BASCHET   •   

ROMÂNIA - SUEDIA 70-54

România a debutat cu o victorie » "Come on, guys!"

 
de Mirela Neag   •   12 August 2010
 

Vlad Moldoveanu, Moldoveanu, România

"Tricolorii" antrenaţi de Carl John Neumann au învins ieri echipa Suediei, dominîndu-şi adversara întreaga partidă


Debutul oficial al americanului Carl John Neumann pe banca tehnică a echipei naţionale masculine a României a însemnat şi prima victorie din campania EuroBasket 2010 - Divizia B. Ieri, în sala "Horia Demian" din Cluj-Napoca, "tricolorii" s-au impus în faţa selecţionatei Suediei, cu scorul de 70-54, în preliminariile Campionatului European.

Începutul de meci a aparţinut românilor, care au reuşit să se menţină la conducere în permanenţă în primul sfert (19-14), Vlad Moldoveanu evidenţiindu-se cu 4 puncte, 4 recuperări şi 3 pase decisive. Următoarele 10 minute i-au aparţinut lui Titus Nicoară, care a punctat de trei ori consecutiv (35-27).

A doua jumătate a partidei a debutat cu o serie de greşeli făcute de baschetbaliştii români, atît în apărare, cît şi în atac, greşeli ce au adus egalitatea pe tabela de marcaj după doar 3 minute de joc: 37-37. După un time-aut cerut de Neumann, în care nu de puţine ori şi-a încurajat elevii cu un "Come on, guys!", tricolorii şi-au revenit şi au încheiat cu un avans de 13 puncte: 55-42. Sfertul decisiv a adus şi mai multă siguranţă în tabăra americanului, scorul final fiind 70-54.

Următorul meci al României este programat pe 14 august, în deplasare, cu Albania. În preliminariile Campionatului European din 2011 (Divizia B), "naţionala" evoluează în grupă alături de Suedia, Albania, Azerbaidjan şi Belarus.


România    70
Nicoară 16 p, Moldoveanu 16 p, Silvăşan 11 p, Chetreanu 7 p, Drăguşin 7 p, Căpuşan 4 p, Jucan 4 p, Dumitrescu 3  p, Mandache 2 p;
Suedia    54
Jerebko 19 p, Kjellborn 12 p, Lindqvist 9 p, Ringstrom 4 p, Levin 4 p, Massamba 4 p, Mbemba 2 p;

 
Comentarii (4)
aangheloiu@yahoo.com  (6 comentarii)
Bravo lor! Dar atentie la ce vine din spate avem locuri mult dincolo de jumatatea clasamentului din divizia B la campionate europene la U20,U16 masculin, iar la u18 am reusit performanta sa retrogradam de pe ultimul loc in divizia C si vom juca cu marile echipe Gibraltar, san marino Bravo antrenori de junior,i asa federatie , asa viitor in baschet!!! RUSINE DOAMNA TOCALA CA NU VA INTERESEAZA VIITORUL TINETI-O TOT ASA!!! SUCCES LA AL 15-lea congres
12 August 2010, 10:38   •   Comenteaza
yellowviper  (43 comentarii)
@stefancelmare:Iti spun eu:Da, doar Jerebko este din NBA, in rest au 2 in prima liga din Grecia, unul in liga a 2-a italiana, ceilalti in campionatul intern (considerat mai bun decat al nostru). Per total, plecau ca favoritii grupei;acum mi-e mai tare frica de ex-sovietice (Azerbaijan si Belarus, ultimii redutabili mai ales pe teren propriu)
12 August 2010, 09:45   •   Comenteaza
stefcelmare  (25 comentarii)
@diamondz: Sa mentioneze de unde sunt jucatorii inseamna jurnalism, asa au venit, au vazut, au plecat. Mai vroiam sa stiu si eu daca de la Suedezi doar Jerebko este in NBA? Asta joaca la Detroit Pistons parca. In fine, nu s-au bagat in niciun detaliu, articol slabut.
12 August 2010, 07:50   •   Comenteaza
diamondz  (10 comentarii)
Mi se pare mie sau dintre cei enumerati mai sus 3 sau 4 jucatori sunt de la Gaz Metan Medias?...:)
12 August 2010, 01:18   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
aparat geometrie roti second hand
Cumpar aparat geometrie roti second hand, complet si in stare de functionare ptr avizare RAR.Tel 0744670480
Ilfov/Bucuresti - pret 100,00 RON
ofer servicii de logopedie si consiliere psihopedagogica
Psiholog cu masterat in consiliere psihologica, psihopedagogie, logopedie si asistenta medicala cu vechime 23 ani, experienta si rezultate excelente in relationarea cu pacientii de orice varsta, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Desktop FULL + Bonus Laptop Apple MAC OS 92
Vand PC Desktop AMD Athlon 64 x2 Dual Core 5200+, Placa de baza Nvidia MSI MS-7369, Placa video Nvidia GeForce 8600 GT Series, HDD 300 GB, Memorie Ram 2 GB DDR2, Placa TV Tuner BrookTree Bt360, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.300,00 RON
vand nisip, balast, pietris, margaritar 0768479469
TEL. 0768.479.469 vand nisip, pietris, nisip amestecat cu pietris (pentru betoane), balast compactabil, pamant vegetal si de umplutura, evacuez beton, moloz, gunoaie asigur transportul cu camioanele ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
VAND/SCHIMB, URGENT, APARTAMENR, 3, CAMERE
Vand apartament 3 camere, conf 1, decomandat, etaj4/4, an constructie 1982, 70 mp, gresie.faianta, termopan, usa metalica, 2 balcoane inchise, 2 bai, debara, interfon, parcare+asigurare locuinta ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 65.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V