BOX   •   

BOX

Nu-i mai poate scăpa! » Carl Froch va boxa cu Bute

 
de Mihaela Simion   •   10 Februarie 2012
 

Lucian Bute (stînga) şi Carl Froch (dreapta)

După ce a refuzat să lupte cu Lucian Bute, Carl Froch a devenit challenger obligatoriu pentru titlul mondial deţinut de român.

După două luni în care au fost vehiculaţi o serie de posibili adversari pentru următorul meci al lui Bute, misterul a fost dezlegat chiar de IBF, organizaţia al cărei titlu mondial se află în posesia românului de aproape cinci ani. Carl Froch, finalistul turneului SuperSix, a fost desemnat challenger obligatoriu al centurii, iar acordul pentru un meci între el şi Lucian Bute se conturează din ce în ce mai mult pentru sfîrşitul lunii aprilie sau începutul lui mai. "E doar o chestiune de timp pînă se vor finaliza discuţiile. Trebuie să încheiem cît mai repede, pentru ca Lucian să poată intra în linie dreaptă cu pregătirea", a explicat ofiţerul de presă al clubului Interbox.

Schimbări de la o zi la alta
Negocierile pentru o confruntare Bute-Froch au început încă din luna decembrie, imediat după finala pierdută de britanic în faţa lui Andre Ward. Cum americanul a refuzat să urce în ring împotriva lui Lucian, oficialii Interbox şi-au îndreptat atenţia spre finalist. Deşi se aflau la un pas de a semna un contract pentru o dublă întîlnire, discuţiile au intrat în impas după ce televiziunea Showtime şi-a exprimat dorinţa ca următorul adversar al lui Bute să fie un american. În căutarea unei rezolvări, promoterii românului au continuat negocierile cu echipa britanicului, mai ales că Lucian a mărturisit că vrea un meci cu "Cobra".

Respingere posibilă
Chiar dacă şansele unui refuz sînt aproape infime, Carl Froch are oportunitatea de a nu accepta să urce în ring împotriva lui "Mister KO", însă acest lucru ar însemna să coboare multe poziţii în clasamentul IBF. Conform regulamentelor forului internaţional, Lucian Bute are 90 de zile la dispoziţie pentru a-şi apăra centura de campion în faţa challengerului desemnat.

Primit la ambasadă
Lucian Bute a fost prezent, ieri, la Ambasada României din Ottawa. Campionul mondial IBF a primit această invitaţie din partea oficialilor români pentru a-l felicita pentru distincţia primită la sfîrşitul anului trecut, cînd a fost desemnat personalitatea sportivă din 2011 în Quebec.

De luni, în SUA
Lucian Bute împreună cu staff-ul său vor pleca, luni, în SUA, unde va începe un cantonament de opt săptămîni. Campionul mondial se va pregăti pentru următoarea confruntare, aşa cum s-a petrecut în ultimii ani, la West Palm Beach (Florida).

DLAF nu a terminat controlul la Gala Bute
Departamentul pentru Lupta Antifraudă nu a finalizat încă verificările demarate în luna noiembrie 2011 la firma Europlus Computers SRL, prin care Rudel Obreja a organizat, cu banii primiţi de la Ministerul Dezvoltării, Gala Lucian Bute, de la Bucureşti. "Acţiunea de control este în desfăşurare, avînd un caracter complex, ca durată şi mijloace de investigare" este explicaţia oferită de DLAF. MDRT a încheiat un contract de 1,9 milioane de euro cu Europlus Computers, al cărei unic acţionar este Rudel Obreja, pentru promovarea brandului de ţară la Gala Bute. MDRT a anunţat în toamnă că din cei 1,9 milioane euro va plăti Europlus doar 1,5 milioane euro.

CLASAMENT IBF
CAMPION: Lucian Bute
Locul 1: vacant
Locul 2: vacant
Locul 3: Edwin Rodriguez (meci pe 17.03)
Locul 4: Arthur Abraham (meci pe 31.03)
Locul 5: Carl Froch: challenger obligatoriu

 
Comentarii (26)
hofer  (791 comentarii)
Postat de cosminmihai pe 11 Februarie 2012, 15:34
ateptam sa se se semneze contractul ala odata .....
predictie : bute ktfo in runda 2 cu un upercut la ficat sau cum se zice acum cu un body shot si i se incheie cariera lui floch :)))
Si eu cred ca o sa-l bata pe FLOCEA!
11 Februarie 2012, 19:30   •   Comenteaza
hofer  (791 comentarii)
Postat de cosminmihai pe 11 Februarie 2012, 15:34
ateptam sa se se semneze contractul ala odata .....
predictie : bute ktfo in runda 2 cu un upercut la ficat sau cum se zice acum cu un body shot si i se incheie cariera lui floch :)))
Va fi greu, ma multumesc si cu victorie la puncte sau KO in repriza a 12-a.
11 Februarie 2012, 19:30   •   Comenteaza
cosminmihai  (66 comentarii)
ateptam sa se se semneze contractul ala odata .....
predictie : bute ktfo in runda 2 cu un upercut la ficat sau cum se zice acum cu un body shot si i se incheie cariera lui floch :)))
11 Februarie 2012, 15:34   •   Comenteaza
hofer  (791 comentarii)
Postat de cosminmihai pe 10 Februarie 2012, 18:07
lucica da-i in gura si in ficat sa-i sara impresiile !!!
Asa, asa, bravo!
Bute Gladiatorul!
11 Februarie 2012, 15:14   •   Comenteaza
hofer  (791 comentarii)
Mare sportiv Bute!
Mare gentleman!
Un om cu un caracter deosebit!
11 Februarie 2012, 15:08   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
pl. vest-omv, ap.2cam, 60 mp
pl. vest-omv, ap.2cam, 60 mp, dec, conf 1a, unic prop, intab, pe mijloc, pe fata, loc parcare, bl beton, constr.81, nivel p/4, apometre. repartitoare, fara imb, curat, liber. 36500 eu neg. ...
Prahova/Ploiesti - pret 37.000,00 EUR
Vindem ATV-uri Noi Pentru Adulti si Copii
Vindem ATV -uri Noi - IMPORT GERMANIA - ATV Ieftin pentru ADULTI SI COPII! PRETURI FARA CONCURENTA - DE LA 300€ MODELE NOI - 2011! PROMOTII ZILNICE! RELATII SI COMENZI LA: ...
Buzau/Buzau-livram Oriunde In Ro! - pret 1,00 RON
CUMPAR MASINA
Cumpar Logan, Dacia 1410, Matiz, Tico, Cielo, Peugeot 307, Opel Astra G sau H, Chevrolet Aveo, Citroen C3, Fiat Punto si altele... Tel:0760545466 Plata si actele pe loc.
Bucuresti/Buc - pret 10.000,00 EUR
inchiriez costume carnaval
inchiriez costume carnaval ptr.copii 3-14 ani personaje de actualitate noi si aproape noi import anglia. costumele includ accesorii in functie de personaj..sibiu calea dumbravii 12 (in curte la ...
Sibiu/Sibiu - pret 25,00 RON
Urgent Inchiriere ap 3 camere Voluntari
Ofer spre inchiriere 3 camere tip penthouse, cartier 2008, ansamblu Terra Residence, Voluntari -Ilfov, zona linistita, usor accesibila, suprafata 125 mp, terasa 13 mp, nemobilat, posibil sediu firma, ...
Ilfov/Voluntari - pret 300,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V