SPORTURI  »  ALTELE  »  EVENIMENT

EXCLUSIV Anunț oficial » România va găzdui Campionatul European de Snooker! 128 de jucători vin la Bucureşti, Ronnie O'Sullivan a confirmat deja participarea!

Articol de - Publicat miercuri, 02 decembrie 2015 09:15

România va fi kilometrul zero al snookerului continental! În octombrie sau noiembrie anul viitor, Bucureştiul va găzdui Campionarul European de Snooker. "România va fi o săptămâna pe harta snookerului mondial!", spun organizatorii.

  • 128 de jucători vin la București, 16 televiziuni internaţionale vor transmite meciurile în 138 de ţări!

Omul de afaceri Adrian Thiess, cel care a adus Barcelona în 2012 la Bucureşti şi cel care a organizat două meciuri demonstrative la finale lunii noiembrie ale acestui an între Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham, a ajuns la un acord cu World Snoooker pentru aducerea Europeanului la Bucureşti.

Compania este aceeaşi instituţie care se ocupă şi de Campionatul Mondial de Snooker de la Teatrul Crucible din Sheffield.

Din primele informaţii ale GSP, Thiess şi McCann urmează să semneze contractul zilele acestea pentru un eveniment unic, de o importanţă majoră pentru ţara noastră.

Încă de acum o săptămînă cînd au apărut primele indicii despre acest eveniment, Ronnie O'Sullivan a confirmat participarea la Bucureşti în 2016: "Sînt sigur că la anul ne vom revedea tot aici, în luna octombrie 2016, atunci cînd Bucureştiul va găzdui un superturneu la care vă aştept în număr cît mai mare"

Contact de GSP.RO, organizatorul Adrian Thiess a confirmat informaţiile.

"Avem numai veşti bune pentru toţi iubitorii snookerului din România şi nu numai. În cel mai scurt timp, contractul dintre McCann Thiess Events şi World Snooker va fi semnat şi parafat pentru aducerea Campionatului European la Bucureşti.

România va fi o săptămînă pe harta snookerului mondial! Un eveniment unic pentru Bucureşti, e o promisiunea de-a mea pe care mi-am respectat-o după ce peste 7.000 de persoane au venit în număr foarte, foarte mare la meciurile demonstrative organizate la Circul Globus în luna noiembrie a acestui an.

Pot să vă confirm informaţiile că vom avea un turneu de cinci stele, un turneu unde va participa crema snookerului! E o onoare pentru mine şi pentru noi, cei care organizăm acest eveniment să avem 128 de jucători la Bucureşti.

Aşa cum bine ştiţi şi voi, Ronnie O'Sullivan a fost primul jucător care şi-a anunţat prezenţa la Campionatul European de la anul din Bucureşti!

O să fie o săptămînă de vis pe care împătimiţii snookerului nu o vor uita niciodată. Acesta va fi al doilea turneu ca importanţă desfăşurat în Europa şi va deveni unul dintre cele mai mari evenimente din calendarul World Snooker!"

GSP.RO a anunţat în exclusivitate încă de pe 19 noiembrie că Bucureştiul va găzdui un eveniment extrem de important. "Organizatorii au primit confirmarea în cursul zilei pentru un eveniment care va strînge mii de iubitori de sport, iar aceştia au sărbătorit cu şampanie în momentul în care au primit confirmarea pe cale oficială.  O să fie o surpriză imensă pentru toată lumea", spuneau sursele GSP la acel moment.

Pe lîngă Ronnie O'Sullivan, la ediţia de anul viitor al Europeanului ar putea participa, printre alţii, Stuart Bingham, Shaun Murphy, Judd Trump, Neil Robertson, Mark Williams sau Mark Selby. Ediţia din 2016 a CE de snooker este cea mai nouă competiţie pe care World Snooker o va organiza.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
1500903883545516
Adrian Thiess  •  03 Decembrie 2015, 02:06

Bai baieti, Participa toti! Si Ding din China si toti ceilalti. Daca e Campionatu European nu inseamna ca pot participa doar cei din Europa ci ca se tine in Europa. Sa auzim de bine

867370286679060
Ionuţ Vasile  •  02 Decembrie 2015, 14:56

Pot participa toți jucătorii din circuit.Nu contează naționalitatea. Nu e ca la fotbal,asa ca nu mai comentați aiurea doar de dragul de a va da mai inteligenți ca alții. Poate sa vina si Robertson si Ding!

dash.berlin
dash.berlin  •  02 Decembrie 2015, 10:46
Postat de Sorin Lulu pe 02 Decembrie 2015, 09:52

Robertson e un pic australian nu prea are cum sa participe la Campionatul European :)

De altfel, Neil este castigator de German Masters si de UK Championship :)

Vezi toate comentariile (6)
Comentează