Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

ALTELE    •   ALPINISM

"Oxigenul, cafeaua, șerpașii, toate sînt doping" » Lecții de la Denis Urubko, o legendă a celei mai brutale forme de alpinism

Denis Urubko, foto: goryonline.com

Denis Urubko, foto: goryonline.com

Articol de — Mitică Docan Miercuri, 25 Noiembrie 2015

"Totul ține de pregătire. Și totul e responsabilitatea ta". Dacă există o idee fundamentală pe care Denis Urubko, una dintre legendele vii ale piscurilor, vrea să o știm în alpinism sau în viață, atunci aceasta este.


Sosit în București, celebrul alpinist cu cetățenie ruso-poloneză, cel mai experimentat himalayan încă în activitate, a explicat pentru GSP.RO ce l-a atras spre unul dintre cele mai solicitante sporturi și cum se schimbă lucrurile.

Are 42 de ani, fața ca un pergament, brăzdată de defilee subțiri în jurul ochilor și o agitație perpetuă în umeri. Vorbește expansiv, sigur pe el, gesticulînd cu palmele ciolănoase pe o rază de un metru în jur, ca un derviș rotitor. Vrea să explice și să te facă să înțelegi.  "Poate pentru că și eu am studii de jurnalist, trăiesc foarte viu tot ce scriu pe blog".

Nu e distant, n-are rezerve, nu survolează aprobator conversația, ci plonjează direct în treabă. Ai putea să cazi în capcana de a-l considera un om normal. Dar nu e. Într-un sport criminal, în care cadavrele sînt folosite frecvent pentru orientare, iar nu pentru a preda lecții de supraviețuire, Denis Urubko este o legendă absolută.

cine sau ce este

S-a născut în Vestul Kazahstanului, în 1973, "într-o perioadă de haos general, în care toată lumea nu avea de muncă, nu erau bani, dar costul vieții era nimic, iar toată lumea avea vise". Părinții l-au dus pentru prima dată în munți, a continuat prin escaladări solitare în Altai sau Vladivostok, și toate s-au concretizat prin înscrierea într-un club. "Pur și simplu, am simțit că asta e ceea ce vreau să fac, niciodată nu a fost vorba despre bani, totul a fost pasiune. Trebuie să îți realizezi visul, indiferent dacă ești Forrest Gump și singurul tău scop este să alergi".

Clima aspră a Rusiei i-a dat un ghiont spre a-și defini personalitatea. "Avem munți înalți, duri, temperaturi de -30 de grade, mult vînt, pante foarte abrupte sau coame domoale în care te antrenezi cum să mergi mult timp prin zăpadă. Totul e o provocare". Și s-a mai adăugat un element. A făcut opt ani de armată, între 1993 și 2001, unde a bifat gradul de locotenent și "am învățat disciplina în tot ceea ce fac. A fost foarte, foarte importantă, aș recomanda-o oricărui tînăr din lumea asta".

În timp, cariera lui a luat proporții copleșitoare. A fost recunoscut ca alpinist de talie mondială în 1999, atunci cînd a escaladat cele 5 vîrfuri de peste 7.000 de metri din fostul CSI în 42 de zile, în Proiectul Snow Leopard. Apoi, a devenit campion al Kazahstanului în 1997, 1998, 1999, 2001, 2003, 2004, 2005 și 2007, campion de escaladat-viteză și alpinist cu peste 21 de ascensiuni pe "opt miari" bifate în 15 ani de carieră. Între toate, giuvaer sclipitor între bijuterii, "a doborît" în doar 9 ani toate cele 14 vîrfuri de peste 8000 de metri din Himalaya și Karakoram, totul în ciuda propriului corp: fără ajutorul oxigenului suplimentar!

"Am învățat să mă educ. Să îmi obișnuiesc corpul cu cele mai grele condiții. Uneori, mă antrenez în așa fel încît să trec o săptămînă cu doar un litru de apă pe zi. Sînt săptămîni în care am zile în care nu mănînc. Mereu vreau să fiu pregătit de orice, cu cele mai grele condiții, fiindcă atunci am mintea limpede, cînd știu că am făcut totul pentru a face fața condițiilor oribile de pe munte"

 "Oxigenul este doping. Șerpașii la fel"

La o altitudine 7500 de metri, corpul uman moare. Țesuturile se necrozează, plămînii ard în căutare de oxigen, orice secundă crește riscul unei embolii cerebrale.

În 1953, colonelul John Hunt a condus prima expediție care a cucerit vîrful muntelui Everest. S-a folosit de o metodă revoluționară, care i-a permis lui Sir Edmund Hillary să învingă steagul în cel mai rîvnit pisc din lume: oxigen suplimentar stocat în tuburi portabile, un avans tehnologic care a înlesnit performanța.

Și totul a devenit o modă. 90% dintre cei care au escaladat Everestul au folosit butelii de gaz. Unii spun că dezvoltă experiența. Urubko își pierde din șarm și atacă ferm.

"Oxigenul a fost pasul care a încălcat regulile. Respect dreptul fiecăruia de a-și atinge obiectivele cum poate, dar e o minciună să spui că ești sportiv, dacă escaladezi cu oxigen. E doping. Cu o butelie de oxigen, 8000 de metri devin 6000 de metri, oricine poate să escaladeze. Ăsta e unul dintre motivele pentru care nici nu beau cafea, e tot doping, chiar unul nociv, fiindcă te sleiește de puteri după zvîcul de început. Îmi aduce aminte de Lance Armstrong, care a fost considerat un supermare atlet și s-a dovedit inversul. Am un prieten care a avut o cădere nervoasă din cauza asta".

De aceea, nu apelează la nici un ajutor. Nici măcar la celebrii șerpași, pe care "îi consider tot un fel de doping și care au devenit foarte lacomi în ultimii 15 ani"

"Îmi îngrop panica"

Denis Urubko este special. Preferă viteza și, aproape niciodată, nu se mulțumește cu ruta cea mai ușoară. A folosit Himalaya ca pe un cub rubik, întorcînd muntele pe toate fețele pentru a găsi rute noi, de obicei infernale, care să îi poarte numele. În primăvara lui 2010, a escaladat singur, în premieră, o rută dură a versantului sudic al Everestului, pe fața Lhotse.

Caută mereu ceva nou. Alături de Simone Moro și Cory Richards, în iarna lui 2011, Denis a bifat Gasherbrum II, o matahală de 8.035 metri, care a fost aproape să îl coste viața. Doborît de o avalanșă, Denis nu s-a panicat, fiindcă "mi-am adus aminte de tinerețe, cînd m-am trezit singur pe un ghețar, cu picioarele zdrobite și am simțit panică pură. Atunci, am scăpat în ultimul moment. Acum, am fost articulat, pregătit, am dat din brațe prin zăpadă, am reușit să ies intact. De fiecare dată cînd simt panică, încerc să o îngrop. Pot face asta doar cînd sînt foarte pregătit".

Uneori, efortul și epuizarea își spun cuvîntul. "Cînd m-am cățărat iarna pe K2, în 2003, Krzysztof Wielicki, partenerul meu, s-a îmbolnăvit grav. A trebuit să țip la el ca să îl urnesc, să îl lovesc, să simt că îl motivez suficient. A fost un miracol că am ajuns jos și a fost necesar să fiu furios". Ce nu spune e că și-a lăsat un piolet înfipt în gheață, la a patra porțiune a traseului, sperînd să se întoarcă pentru a răzbuna misiunea ratată. E principala țintă pentru viitor.

De ce escaladează. O filosofie complexă

În anii '30, legendarul George Mallory avea să ofere răspunsul-clișeu la o întrebare fundamentală pentru alpiniști: de ce vreți să vă cățărați? Confruntat cu obsesia lui, muntele Everest, Mallory a răspuns franc: "Vreau să cuceresc vîrful pentru simplul fapt că există". Generații întregi au repetat mecanic explicația.

Urubko e mai contemplativ. Pasionat de Pușkin în copilărie, alpinistul vede dincolo de "munți, care sînt doar apă, gheață și piatră".  De ce se cațără și, mai ales, de ce se cațără în condiții extreme? E simplu.

"Alpinismul e modelarea unei situații extreme. Simți antagonismul muntelui. O singură greșeală și se duce totul, nu realizezi nimic. Alpinismul e un fel de artă, e opinia mea despre viață, felul în care îmi ating ținta. Mă refugiez în el cînd sînt sătul de tehnologie, de oameni, de aglomerație, am nevoie să fiu singur. Fac ca totul să fie greu, fiindcă oamenii s-au obișnuit să nu facă nimic din ce le aduce stres suplimentar. Dacă alegi numai confort, e bine, dar te limitează. Cînd o să ai probleme în viață, nu o să fii pregătit"

"Tinerii de azi se nasc bătrîni"

A scris 13 cărți, publicate în Polonia, Italia (țara în care stă și se antrenează), Rusia și Spania. E foarte analitic. "Nu fac nici un fel de exercițiu special pentru creier, dar simt liniștea unei pregătiri bune".

Acum, viața s-a îmbunătățit în Rusia, dar costul vieții este mai mare. Ca instructor de tineri cățărători, Denis simte că s-a schimbat ceva: "Majoritatea se tem de risc. Tinerii se nasc bătrîni. Cînd eram eu tînăr, făceam un pas și abia apoi mă gîndeam. Acum, la bătrînețe, analizez, construiesc și abia apoi fac un pas sau nu. Totuși, generațiile noi își propun condiții bune de viață, nu îi interesează riscurile, e interesant și asta".

Nu crede în Dumnezeu, dar "nu sînt nici ateu, fiindcă și asta e o formă de religie. Nu mă rog pe munte sau la începutul unei expediții. Recunosc puterea religiei de a coagula și da identitate unei națiuni, dar eu nu sînt religios".

Peste ani, în Almaty, acolo unde a început totul, a văzut cum încălzirea globală retrage ghețarii de pe munți: "Zăpada s-a mutat cu doi kilometri față de unde era". Și cum schimbă cățărările? "Sînt mult mai dure, e mai greu să urci cînd trebuie să lovești în piatră, față de gheață. E mai mare efortul fizic". Într-un zîmbet ușor enigmatic, se citește un challenge accepted.

Întinde mîna ca un fel de creangă capitonată cu mușchi. Interviul s-a terminat, urmează să dea o raită prin munții României. "Am auzit că sînt frumoși, i-am căutat pe net". Scoate tableta și se scufundă în in formații.

Am uitat să-l întreb de ce crede că nu există piscuri inaccesibile oamenilor în mod natural. De ce toți munții de pe Terra pot fi cuceriți de om prin mijloace curate, "doar cu ciocolată, fructe uscate" și fără oxigen suplimentar?

De ce nu sînt mai înalți de limitele noastre? O fi naivitate. Poate că munții se croiesc pe măsura oamenilor.

7.000 €costă, în medie, o expediție independentă pe Everest. Cu șerpași, totul poate fi înmulțit cu 10

Comentarii (7 ) Adaugă comentariu

tarecapiatra  •  25 Ianuarie 2016, 15:29

Cafeaua buna este doping... nu orice ce se numeste cafea. ***

sfantu_mitri  •  30 Noiembrie 2015, 18:58

Postat de Alexandra Pavaloiu pe 27 Noiembrie 2015, 17:14

O legenda vie, minunate vorbe! Pacat ca in alta ordine de idei, domnul jurnalist putea sa isi faca documentarea mai temeinic. Cum vine aia 21 de optmiari? Ca sunt numai 14 pe lumea asta, si si aia nu-s toti in himalaya cum sustine autorul, ci impartiti intre himalaya si karakoram. Sunt doua masive diferite... greu cu geografia :/ o initiativa binevenita, un interviu aparte dar exista si alte lucruri pe lume in afara fotbalului...

Thx, am modificat. Prea mult entuziasm, probabil.

Alexandra Pavaloiu  •  27 Noiembrie 2015, 17:14

O legenda vie, minunate vorbe! Pacat ca in alta ordine de idei, domnul jurnalist putea sa isi faca documentarea mai temeinic. Cum vine aia 21 de optmiari? Ca sunt numai 14 pe lumea asta, si si aia nu-s toti in himalaya cum sustine autorul, ci impartiti intre himalaya si karakoram. Sunt doua masive diferite... greu cu geografia :/ o initiativa binevenita, un interviu aparte dar exista si alte lucruri pe lume in afara fotbalului...

Vezi toate comentariile (7)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase