BOX   |   

BOX

L-a terminat

 
de Marian Ursescu, Andrei Crăiţoiu   |   20.04.2008   |    5 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Ionuţ Ion l-a făcut KO în runda a treia pe argentinianul Raul Balbi, fostul campion mondial WBA.

De şapte minute a avut nevoie Ionuţ Ion, alias JoJo Dan, pentru a cîştiga dis­puta cu Raul Balbi, fostul campion mondial WBA, sud-a­me­ri­canul care acum şase ani îi pusese atîtea pro­bleme lui Leonard Do­rof­tei. De altfel, în 2005, partida pen­tru cen­tura mondială între Doroftei şi Balbi a primit titlul de “me­ciul a­nului” în Statele Unite ale Americii!

Vremurile lui Balbi au apus însă. La fel de suplu şi de vivace, glu­meţ ca întotdeauna, Balbi a părut în ring un bătrînel. E drept că nici JoJo Dan nu a fost prea os­pi­talier. L-a luat la pumni din prima se­cundă, iar argentinianul nu a avut altceva de făcut decît să se apere. În repriza a doua, JoJo Dan l-a fixat în corzi pe Balbi în trei rîn­duri, l-a lovit puternic, dar acesta, cu experienţa sa, a scăpat de fiecare dată.

În runda a treia însă, nu a mai avut nimic de făcut. Un croşeu venit prea repede pentru Balbi l-a trimis la podea şi arbitrul de ring Stanley Christodoulou a pus capăt me­ciu­lui. “Sînt foarte fericit şi mul­ţumit de felul cum am luptat. Nu mă aşteptam să-l fac aşa repede knock-out, mai ales că am avut ceva emoţii. În repriza a doua mi-a prins şi el un croşeu de dreapta, dar am trecut cu bine peste. Sper ca într-un an să ajung să boxez şi eu pentru titlul mondial”, a spus Ionuţ.

Declaraţia zilei:Leonard Doroftei, fost campion mondial WBA

“Ionuţ e un boxer cu mare viitor, care însă n-a fost promovat cum trebuia încă de la început. Mă bucur pentru victoria lui contra lui Balbi”

Fotbalul În primul rÎnd

Selecţionerul Victor Piţurcă, fraţii Victor şi Ioan Becali, fostul mare jucător al Craiovei, Ilie Balaci, preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, au preferat aseară gala de box de la Polivalentă în schimbul meciurilor de fotbal din Liga I. Toţi oamenii de fotbal au avut locuri chiar în primul rînd, lîngă ring. Supărat că fotoreporterii din faţa sa se mai ridicau, Ioan Becali le-a atras de multe ori atenţia să nu se mai mişte de la locurile lor.

Premierea campionilor
FR Box i-a premiat aseară pe toţi cam­pionii mondiali la profesionism pe care i-a avut România: Mihai Leu, fost deţinător al centurii WBO, Leo­nard Doroftei, campionul mondial WBA de acum şase ani, şi Lucian Bute, campionul IBF în exerciţiu la categoria supermijlocie. Preşe­din­te­le Rudel Obreja a dorit însă ca pe po­dium să fie şi Francisc Vaştag, cel care, deşi nu a trecut la profesio­nism, e considerat cel mai valoros pu­gilist român din toate timpurile. Vaş­tag l-a trimis însă la gală pe fiul său cel mic, el rupîndu-şi acum patru zile tendonul lui Ahile de la piciorul drept.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
La o zi după ce s-a anunţat că britanicul Carl Froch a devenit challenger obligatoriu pentru centura mondială IBF deţinută de Lucian Bute, fostul campion mondial, Leonard Doroftei, a vorbit în termeni laudativi despre pugilistul român, explicînd că acesta are acum şansa de a demonstra că merită ...
MACAC PEBECALI
Comentarii:
20 Aprilie 2008, 14:35  |  CITEAZA
Sincer sa fiu ma intereseza foarte mult ca mafia Fecalilor a fost la meci. Dar asa ati mai luat si voi probabil, "ziaristi" facuti la gramada dupa revolutie, un mic bacsis de la jygodiile atea. Ca doar din asta traiti si voi, din ziaristica cred ca ati murii de foame.
Gheata Alexandru
Comentarii:
20 Aprilie 2008, 12:39  |  CITEAZA
www.youngmania.net...cae mai smechera revista...ce sablon aiurea cu "nu intra aici" au pus astia inaintea URL ului
rasputin
Comentarii:
20 Aprilie 2008, 11:47  |  CITEAZA
Subscriu si eu la ce a spus lo gica. Sunteti cam prosti...defapt, toti cei care nu intra la alte facultati mai pretentioase fac 'jurnalistica'...si toti cei care nu sunt primiti la ziare serioase se duc la sport sau la tabloidele de paparazzi...deci noi exageram ca va cerem prea multe!
lo gica
Comentarii:
20 Aprilie 2008, 10:53  |  CITEAZA
Un articol despre box. Un meci intre doi sportivi aflati in prima treime a boxului profesionist. Trei semnatari ai articolului. Nici o fotografie care sa ne arate o secventa din faza KO-ului. Bine ca aratati o poza cu "marele sportiv" ioan becali. Sava fie rusine.
Jo Jo
Comentarii:
20 Aprilie 2008, 05:43  |  CITEAZA
becali ala cu gura mare si la box
nu l-a bagat nimeni in seama ca lua si el vreo doua la falca
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ... UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ...
Uniunea Europeana a alcatuit o „lista neagra” a statelor din spatiul comunitar care trebuie sa adopte masuri de urgenta pentru a-si corecta evolutia economica, pentru a nu calca pe urmele [...]

Alte Stiri

Box
Alte stiri din Box
Managerul boxerului britanic Carl Froch, Eddie Hearn, a declarat, că în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii pugilistului român Lucian Bute, sunt şanse foarte mari ca partida dintre cei doi să aibă loc la Nottingham pe data de 5 mai, informează crunchsports.com. "Sînt încîntat că Froch a ...
 
La 1743, Jack Broughton rînduia şapte reguli ce trebuiau respectate în box. Atunci a făcut primul regulament modern din istoria sportului. Graţie lui, primea paşaportul spre odihna veşnică la Westminster Abbey E-un ger crunt, dar tîrnăcopul nu intră greu în pămînt. Se vede c-a fost răvăşit de ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
particular inchiriez apartament 2 camere
Particular inchiriez apartament 2 camere, zugravit recent, nemobilat, zona Mc'Donald Electroaparataj, 10 mil, termen lung.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Control acces Pontaj
Firma Electrogrup Proinstal monteaza sisteme de control acces si pontaj optime pentru evidenta salariatiilor si restrictionarea lor in anumite zone: Cititoare de cartele; Cartele magnetice si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand sptiu comercial
vand spatiu comercial, 600mp din care 200mp constructii compartimentate, curent trifazic, apa crenta, strdal
Buzau/Sapoca - pret 13.000,00 EUR
vand chiosc termopan
vand chiosc termopan, dimensiuni 3m lungime, 1, 77m latime si 2, 20m inaltime..are geam pentru servire, usa opaca..
Satu Mare/Negresti Oas - pret 1.000,00 EUR
seminte de bostan fara coaja
Vand seminte de bostan fara coaja, produs ecologic.
Mures/Voivodeni - pret 20,00 RON
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V