SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOE

Cătălin Chirilă, argint la etapa de Cupă Mondială de Canoe Sprint din Cehia

Cătălin Chirilă / Sursă foto: Facebook
Cătălin Chirilă / Sursă foto: Facebook

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 mai 2022 18:11 / Actualizat duminica, 22 mai 2022 18:17

Cătălin Chirilă a câștigat două medalii, argint și bronz, în probele de simplu ale Cupei Mondiale de Canoe Sprint de la Racice (Cehia). 

Astăzi, după un finiș impresionant, Cătălin Chirilă a sosit al doilea la 1000 metri, în spatele cehului Martin Fuksa. Timpul său, 3:48.45. Pe locul trei în această probă a încheiat Balasz Adolf ( Ungaria).

Sportivul legitimat la CSA Steaua a mai obținut o medalie și sâmbătă, când a terminat pe locul trei în cursa de 500 metri, după Martin Fuksa (Cehia) și Isaquias Santos (Brazilia). Cătălin a acoperit distanța în 1:45.46. 

Cătălin Chirilă, medalii la Cupa Mondială de Canoe Sprint

„După Jocurile Olimpice de la Tokyo mi-am promis ca voi da tot ce îmi sta în putere sa cuceresc medalii într-o proba în care România nu a mai avut de ceva timp rezultate notabile. Acest rezultat reprezinta startul oficial în drumul pe care mi l-am propus spre Paris 2024!”, a spus Cătălin Chirilă, potrivit COSR.

La Jocurile Olimpice de anul trecut, Cătălin Chirilă (24 de ani) a fost portdrapelul României la festivitatea de închidere. Cătălin este originar din Sarichioi, un sat de ruși-lipoveni, situat pe malul lacului Razim. De acolo a plecat acum 8 ani Cătălin spre sportul de mare performanță.

Citește și alte știri din sportul românesc: 

Sorana Cîrstea, ajutată la Roland Garros de Goran Ivanisevic, antrenorul lui Novak Djokovic: „Sunt foarte recunoscătoare”

Minaur Baia Mare a pierdut turul finalei din EHF European Cup, dar va evolua cu trofeul pe masă în propria arenă!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează