Articol de Răzvan Luţac - Publicat joi, 27 septembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 27 septembrie 2012 14:10
La mai bine de patru zile de la accidentul lui Mircea Vrăjitoru din cursa SuperStock 600 de la Portimao, Portugalia, mama acestuia, Mihaela, a dat detalii despre starea lui şi a povestit cumplitele scene petrecute imediat după incident
E joi dimineaţă la Faro, în Portugalia. La peste 4.000 de kilometri de Bucureştiul natal, Mircea Vrăjitoru se află în comă indusă după accidentul suferit duminică. Într-o aşteptare înfrigurată, în imediata apropiere a salonului în care este internat, se află familia, practic, echipa sa: tatăl, Octavian, multiplu campion al României la motociclism, fratele său, Bogdan, participant în cursele SuperStock 1000, dar şi mama, Mihaela.
CITEŞTE AICI MAI MULTE DESPRE ACCIDENTUL LUI MIRCEA
E joi dimineaţă şi încă devreme, telefonul seniorului Vrăjitoru sună. "Bună ziua, de la Gazeta Sporturilor...". Bărbatul răspunde stins: "Nu am ce noutăţi să vă dau, nu vreau să mai vorbesc în presă". E mîhnit şi de faptul că sporturile de motor sînt aduse în prim-plan doar de accidente şi nenorociri. Se aude un fîşîit: îi pasează telefonul nevestei, singurul membru al familiei care l-a văzut la faţă pe băiat.
- Doamnă Vrăjitoru, care mai este starea lui Mircea?
- Aceeaşi ca şi miercuri, ca şi marţi. Este în comă indusă, mîine îl vor scoate, vor să observe cum reacţionează. Din fericire, e stabil. Eu îl vizitez zi de zi şi vă pot spune că arată mai bine faţă de zilele trecute. Nu ştiu, mai rău parcă nici nu se mai poate.
- Înţeleg că soţul dumneavoastră nu are puterea să îl vadă...
- Nu e vorba de asta. În acest spital, regulile sînt foarte stricte. Ne-au pus să alegem persoana care îl va vizita: ori eu, ori el. Şi am vrut să fiu eu aceea.
"Eram singuri pe pămînt"
- Am înţeles că aţi văzut cursa cu întreaga familie.
- Bineînţeles, noi sîntem echipa lui. Probabil ştiţi mai multe detalii doar despre soţul meu, Tavi, şi de Bogdan, care e şi el motociclist la SuperStock 1000. Însă şi eu sînt instructor sportiv, colaborez cu toţi trei. Sîntem şi o echipă, şi o familie.
- Şi momentul impactului?
- Nu, eu nu. Noi stăteam la monitoare, e cel mai bun loc. Cum să vă explic, de acolo ne dăm seama de parametri, de absolut tot ce face el în cursă. Dacă rămîi în tribună, rişti să vezi rutierul doar cînd trece prin faţa ta.
- A fost internat la Faro, dar înţelesesem că s-a dorit mutarea lui la Geneva...
- Într-adevăr. Am primit referinţe foarte bune de la un prieten, îl cunoştea pe neurologul de acolo. Ştiţi de unde a pornit problema?
- ...?
- Intrasem în panică la început. Nu cunoşteam limba, nu ştiam ce vor doctorii de la noi, ce s-a întîmplat cu el. Nimic! Oamenii l-au preluat ca pe un străin, deşi se lovise în timpul concursului. Iar noi? Singuri pe pămînt! Atunci, prin Loris Baz, pilot în SuperBike şi prieten bun cu Mircea, am vorbit să îl mutăm la Geneva.
- Aşa a venit ideea chetei?
- Exact. Am mers într-un suflet pînă la aeroport, unde am întrebat cît ar costa un avion sanitar de la Faro la Geneva. Ni s-a spus că în jur de 21.000 de euro. Asigurarea ne-ar fi ajutat doar în cazul repatrierii. Am sunat prieteni, cunoştinţe, să ne ajute. Atunci, cineva a venit cu ideea să facă o chetă. Pînă la urmă, băiatul nostru a fost declarat netransportabil şi a rămas aici.
Dublă fractură la 12 ani
- A mai avut accidente?
- Nu în timpul curselor. Căzături a avut o mulţime. Cea mai gravă a fost pe cînd avea doar 12 ani, dublă fractură de femur, dar asta la un antrenament.
- E periculos să participi la o astfel de cursă?
- E un campionat ales pentru siguranţa lui. Sunt foarte bine controlaţi la echipament. Eu tot stau să mă întreb: de ce ni s-a întîmplat nouă una ca asta...? (oftează)
- Aţi primit încurajări din ţară?
- Multe, multe. Ni s-a spus să avem răbdare. Să fim tari! Dar momentele de aşteptare sînt groaznice. Însă, pentru Mircea, orice. Căci e un om, un copil puternic. Şi un sportiv desăvîrşit.
