SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL SPANIEI

Dacă e Catalunya, e Maldonado! » Cîştigător-surpriză la Barcelona

Maldonado a profitat de faptul că a pornit de pe primul loc şi a cîştigat şi cursa.
Maldonado a profitat de faptul că a pornit de pe primul loc şi a cîştigat şi cursa.

Articol de - Publicat luni, 14 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 13 mai 2012 19:55

După ce a obţinut pole-position-ul, Pastor Maldonado a reuşit o victorie incredibilă în Spania. Primul succes din carieră pentru pilotul din Venezuela şi Williams după 8 ani de pauză.

Ce fericit era Lewis Hamilton după calificările de sîmbătă! Pilotul obţinuse pole-position-ul, iar britanicul declara la final că niciodată n-a mers atît de bine. Pilotul lui McLaren avea să fie retrogradat pentru că în turul de retragere a rămas fără combustibil.

Regulamentele FIA spun că monoposturile trebuie să ajungă pe roţi la boxe, ceea ce nu s-a întîmplat în cazul lui Hamilton. Astfel, acesta a fost nevoit să plece de pe poziţia 24, ultima la grilă.

Astfel, pole-position-ul a revenit lui Pastor Maldonado, cea mai bună performanţă a pilotului de la Williams.

Venezueleanul n-a fost pe fază la start, iar Alonso, plecat lansat, s-a instalat în frunte. La fel şi Schumacher, care a avansat pînă pe locul 5. În coada plutonului, Lewis Hamilton începea o cursă nebună de recuperare, după ce a plecat de pe ultima poziţie a grilei.

Primul incident i-a avut ca protagonişti pe Schumacher şi pe Senna. Ca pe vremuri, numai că, din păcate, nu mai e Ayrton, ci Bruno, nepotul său. Cei doi s-au acroşat şi s-a lăsat cu abandonuri. Schumi, nervos, a ieşit din monopost şi a fost aproape să se răzbune pe volanul maşinii sale. Septuplul campion mondial are motive de supărare: două locuri 10 şi trei abandonuri în 2012.

În turul 27, s-a schimbat liderul. Alonso a mers prea mult cu gumele Pirelli şi a pierdut timpi importanţi. S-a dus tîrziu la boxe, iar cînd a ieşit pe circuit, l-a găsit în faţa lui pe Pastor Maldonado. Un alt schimb de pneuri, o altă schimbare în vîrful plutonului. Alonso a retrecut în frunte. Cum ar fi pentru spaniol o victorie chiar în Catalunya? Ar însemna a doua victorie din carieră aici şi, totodată, al doilea Grand Prix din acest sezon.

Pilotul lui Ferrari avea de îndeplinit o singură condiţie: să meargă cît mai tare pentru a mări diferenţa faţă de Maldonado ca să nu mai aibă aceeaşi surpriză de la ultima oprire la boxe.

N-a fost aşa. Cu 10 tururi înainte de final, ordinea era următoarea: Maldonado, Alonso şi Raikkonen. Spaniolul n-a mai reuşit să-l ajungă pe venezuelean. Victorie pentru Maldonado! Victorie pentru Williams! Ce bucurie pentru bătrînul de 70 ani Frank Williams, aflat în scaunul cu rotile, fondatorul şi patronul echipei!

5 Grand Prix-uri au avut loc pînă acum şi de fiecare dată a cîştigat altcineva: Button, Alonso, Rosberg, Vettel şi Maldonado

484277-caseta-cursa-barcelona.jpg

Citește și:

Istvan Kovacs, criticat pentru o singură fază din finala Europa League: „Nu a acordat un penalty clar”
Europa League
Istvan Kovacs, criticat pentru o singură fază din finala Europa League: „Nu a acordat un penalty clar”
FCSB face al doilea transfer al verii: „Cluburile s-au înțeles”
Superliga
FCSB face al doilea transfer al verii: „Cluburile s-au înțeles”
Ce înseamnă victoria Atalantei pentru fotbalul italian: în Liga Campionilor se conturează un scenariu fabulos!
Europa League
Ce înseamnă victoria Atalantei pentru fotbalul italian: în Liga Campionilor se conturează un scenariu fabulos!

Ironia sorții » Fostul jucător de la FCSB, la un pas să semneze chiar cu echipa care l-a retrogradat!

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (2)
unmaker
unmaker  •  16 Mai 2012, 19:19
Postat de maybach1980 pe 14 Mai 2012, 07:38

Incredibil cum nicio presa sportiva din Romania nu prezinta incidentul de dupa cursa la standul celor de la Williams. Se pare ca a avut loc o explozie urmata de un incediu...: ://www.auto-motor-und-sport.de/formel-1/nach-siegerfoto-explosion-in-der-williams-garage-4968725.html

pai la noi nu este decat un singur sport...fotbal...asa ca nu are rost sa te miri...premiaza circurile si tiganiile din fotbalul nostru "curat"

maybach1980
maybach1980  •  14 Mai 2012, 07:38

Incredibil cum nicio presa sportiva din Romania nu prezinta incidentul de dupa cursa la standul celor de la Williams. Se pare ca a avut loc o explozie urmata de un incediu...: ://www.auto-motor-und-sport.de/formel-1/nach-siegerfoto-explosion-in-der-williams-garage-4968725.html

Vezi toate comentariile (2)
Comentează