Povestea unui aur

Sabrerii au reuşit imposibilul, contrazicînd legenda că românii nu pot reveni cînd sînt conduşi. Au luat aurul, singurul din sportul românesc în ultimii doi ani

Hănceanu, Dumitrescu, Zalomir şi Dolniceanu. Aceasta este ordinea în care intră pe planşă sabrerii români. Pe planşă e lumină. În întuneric stă campionul olimpic din 2000 Mihai Covaliu. Acum e antrenor. "Să nu vă intereseze scorul. Fiţi atenţi doar la tuşele voastre! Să nu lăsaţi în schimbul fiecăruia mai mult de două tuşe", le spusese, înainte, Cova. Mîinile se strîng, zîmbete amabile, dar la final doar o echipă va lua medalia de aur.

0-0. Primul intră în finală Rareş Dumitrescu. Îşi potriveşte masca, mănuşa, sistemul electronic e pregătit. "En garde!" Vicecampionul mondial contra lui Luigi Tarantino. Nu e timp de răsuflat. Becul verde se aprinde de trei ori în dreptul italianului. Rareş se clatină. Îşi acoperă emoţiile cu masca. Ştia că nu va fi un o partidă uşoară, dar parcă e prea de tot. În urmă cu două zile fusese atît de aproape de aur. Nu putea să-l piardă din nou. Două tuşe consecutive. Pfiuu... Trăim! Rareş iese în avantaj de pe planşă, 5-4.

5-4. E rîndul "veteranului" de 28 de ani Florin Zalomir să intre în lumina reflectoarelor. Sabrerul legionar care fusese martor şi la ultima medalie mondială pe echipe, în 2001, bronz. Atunci era şi Cova pe planşă. Doi ani a stat în Legiunea Străină, dar tot la scrimă s-a întors.  Mască, mănuşă. În faţa sa, Aldo Montano, campionul olimpic din 2004. Cu unele scăpări în primele două meciuri, Florin îşi dorea fiecare tuşă. A pierdut şase şi a luat trei. Terenul ne cam fugea de sub picioare, dar nu irecuperabil. "Nu vă uitaţi la scor. Daţi şi voi apoape!", se auzea vocea deja răguşită a lui Covaliu.

8-10. E rîndul lui Cosmin Hănceanu zis şi "Ghiară" să lupte pentru România. De partea cealaltă  Diego Occhiuzzi. Respectă planul tatic al lui Cova, nu pierde decît cu 5-3. Antrenorul îl vede. După fiecare asalt pierdut îşi dă cu arma în cap. Ştie unde a greşit. Ştie că poate!

11-15. Diferenţa creşte. "Hai Zalooo!", se aude din tribune. Florin e concentrat. Mască, mănuşă. Asalt-punct. Dar pierdem şi a patra bucată tot cu 5-3. "Mă bucuram într-un fel că m-au ascultat, dar nici unul nu reuşea să recupereze", spune Mihai Covaliu, antrenorul. Zalo voia revanşa pentru CE din acest an, cînd italienii ne-au lăsat doar argintul.

14-20. Rareş se întoarce pe planşă. Numărul unu al românilor contra lui Occhiuzzi. Acum e momentul recuperării. Dar în primul asalt instalaţia de punctare se strică. Un moment de răgaz."Hai, Rareş, că poţi!", se  pierde o voce în sală. Şi proaspătul vicecampion mondial pierde. Strîns, dar pierde. "Tot speram că la un moment dat că totul se va întoarce", spune Rareş.

18-25. Şapte tuşe diferenţă. "Gheară" e curajos. Cîştigă primul asalt în faţa lui Aldo Montano. În sală din Antalya e agitaţie şi gălăgie. Iar plan tactic respectat. Diferenţa creşte din nou.

Sacrificiu: un dinte

21-30. Italienii mai au 15  asalturi de cîştigat. Românii 24. Concentrare, mănuşă, mască, Zalo e pe planşă. Din nou Occhiuzzi în faţa lui. Trei tuşe consecutive pentru român, urmate de două ale italianului. Apoi iar alte două ale lui Zalo. E 26-32. Atac lung al sabrerului din România. Şi cînd îşi dă masca jos, sînge şi un dinte lipsă. "A fost vina lui", se gîndeşte Covaliu. Nu-l poate obliga să continue. Dar Florin nu se dă jos de pe planşă. "Eşti ameţit? Te doare ceva", se întreabă singur.  Într-o competiţie oficială nu mai păţise niciodată aşa ceva. E din nou în gardă. Pierde următorul asalt, dar cîştigă partea a şaptea cu 6-5.

27-35. Românii încep să recupereze. Pumnii în delegaţia României se strîng. Cova bate din picior. El se uită la scor. Cosmin Hănceanu recuperează şi el două tuşe şi se impune în faţa lui Tarantino cu 7-5.
"A fost un meci de infarct. N-am crezut că se poate aşa ceva"
Ana Pascu, preşedinta FR Scrimă

Minutele decisive

34-40. "Nu te gîndi la scor! Dacă cineva poate cîştiga finala, acela eşti tu", i-a spus Cova lui Rareş. Ochii lui sînt doar spre adversarul său Aldo Montano. L-a mai învins o dată acum trei zile, la individual, de ce n-ar fi posibil şi acum? Aldo are nevoie de cinci tuşe, Rareş de 11! Primul asalt cîştigat. "N-am auzit nimic, nu m-am gîndit la nimic. Eram conectat la maximum", spune acum Rareş. Încă două, dar şi italianul punctează. E 38-43. Italienii atît de aproape, noi atît de departe. Şi de aici începe povestea magică. Şase tuşe consecutive pentru Rareş. Italianul e deznădăjduit. 44-43. Noi atît de aproape, ei atît de departe. Aldo pune în asalt toată forţa sa. Rareş e pe jos. Aldo a  egalat.

45-44. "Am vrut să nu mă uit la ultimul asalt, dar pînă la urmă am zis: «Uită-te, să vezi ce se întîmplă»", spune Florin Zalomir. Emoţiile se ascund sub mască. Mîna nu tremură. Italianul e ca un tăvălug şi vine peste român, din retragere, Rareş reuşeşte să atingă primul adversarul. Masca nu mai ascunde nimic. E bucurie mare. Românii au luat aurul. Se strîng în mijlocul planşei, la lumină. Rareş. Florin, Cosmin, Tiberiu şi Cova.
 
Aceasta e povestea unei medalii. Povestea unui aur în care sabrerii au dovedit că a fi român nu înseamnă automat şi a nu putea întoarce un rezultat, chiar şi cînd ai nouă tuşe de recuperat. Povestea singurului titlu mondial din 2009. Povestea unor băieţi de aur.

"Am început destul de prost finala, dar n-am încetat nici o clipă să sperăm că vom cîştiga, deşi pe măsură ce scorul creştea, în favoarea lor începeau să apară şi îndoielile"
Florin Zalomir

"Ne cunoşteam destul de bine. Şi ei pe noi, şi noi pe ei. Totuşi am intrat cu frică! Am vrut să fim primii şi am reuşit"
Florin Zalomir

"Finala a  fost nu grea, ci foarte grea. Un meci epuizant, care ne-a stors de energie. Dar a meritat!"
Rareş Dumitrescu