SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

Prima evadare reuşită » Rui Costa cîştigă etapa a opta a Turului Franţei

Rui Costa cîştiga prima etapa din carieră în Le Tour Foto: Reuters
Rui Costa cîştiga prima etapa din carieră în Le Tour Foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 09 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 09 iulie 2011 19:36

Rui Costa (Team Movistar) a cîştigat la Super-Besse Sancy, etapa a opta a Turului Franţei fiind prima în care o evadare a fost dusă la bun sfîrşit în această ediţie.

Radio Shack decimată
Ziua a început cu o primă veste proastă, Chris Horner (Radio Shack) abandonînd înainte de start. Rutierul de 39 de ani fusese ieri implicat într-o căzătură în urma căreia s-a ales cu o contuzie la cap şi cu o fractură nazală. Este al doilea om important pierdut de americani înainte de munţi după retragerea lui Janez Brajkovici. Cum şi Leipheimer a pierdut foarte mult timp, numărul unu în echipă a devenit neamţul Andreas Kloden, locul 4 la general în acest moment.

Nouă evadaţi
Plutonul a ţinut din scurt evadările, dar după aproximativ 10 kilometri, nouă curajoşi s-au desprins din grup. Christophe Riblon (AG2R), Rui Costa (Team Movistar), Xabier Zandio (Sky Pro Cycling), Addy Engels (Quick Step), Julien El Fares, Romain Zingle (ambii Cofidis), Tejay Van Garderen (HTC Highroad), Cyril Gautier (Europcar) şi Alexandr Kolobnev (Team Katusha) şi-au luat inima în dinţi şi au pornit spre munţi.

Treptat, avansul s-a apropiat de 5 minute, dar grupul din frunte era ţinut din scurt de BMC, aflată la trena plutonului. Pe ultimii 3 kilometri, portughezul Rui Costa s-a desprins de colegii săi de evadare, plecînd pentru victoria finală. Alexandre Vinokourov (Astana) a pornit în urmărirea asa, exact aşa cum promisese înaintea etapei, dar panta de pe ultima căţărare l-a secat de puteri.

Rui Costa n-a mai fost ajuns şi a bifat prima victorie din carieră în Le Tour. A fost urmat de Philippe Gilbert (Omega Pharma), sosit la 12 secunde, iar mai apoi de grupul favoriţilor, condus de Cadel Evans (BMC).

Eroul zilei este însă Thor Hushovd (Garmin-Cervelo), norvegianul reuşind să rămînă în grupul fruntaş şi să-şi păstreze Tricoul Galben. Punctele obţinute pentru locul doi îi readuc lui Gilbert Tricoul Verde. Tejay van Garderen e noul lider în clasamentul căţărătorilor, în timp ce Robert Gesink (Rabobank) e cel mai bun tînăr.

Mîine ne aşteaptă o nouă etapă croită pentru evadări. Plutonul va întîlni nu mai puţin de opt căţări în cei 208 kilometri dintre Issoire şi Saint-Flour:
- Km 43,5 - Cote de Massiac (C3)
- Km 99,5 - Col du Pas de Peyrol (C2)
- Km 116 - Col du Perthus (C2)
- Km 127,5 - Col de Cere (C3)
- Km 139,5 - Cote de la Chevade (C3)
- Km 154 - Col de Prad de Bouc (C2)
- Km 193 - Cote du Chateau d'Alleuze (C4)
- Km 208 - Saint-Flour (C4)

Clasamentul etapei
1. Rui Costa (Team Movistar) 4h 36'46"
2. Philippe Gilbert (Omega Pharma) +12"
3. Cadel Evans (BMC) +15"
4. Samuel Sanchez (Euskaltel Euskadi) +15"
5. Peter Velits (HTC Highroad) +15"
6. Dries Devenyns (Quick Step) +15"
7. Damiano Cunego (Lampre ISD) +15"
8. Alberto Contador (Saxo Bank) +15"
9. Andy Schleck (Leopard Trek) +15"
10. Frank Schleck (Leopard Trek) +15"

Clasamentul general
1. Thor Hushovd (Garmin-Cervelo) 33h 06'28"
2. Cadel Evans (BMC)    +1"
3. Frank Schleck (Leopard Trek)    +4"
4. Andreas Kloden (Radio Shack)    +10"
5. Jakob Fuglsang (Leopard Trek)    +12"
6. Andy Schleck (Leopard Trek)    +12"
7. Tony Martin (HTC Highroad)      +13"
8. Peter Velits (HTC Highroad)   +13"
9. David Millar (Garmin-Cervelo)   +19"
10. Philippe Gilbert (Omega Pharma)   +30"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
eagleye
eagleye  •  09 Iulie 2011, 22:06

Are nume de campion. Ma bucur ca il respecta

Vezi toate comentariile (1)
Comentează