SPORTURI  »  ALTELE  »  FOTE 2013

Patimile picioarelor îngheţate » A doua ediţie a Maratonului Zăpezii, cea mai dură competiţie de profil din România, a prefaţat, ieri, la Rîşnov, deschiderea FOTE

Concurenții de la
Maratonul Zăpezii au
traversat pe traseu
Cetatea Rîșnovului +4   FOTO
Concurenții de la Maratonul Zăpezii au traversat pe traseu Cetatea Rîșnovului

Articol de - Publicat duminica, 17 februarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 16 mai 2013 00:21

Cu o zi înainte de debutul Festivalului Olimpic, peste 200 de temerari din România şi alte 8 ţări au alergat în condiţii limită de temperatură şi diferenţă de nivel: spre deosebire de anul trecut, zăpada s-a regăsit doar în peisaj, nu şi pe traseu. Învingător a fost orădeanul Istvan Szokolszky (41 ani), după trei ore şi un sfert de cursă infernală


În spate, o trambulină modernă, de pe urma căreia se desprind, pentru ultima oară neoficial, tinerele speranţe ale săriturii cu schiurile. La cîţiva metri de punctul de construcţie al trambulinei e linia de start a unuia dintre cele mai dure maratoane din Europa. Cel al zăpezii.

Lipseşte, ce-i drept, tocmai pătura albă de nea, însă temperatura sub 0 grade şi vremea mohorîtă compensează piedicile necesare unei competiţii la limită.

Anul trecut, îngheţul şi omătul au îngreunat munca a 20 de sportivi. Acum, sînt mai mulţi, cîteva sute: fac ultimele poze înainte de start, se îmbrăţişează şi fredonează imnul României, alături de solista de muzică populară Domnica Sorescu Voicu.

Camerunezul prieten cu frigul
Omul care atrage toate privirile curioşilor şi ale celorlalţi concurenţi e camerunezul Tene Kamela (31 ani). Locuieşte de un an la Bucureşti, e originar din capitala Yaounde şi a evadat de pe "Continentul negru" din cauza sărăciei, cerînd azil politic în România.
"Am mai alergat în Africa. Visul meu e să ajung la Jocurile Olimpice, dar mai e mult pînă acolo", rîde bărbatul de culoare. Celelalte rude i-au fugit în SUA, aşa că nu i-a rămas decît speranţa sportului. "Aşa mă voi ridica!".

Cetatea cucerită în fugă
Pe lîngă el, algerieni, britanici ori bulgari. Sînt şi cîte 42 de copii de la şcolile Cambridge din Capitală şi din Rîşnov: vor alerga cîte un kilometru fiecare. Pentru mişcare, pentru sănătate.

Startul se dă la 9 dimineaţa, printr-o urmă vagă de ceaţă şi aburii concurenţilor înfriguraţi. Se coteşte rapid pe străzile din oraşul braşovean. "Mai încet, copii, că nu ţineţi pînă la sfîrşit!", ţipă, amuzat, un spectator. Nu e ascultat. Plutonul înaintează vijelios spre Cetatea Rîşnov. "Aveţi grijă la scări, sînt ude! Vă treziţi în vale, într-o scorbură de brad!", strigă Vasile, paznicul mustăcios al edificiului istoric.

Moşion, vedeta de 79 de ani
Cel mai apreciat e Gheorghe Moşion. Şi cel mai bătrîn! Are 79 de ani şi nu aleargă la maraton, ci la semimaraton. Iar în afara probei-vedetă, celelalte trei - 30 km, 15 km şi semimaraton - se încheie mai repede, la finalul unui drum noroios şi plin de gropi, care înaintează în pădurile din jurul Rîşnovului. La finiş e cabana Himalaya, denumită aşa după cea mai mare realizare a proprietarului, unul dintre organizatorii competiţiei, Vasile Dogaru. "Sînt fost alpinist, scafandru şi atlet. În 2003, am atins vîrful Everest, din Himalaya. De aici numele centrului", explică bărbatul.

Omul cu 51 de maratoane
Alergătorii pe probe scurte termină primii, dîrdîind de frig şi oboseală. Primesc un pahar de ceai cald şi o medalie. "Ptiuuu!", scuipă o fată. "Ce gust ciudat are ceaiul ăsta!". "Nu e ceai, e ţuică!", izbucnesc în rîs ceilalţi.

Cîştigătorul maratonului se lasă aşteptat pînă după miezul zilei. Iar învingător, după trei ceasuri şi un sfert de cursă istovitoare, e orădeanul Istvan Szokolszky (41 ani), aflat la abia al doilea din viaţă! Medalii primesc însă toţi cei care trec linia de finiş. Printre ei, dejeanul Simion Buburuz, cel mai vîrstnic participant la maraton: 65 de ani: "Nevasta mă crede nebun, mă cert des cu ea. Dar nu am probleme! Iubesc să alerg. Picioarele mă ţin, staţi calmi!".

Finalul e animat: în uralele tuturor, trece linia de sosire şi Ilie Roşu, omul care a alergat purtînd în mîini tricolorul şi steagul olimpic. E al 51-lea său maraton! Preia repede un microfon, uită de gîfîit şi încheie cu deviza maratoniştilor: de trei ori "hip, hip, ura!".


"Vă spun, Maratonul Zăpezii e unic în Europa! Nicăieri nu se aleargă în asemenea condiţii: zăpadă, frig, ger, temperaturi scăzute şi pante dificil de urcat"
Vasile Dogaru, organizator

"La ultimul maraton pe care l-am alergat cu organizatorul Ilie Roşu, m-am rătăcit. El a ieşit primul, eu pe doi :). Azi am ajuns înaintea lui, dar nu asta contează"
Simion Buburuz, maratonist

58 de ani a avut cea mai bătrînă concurentă, Maria Bazavan, care a concurat în proba de semimaraton

90 este numărul de maratoane la care a ajuns bucureşteanul Dănuţ Cernat (43 ani)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
terminatorul2
terminatorul2  •  17 Februarie 2013, 01:19

Faceți sport sau exerciții fizice zilnic , altfel ajungeți ca imperator sau logan obezi ! : ))))))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează