SPORTURI  »  AUTO  »  AUTOF1.RO

BMW pregăteşte tehnologia viitorului » Maşina timpului

Articol de - Publicat miercuri, 27 aprilie 2011 00:00 / Actualizat marti, 26 aprilie 2011 22:13

Curînd, şoferii pot plăti cu cheia de la maşină cumpărăturile. Pot rezerva o cameră la hotel şi deschide uşa camerei cu aceeaşi cheie

Fiecare constructor auto pregăteşte tehnologia viitorului. BMW a implementat deja în Germania, la maşinile sale, conexiunea la internet prin interfaţa multimedia iDrive Controller. Acum vorbim despre ultimele informaţii despre trafic, de apelul de urgenţă, de accesarea e-mail-ului sau conexiuni către telefoane mobile şi playere audio.

În viitor, bavarezii vor să creeze tot confortul la bordul unui BMW. Îţi vei putea plăti cumpărăturile cu cheia maşinii. Poţi rezerva o cameră de hotel cu aceeaşi cheie, deschizi uşa camerei de hotel tot cu cheia, iar dacă traficul este aglomerat, maşina te anunţă şi poţi opta pentru o călătorie cu trenul. Nu trebuie să-ţi cumperi bilet înainte. Te sui în tren şi plăteşti tot cu cheia.

La capitolul siguranţă, BMW lucrează. Şoferului îi va fi oferit mai mult timp de reacţie în situaţiile critice pentru a evita situaţii neprevăzute, accidente sau le diminueze consecinţele. Germanii s-au gîndit şi la situaţiile în care şoferul suferă un atac de cord. Maşina preia controlul, iar un apel de urgenţă către serviciul de ambulanţă este trimis automat.


Cheia viitorului
În prezent, cheia este folosită la închiderea sau deschiderea maşinii. Mai sînt chei care stochează date despre vehicul: kilometraj, nivelul carburantului sau al bateriei. Rolul cheii va deveni infinit mai important de acum înainte în activităţile de zi cu zi.
Cheia este capabilă să stocheze bilete pentru transportul în comun, dar şi informaţii despre maşină. Poate fi folosită ca şi modalitate de plată şi poate deschide camere la hotel.

Totul este posibil datorită interfeţei NFC (Near Field Comunication). Aceasta comunică prin wireless şi are o rază de acţiune de 10 centimetri.

Bilet de tren cu cheia
În cazul în care navigaţia maşinii detectează aglomeraţii urbane, clientul BMW poate folosi funcţia "Key Ticketing" pentru a cumpăra un bilet pentru mijloc de transport în comun sau tren direct din maşină, fără a se deplasa la casa de bilete. El îşi va alege destinaţia prin iDrive Controller, interfaţa multimedia cu conexiune la internet dispusă pe consola centrală a maşinii, confirmînd tranzacţia care se realizează prin intermediul conexiunii BMW-online. Maşina transferă automat biletul în cheia clientului prin banda radio UHF.

Plăteşti cu cheia la magazin
Nu îţi mai trebuie card la cumpărături, cheia poate juca rolul unei cărţi de credit! Suportă plăţi mici de pînă la 25 de euro. Pot fi plătite şi sume mai mari, dar acestea necesită operaţiile uzuale, introducerea codului pin.

Rezervi hotel şi intri în cameră cu cheia BMW-ului
Poţi rezerva o cameră, iar autorizaţia pentru accesul electronic va fi transmis direct prin cheie. Camere de hotel echipate corespunzător cu tehnologia necesară pot fi descuiate cu aceste chei. Nu îţi mai trebuie card, pur şi simplu apropii cheia de încuietoarea uşii. În viitor, această cheie poate înlocui şi cheia casei.

Parcarea cu cheia
Poate fi făcută prin intermediul cheii, fără ca şoferul să se afle la volan. El poate sta pe lîngă maşină. Funcţionează doar în cazul parcărilor perpendiculare, direcţia înainte (garaj), dar şi în cazul unei parcări laterale cu spatele. Şoferul iese din maşină şi activează parcarea automată folosind cheia. În acest moment sistemul preia controlul asupra acceleraţiei, frînei şi volanului. În cazul garării în garaj, BMW-ul avansează uşor, cu 2 km/h, şi se aliniază central şi paralel cu pereţii garajului.


Sistemul de protecţie a pietonilor
BMW spune că doar 2% dintre accidente se produc din cauza problemelor tehnice, restul sînt erori umane. Sistemul de protecţie a pietonilor identifică o posibilă coliziune cu un om, avertizînd din timp şoferul. Dacă nu poate fi prevenită coliziunea, se iniţiază frîna de urgenţă. Constructorul german afirmă că dacă loveşti un obstacol cu 40 km/h în loc de 60 km/h, energia kinetică este redusă cu mai mult de 50%. Cea mai mică frînă contează. Pietonii sînt detectaţi cu ajutorul unei camere care are şi alt rol (identifică semnele de trafic, avertizează cînd o coliziune este aproape)

A fost dificil să se creeze un sistem care să ia în calcul şi mişcarea neprevăzută a pietonilor. În ciuda duratei scurte a frînei de urgenţă, cel mult 600 de milisecunde, ea poate reduce semnificativ viteza şi poate salva vieţi.

Oprirea de urgenţă în cazul infarctului
Este un sistem care se activează în momentul în care şoferul are o gravă problemă medicală. Sistemul preia controlul maşinii, chiar dacă BMW-ul se află pe cea de-a treia bandă de mers. Imediat se aprind becurile de avarie, iar maşina ajunge pînă pe banda de urgenţă. Automat se trimite un apel la 112.

În timp ce alţi parteneri de proiect ai constructorului din Munchen lucrează la tehnologia pentru a monitoriza funcţiile vitale ale şoferului, BMW e responsabilă doar de implementarea funcţiei de pilot automat. La testări, infarctul a fost simulat prin apăsarea unui buton aflat pe volan.

Ironia sorții » Fostul jucător de la FCSB, la un pas să semneze chiar cu echipa care l-a retrogradat!

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează