SPORTURI  »  BOX  »  WBC SEMI-MUSCĂ

Edgar Sosa a pierdut titlul mondial WBC după 2 ani şi 7 luni

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 noiembrie 2009 00:00

Filipinezul Rodel Mayol a câştigat, sâmbătă seară, titlul mondial WBC la categoria semi-muscă, după ce a reuşit să-l învingă pe mexicanul Edgar Sosa, care deţinea acest titlu din anul 2007, informează AFP.

Meciul dintre cei doi a avut loc în localitatea Tuxtla Guttierrez din Mexic, iar filipinezul a reuşit să se impună lejer, arbitrul oprind jocul în repriza a doua. Astfel, Mayol a fost declarat câştigător prin inferioritatea adversarului.

Mayol a câştigat primul titlu mondial din carieră, aceasta fiind a 5-a sa tentativă. Filipinezul a mai boxat în alte 4 meciuri pentru centuri mondiale ale diferitelor divizii, dar de fiecare dată a fost învins.

De partea cealaltă, Edgar Sosa deţinea titlul mondial WBC la semi-muscă din luna aprilie a anului 2007, iar de atunci el reuşise să îl apere cu succes de 11 ori.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate

Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga

Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri

EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează