  »  EDITORIAL

S-au încălțat invers!

Articol de - Publicat duminica, 25 iunie 2023 14:27 / Actualizat duminica, 25 iunie 2023 19:21

Evident că ți-e permis să invoci ghinionul când primești gol în minutul 89, ba și de la propriul jucător, cazul României în disputa cu Ucraina de sâmbătă. Meci care, reprezentând al doilea eșec consecutiv al naționalei noastre la Euro, a consemnat eliminarea acesteia încă din grupă. Una prematură și usturătoare, dar justificată. Deoarece adversarii s-au dovedit superiori în ambele partide. Net superiori. Din altă clasă.

Când vorbim despre neșansa de la autogolul lui Dican nu trebuie să uităm de câte ori până atunci le-a surâs șansa „tricolorilor” mici. Pe care Târnovanu i-a salvat de mai multe ori, uneori miraculos. El a intervenit providențial în 4-5 situații, inclusiv când, în două rânduri, Kashchuk scăpase de unul singur. 

În plus, ucrainenii au avut și o bară. Dincolo de aceste ratări, n-ar strica să ne dea de gândit amănuntul că portarii sunt cei mai buni din formațiile românești care câștigă din ce în ce mai rar!

Nimic de zis, nici alor noștri nu le-au lipsit ocaziile. Atât că ele, a lui Markovic și a lui Albu, au fost mai puțin clare. Din păcate, consecință firească a prestației anemice a elevilor lui Săndoi, întâmplătoare, fără orizont și fără vlagă, succesul adversarilor, deși venit târziu, chiar nu poate fi contestat.

Ca și contra spaniolilor, mulți dintre băieții noștri au dezamăgit, lăsând impresia că s-au încălțat invers! Lista acestora e mai lungă, dar în deschiderea ei ar trebui să figureze Țicu, Ișfan, L. Munteanu, Petrila și Markovic. De altfel, ultimii 3 și înlocuiți pe parcurs.

S-au încălțat invers!
România U21 a fost învinsă de Ucraina U21, scor 0-1

Mă întreb și nu găsesc răspuns ce l-a determinat pe Săndoi să-l titularizeze iarăși și să nu-l schimbe pe Ișfan?! Iar Țicu, pe care Șumudică nu s-a sfiit să-l laude la TV!, a fost "gaura neagră" din defensivă. De pe flancul nostru stâng, partea lui Țicu, ucrainenii au trimis o sumedenie de centrări periculoase. Minutul și centrarea în repriza secundă, nu altceva!

De notat că selecționerul lor n-a apelat nici sâmbătă la vedeta "Mișa" Mudryk, pentru aducerea căruia Chelsea i-a plătit recent lui Shakhtar Donetsk 70 de milioane de euro fără bonusuri! 

Încă o comparație ce nu ne avantajează e aceea că Mudryk, declarat cel mai rapid atacant din grupele UCL înaintea lui Dembele, Rafael Leao, Valverde șamd și prețuit astăzi la 50 de milioane, a costat aproape de 7 ori mai mult decât Man. Întrucât cel mai scump transfer din fotbalul românesc, trecerea lui Man de la FCSB la Parma, s-a oprit la 11 milioane.

Și-atunci, nu vă supărați, are rost să ne facem iluzii și să avem pretenții ori ne place să visăm cai verzi pe pereți și să ne amăgim că suntem alții decât suntem?!

Într-un moment în care Gigi Becali și FCSB intenționează să boicoteze regula federală U21, subiect ce merită dezvoltat, de spus că în Ucraina o asemenea restricție nu există. Nici aceasta, nici vreo alta. 

Și totuși, deși federația de la Kiev nu le-a impus nimic cluburilor, Ucraina a reușit în 2019 să cucerească titlul mondial la U20! Cum o fi aia că unii bat tot, iar noi nu mai batem pe nimeni?


Comentarii (33)
jean_gabin
jean_gabin  •  26 Iunie 2023, 20:09

Vedeti cati *** a avut echipa lor si primiti un raspuns ca doar Shaquiri, Xhaka, Rodriguez, Zakaria, Akanji si restul de 4-5 jucatori de culoare ***. Noi l-am naturalizat doar pe Camora si nu mai stim cum sa il acuzam si sa il scoatem tap ispasitor pe motiv ca…s-a accidentat.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

torque07
torque07  •  26 Iunie 2023, 09:52
Postat de cupcake1975 pe 25 Iunie 2023, 17:54

Va propun un alt subiect: care este cauza căderii fotbalului romanesc? Elveția are numai 8 milioane de locuitori, deci o arie de selecție mai mică decit România, și totuși toți jucătorii erau cu citeva clase deasupra noastră. De fiecare data cand jucam cu echipe de afara ne dam seama cit de jos am ajuns. As dori sa citesc parerea dumneavoastra.

Ar fi interesant sa auzim parerea marelui domn Ioanitoaia la intrebarea asta. Dar sigur o sa treaca neobservata. Pentru ca o mare parte din vina o au dumnealui si echipa lui de critici experti

Serus
Serus  •  25 Iunie 2023, 22:05

Toti cei inplicati in sport au accelasi comentariu in urma unui esec invocand PACATUL. Din PACATE,in minutul 89,luam gol. Din PACATE nu ne-am ridicat la nivelul lor. Din PACATE nu am putut conta pe xulescu fiind accidentat. Din PACATE terenul a fost inpracticabil iar noi fiind o echipa tehnica... Din PACATE nu avem jucatori care sa intre cu echipele lor de club in fazele europene. Din PACATE toate ni se intampla numai noua. Dar,stim dotodata ca pacatosii au pacate. Pacatosul adevar graieste! CURAT fiind am avea o selectie naturala si nu una facuta din spagi aruncate pe la colt de strad de parinti care vor sa-si vada copiii injurati la televizor;.am fi fost mai FERICITI. CURAT fiind am avea apoi un campionat mai atractiv si mai compeititiv. CURAT fiind imbrac apoi haina de antrenor cu deminitate. Noapte buna Romania! Ore

Vezi toate comentariile (33)
Comentează