SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Sabrerul Rareş Dumitrescu se reface după intervenţia chirurgicală suferită la rotulă » Operat şi nerăbdător

Rareş Dumitrescu, Dumitrescu
Rareş Dumitrescu, Dumitrescu

Articol de - Publicat marti, 15 iunie 2010 00:00

Campionul mondial Rareş Dumitrescu se reface bine şi a început antrenamentele alături de colegii de la lot

România are puţini campioni mondiali en titre. Cît să-i numeri pe degete. Marian Drăgulescu şi echipa masculină de sabie.

Liderul scrimerilor, Rareş Dumitrescu, tocmai ce s-a alăturat colegilor săi în cantonamentul de la Poiana Braşov. Zece săptămîni au trecut de cînd Rareş a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stîng într-o clinică franceză din Bordeaux. "Recuperarea merge foarte bine. Nu am dureri, dar nici nu vreau să mă forţez pentru a nu risca o recidivă", a mărturisit ieri sabrerul medaliat în 2009 şi cu argint mondial la individual.

Proaspăt operat la cartilagiul de la rotulă, Rareş Dumitrescu nici nu se gîndeşte să lipsească de la Campionatele Europene din iulie. "Mai am o lună de pregătire la dispoziţie. Oricum, nu voi fi printre favoriţi la individual, dar îmi doresc mult să ajut în concursul pe echipe", a spus Dumitrescu.

Lider mondial înainte de operaţie, Rareş nu a mai participat din martie la etapele de Cupă Mondială, fiind astfel detronat de germanul Nicolas Limbach.

La munte e răcoare!
Lotul olimpic masculin de sabie, antrenat de Mihai Covaliu, se află pentru un stagiu de pregătire la Poiana Braşov. "Cred că noi, aici, am scăpat de căldurile sufocante. Duminică, în plin cod galben de caniculă, în Poiană erau 15 grade dimineaţa şi apoi a plouat inclusiv luni", a povestit Rareş.

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League

Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!

Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!

Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează